Falimentul statului "tatic"

O mie doua sute de ieseni insulino-dependenti risca sa moara pentru ca spitalele nu mai au fondurile necesare cumpararii costisitorului medicament. Situatia nu este, probabil, mult diferita in celelalte judete. Calvarul la care sint supusi acesti oameni nu isi are insa cauza doar in dezastrul din sistemul sanitar romanesc si nu este "emanat" doar din criza generalizata (sau, daca vreti, ajunsa la metastaza) din societatea noastra. El este simptomul unei maladii mult mai profunde care macina anemica economie romaneasca pina la osul ei rahitic: modelul etatist de administrare a resurselor, cu toate neajunsurile care decurg de aici. Tragedia insulino-dependentilor indica fara putinta de tagada falimentul acestei paradigme a statului "tatic", probind inca o data (desi nu mai era nevoie) ca statul nu poate fi un bun administrator.
Asa cum prevede legea, costul tratamentului diabeticilor revine, in proportie de 90 la suta, Ministerului Sanatatii. Ori, cum acest minister primeste bani doar de la sacul peticit al bugetului de stat, este explicabila saracia acuta din vistieria Sanatatii. Dar cum ar putea fi situatia diferita daca, asa cum sustin chiar surse din interiorul coalitiei guvernamentale, doar 60 la suta din veniturile estimate au fost colectate la bugetul de stat, in timp ce cheltuielile bugetare au fost mai mari cu 40%? In aceste conditii, care au dus la adoptarea unui buget de super-austeritate, Ministerul Sanatatii are mari dificultati in a asigura finantarea programelor de sanatate pentru bolile asa-zis costisitoare (din care face parte si diabetul). Fapt cu atit mai grav cu cit relativ recent infiintata Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a preluat de la Ministerul Sanatatii, tocmai pentru degrevarea bugetului statului, programe de finantare la fel de costisitoare precum dializa, tratamentul afectiunilor oncologice, a bolilor psihice, a TBC-ului si a bolilor cardio-vasculare, toate acestea insumind aproape 5.000 de miliarde de lei.
Pe de alta parte, in contrast cu neputinta stringatorilor de biruri ai Ministerului de Finante, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (care, printre altele, asigura restul de 10 procente din costul tratamentului diabeticilor) a reusit sa adune cu 6.000 de miliarde de lei mai mult decit cele 12.000 de miliarde la care sperau cei mai optimisti. Cum? Prin imbunatatirea sistemului de adunare a contributiilor la fondul asigurarilor, spune simplu Alexandru Ciocilteu, presedintele CNAS. Diferenta de randament dintre cele doua institutii tine insa, cel mai probabil, de mentalitate. In timp ce statul ar fi fost tentat sa inchida ochii si sa amine la nesfirsit incasarea impozitelor, furindu-si singur caciula prin reesalonari paguboase, sucursalele judetene ale CNAS nu au ezitat sa execute firme aflate la un pas de faliment. Aceeasi strategie care evita compromisul este adoptata si de institutia centrala, cea mai recenta "victima" fiind Ministerul Transporturilor, dat in judecata pentru neplata cotei de 25% cuvenite CNAS. Acestea sint primele rezultate ale reformei din sistemul sanitar, reforma care urmareste acordarea unui rol mult mai important Casei de Asigurari, in timp ce Ministerul Sanatatii urmeaza sa coordoneze strategiile de profilaxie a bolilor sau campaniile de vaccinare.
Este foarte probabil (si de dorit, in acelasi timp) ca fondurile necesare indepartarii acestei "sabii a lui Damocles" de deasupra capetelor insulino-dependentilor ieseni sa fie, in cele din urma, gasite. Daca nu din motive umanitare, cel putin prin prisma cinicei constatari ca cei 800.000 de diabetici romani, reprezentind tot atitia posibili alegatori, stau cu ochii pe factorii autorizati sa rezolve aceasta problema. Daca drama diabeticilor nu ii va sensibiliza pe politicieni, argumentul electoral, ca in atitea alte situatii, o va face cu siguranta. (Ionel Afrasinei)

Publicitate și alte recomandări video