Anul contra-reformelor

S-a incheiat, oare, 2012? Acest an bulversant, in care am trait o incredibila revansa a contra-reformistilor, „un recul democratic" in termenii diplomatici ai Washington-ului, a fost un accident, o combinatie de contexte nefericite, care si-au consumat energia odata cu alegerile generale, sau este doar o borna, prefigurand inceputul unor schimbari de fond de mai lunga durata?

Una dintre intrebarile esentiale privitoare la schimbarile anului 2012 se refera la incadrarea consecintelor. Sunt acestea efectele previzibile si anticipate ale masurilor de austeritate, cele de care se temeau unii sociologi? Trebuie sa stabilim daca ceea ce am observat reprezinta o reactie „normala", cu derapaje ajustabile in timp, in seria provocarilor si convulsiilor pe care le traverseaza, periodic, orice societate vie. Pe de alta parte, sa intelegem daca nu ne confruntam, in fapt, cu primele semne ale unui proces mult mai grav: o reactie structurala, la o scara istorica apropiata de ceea ce s-a petrecut in perioada interbelica, dupa marea criza economica, prin proliferarea ideologiilor extremiste, cu lideri autoritari ori saltimbanci iresponsabili, adversari ai liberalismului economic, dornici sa impuna controlul etatist si distribuirea clientelara a resurselor.

In plus, data fiind situatia in desfasurare, inca nu avem toate elementele pentru a intelege in ce masura anul 2012 este un episod de proportii interne, o afacere locala romaneasca, fara conexiuni cu procese din afara, ori poate fi considerata parte a unui val care se manifesta, in diferite forme si intensitati, la nivel global si regional, in cadrul caruia verigile lantului au crapat in Ungaria si Grecia, iar Romania s-a adaugat in stilul ei distinctiv.

In nici un caz insa, atacul juridic si mediatic asupra institutiilor, fragilizarea statului de drept, pierderea credibilitatii si predictibilitatii nu trebuie considerate rezultate directe ale crizei economice. Desi au fost facute in numele unei sustineri populare, actiunile contra-reformatoare s-au desfasurat fara suportul alegerilor legitime ori al unui program de guvernare. Am remarcat actiuni concertate in numele poporului, in care valul nemultumirii a fost atent instrumentat si incurajat de forte si lideri politici in majoritate cu probleme penale. Schimbarile problematice din vara, indicate de la Comisia de la Venetia, sunt un rezultat al contra-ofensivei figurilor corupte, regruparii fortelor conservatoare: suspendarea fara argumente a lui Traian Basescu, incercarile de a aduce justitia sub control, guvernarea prin intermediul ordonantelor de urgenta si atacul CCR nu au fost cerute de „popor", nu au aparut in sondaje, nu urmareau imbunatatirea nivelului de trai sau trecere la buna guvernare. Au reprezentat cai de satisfacere a urgentelor unor grupuri concertate de politicieni in jurul carora institutii ca DNA, ANI strangeau oarecum latul.

Prin urmare, manifestarile agresive in raport cu ceea ce a reprezentat esafodajul statului de drept au aratat mai curand cat de cinic s-au putut folosi politicienii, in directionarea, manipularea nemultumirilor si problemelor reale din societate, pe termen scurt. Pe termen lung, intr-un stil din cei in ce mai indraznet, ei pot crea premizele unor transformari structurale profunde pentru involutia democratica si a statului de drept. Reintoarcerea la statul captiv, inlocuirea liderilor si figurilor intelectuale prestigioase cu impostori si politruci, bulversarea si rescrierea oricaror criterii de selectie valorica, intretinerea iluziilor statului asistential, intangibilitatea de jure a cleptocratiei sunt deja directii foarte bine conturate. Impotriva lor trebuie reactionat, construit si luptat. Resuscitarea societatii civile, organizarea unui nou partid de opozitie, canale mediatice degrevate de agenda mogulilor ar trebui sa fie raspunsurile anului 2013 la esecurile anului 2012.