Doi bufoni la curtea lui Felix

miercuri, 16 ianuarie 2013, 18:49
2 MIN
 Doi bufoni la curtea lui Felix

Dupa scandalul care a neutralizat provizoriu activitatea CSM, scandal intretinut in special de aripa liberala din USL, PNL a declansat atacul asupra altor institutii de control ale statului. Prin vocea parintelui presei de santaj din Romania, senatorul Sorin Rosca Stanescu, liberalii si-au anuntat intentia de a lasa fara atributii Consiliul National al Audiovizualului. CNA nu ar mai trebui sa puna in discutie continutul programelor radio si TV, ci sa se ocupe strict de standardele tehnice ale emisiunilor. Pe intelesul tuturor, sa se desfiinteze singura institutie care veghea la minimum de igiena in audiovizual. E ca si cum aruncatul gunoiului pe geam ar fi dezincriminat, pubelele interzise, iar firmele de salubritate s-ar ocupa exclusiv de calculul perimetrului din fata blocului in care are voie sa cada mizeria. Cei care cunosc pericolul de contaminare prin micul ecran, inteleg ca o astfel de comparatie nu e deloc fortata. Altfel spus, Rosca Stanescu vrea sa scape patronii televiziunilor de "cancerul" numit CNA pentru a raspandi ciuma in populatie. Acelasi senator a confirmat ca in interiorul USL exista discutii privind desfiintarea sau "coafarea" Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) si a Agentiei Nationale de Intergritate (ANI), institutii vinovate ca servesc interesul occidental. Un alt liberal cu talie, George Becali, a fost si mai sincer. Ciobanul ajuns deputat le-a cerut colegilor, in prima sedinta a Comisiei Juridice a Camerei, sa nu ceara punctul de vedere al ANI in privinta unor situatii de incompatibilitate pentru ca ar dovedi o lipsa de "demnitate" din partea Parlamentului. Mai mult, el a anuntat ca daca inspectorii de integritate il vor forta sa-si publice averea, va declara ANI neconstitutionala. Oricat de absurde par la prima vedere declaratiile latifundiarului, ele exprima o stare de spirit a multor alesi, care se simt incofortabil cu ideea ca pot fi controlati odata ce au obtinut puterea.

Mai grav este altceva. Atacurile declansate de cei doi senatori PNL au fost tolerate de presedintele partidului, daca nu chiar incurajate. De fapt, Crin Antonescu si Dan Voiculescu isi folosesc "bufonii" pentru a demina in spatiul public un subiect considerat tabu, cel al institutiilor de control impuse de partenerii occidentali. Liderii ACD verifica rezistenta la stres a opiniei publice vizavi de cele trei institutii, in perspectiva unei ofensive care sa aiba ca resort "vointa populara". Propunerea securistului Voiculescu de a trimite Armata pe urmele evazionistilor se inscrie in acelasi tipar de populism-nostalgic. Oamenii de bine din Romania trebuie pregatiti pentru lupta de decuplare a tarii de la imperialismul meschin occidental.

Exageram cam mult? Sa asteptam concluziile raportului pe justitie al Comisiei Europene privind MCV, programat sa apara in luna februarie. In mod cert, documentul va face referire atat la situatia din CSM, cat si la declaratiile nastrusnice ale celor doi liberali. Insa oficialii europeni nu-i vor privi pe cei doi ca simpli bufoni, ci ca reprezentanti legitimi ai noii majoritati politice. Mai rau e ca din cauza noastra vor suferi si bulgarii.

Comentarii