Curtea Constitutionala si lustratia (IV)

Am vazut ca principiul non-retroactivitatii, la origine un instrument de prevenire a tiraniei, a ajuns sa fie unul din principalele argumente ale sustinatorilor unei tiranii pentru a se sustrage legii. Un alt argument este cel care acuza instituirea unei "sanctiuni colective" prin legea lustratiei. In primul rind, trebuie precizat ca nu vorbim despre o sanctiune penala, ci de limitarea unui drept in cazul anumitor persoane. Legea lustratiei blocheaza temporar accesul la anumite pozitii publice pentru persoanele care au detinut functii in aparatul de putere comunist. De aceea lustratia se mai numeste "descalificare administrativa". In al doilea rind, legea lustratiei propune o procedura, asemanatoare cu aceea din legea privind colaboratorii Securitatii, in care angajarea raspunderii este individuala prin semnarea unei declaratii de proprie raspundere si in care caile de aparare sint mentionate.

Chestiunea cea mai delicata este cea care priveste instituirea automata a incompatibilitatii si incetarea de drept a mandatului in cazul celor pentru care justitia constata apartenenta la structurile de putere si represive ale regimului comunist, fara documentarea unor actiuni individuale. Curtea Constitutionala vorbeste despre o sanctiune pe "criterii politice" (abuz semantic pe care l-am discutat intr-un articol anterior). Participarea constienta si activa la construirea unui regim dictatorial este un fapt blamabil in sine si nu poate fi echivalata cu exercitiul banal al unui drept "politic" intr-o democratie si nu constituie nicidecum un "accident biografic". Lustratia nu sanctioneaza, cum afirma Curtea, pentru "opinii personale si convingeri proprii sau pentru simplul motiv de asociere cu orice organizatie care, la data asocierii sau a activitatii desfasurate, era legala si nu a comis incalcari grave ale drepturilor omului". Probabil, membrii CC nu au nici macar lecturile minimale in domeniu. Statul comunist a fost un stat ilegitim si criminal – dupa cum a stabilit si Raportul Final al Comisiei Tismaneanu – care a omorit oameni nevinovati, a mutilat destine si valori. Pina la urma nu este abuziv sa fie restrins un drept, si inca temporar (inca o data, nu vorbim despre o sanctiune penala), in cazul celor s-au pus in slujba unui astfel de regim. Legea trebuie sa fie predictibila, dar si sustinatorii unei dictaturi trebuie sa stie ca nu vor avea garantata impunitatea tocmai sub paravanul legii.

Lustratia seamana intrucitva cu o masura privind politica de personal, iar un stat care a iesit dintr-o dictatura poate decide, prin institutiile sale democratice, sa nu fie condus, controlat, influentat tot de sustinatorii dictaturii.  

Curtea Constitutionala, urmind argumentele din sesizarea PSD-PC, considera ca legea lustratiei produce discriminare si instituie conditii extra-constitutionale pentru accederea la o functie publica. Dar ce spune Constitutia in aceasta privinta? Spune, la articolul 16, ca "functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii…" (s.m.). Or legea lustratiei ar fi fost una din reglementarile legale privind dreptul de a fi ales. Este o reglementare noua in aceasta privinta, dar nu se intelege de ce ar fi si neconstitutionala. Curtea sugereaza ca este neconstitutionala tocmai pentru ca este o conditie noua, ceea ce este absurd.

Pentru a proba atingerile aduse dreptului de a fi ales, motivatia Curtii Constitutionale invoca un lung pomelnic de documente internationale, incepind chiar cu Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789, dar, inca o data, nu este clar cu ce ar intra in contradictie acestea cu legea lustratiei. Curtea admite ca fiecare stat isi stabileste, in cadrul unor norme generale bazate pe egalitate si non-discriminare, conditii specifice pentru accederea la functii publice, dar nu accepta lustratia printre acestea. Totusi, trebuie spus ca dreptul de a fi ales nu este un drept fundamental, neconditionat. Lucru statuat si de deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului din care Curtea Constitutionala citeaza selectiv, doar pentru a-si sustine decizia, nu pentru a pune lucrurile in balanta. CEDO afirma ca statele au o larga marja de manevra in reglementarea dreptului de a fi ales, in cadrul sistemului electoral propriu, determinata de mostenirea istorica si situatia specifica in care se afla. Lustratia este admisa de CEDO ca o posibila limitare a acestui drept in cazul statelor iesite dintr-o dictatura.

Constitutia Romaniei permite limitarea exercitiului unor drepturi, printre altele, pentru apararea "moralei publice", scop invocat si de initiatorii legii lustratiei. Aici este cheia: este profund imoral ca promotorii unui regim criminal sa determine mersul lucrurilor si dupa ce acel regim a fost rasturnat. Scopul lustratiei nu este, cum afirma CC, pedeapsa sau razbunarea (in ciuda lamento-ului penibil al fostilor lideri comunisti, in Romania nu a existat nici un caz pregnant de razbunare impotriva lor). Am putea spune ca scopul principal nu este nici macar acela de a-i scoate din joc pe cei care ameninta democratia, desi si aceasta este o miza, desigur. Rostul justitiei de tranzitie in general si al lustratiei in particular se defineste in primul rind fata de victimele dictaturii: demnitatea acestora trebuie protejata prin oferirea unor reparatii materiale si simbolice, prin demonstrarea vointei statului succesor de a sanctiona penal sau macar administrativ ilegalitatile si abuzurile dictaturii si, nu in ultimul rind, prin pozitionarea etica fata de adevarul istoric. Or decizia CC poate fi redusa la urmatoare formula cinica: raul s-a produs, nu mai avem ce face. Asa ceva este inacceptabil pentru ca submineaza credinta in ideea statului de drept, pe care justitia de tranzitie este chemata sa o sprijine.

La final trebuie spus ca Legea lustratiei in forma votata de Parlament nu este perfecta, are citeva defecte punctuale care trebuie corectate (categoriile carora li se aplica legea trebuie precizate mai clar, sanctiunea administrativa poate fi aplicata diferentiat in functie de importanta pozitiei in aparatul comunist, pentru a se respecta principiul proportionalitatii, angajarea raspunderii individuale si procedura din justitie trebuie regindite etc). In ce ma priveste, am incercat sa corectez cite ceva alaturi de colegii de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc prin sugestiile trimise la Parlament. Totusi, nu cred, asa cum am argumentat in acest lung articol, ca existau motive temeinice pentru declararea intregii legi ca fiind neconstitutionala. Decizia Curtii Constitutionale ignora situatia specifica a Romaniei de stat iesit dintr-o dictatura criminala, argumenteaza utilizind o vulgata juridica inspirata masiv de arsenalul defensiv al stingii post-comuniste, care erodeaza ideea de stat de drept, si nu arata nici un fel de intelegere fata de sensibilitatea si nevoia de dreptate a victimelor comunismului. Tehnic vorbind, se poate observa usor ca CC a cautat in actele internationale, in deciziile CEDO si in Constitutia Romaniei, prin lectura selectiva si suprainterpretare, doar acele elemente care ii sprijineau decizia de respingere a lustratiei, fara a cauta sa produca dreptate.

Legea lustratiei trebuie refacuta si reintrodusa in Parlament. Ar fi de dorit ca, de aceasta data, sa-si spuna cuvintul, prin consultare de istoricii si cu societatea civila, juristii din noua generatie, care, speram, sint familiarizati cu bogata literatura de specialitate privind justitia de tranzitie si care au mai multa intelegere fata de nevoile speciale ale acestei tari ce se zbate inca sa scape de mostenirea unei teribile dictaturi.