Inca un congres

Cu aproximativ sase ani in urma, taranistii ieseau de la guvernare, din Parlament si chiar din viata politica pe usa din dos. Firavele incercari ulterioare de revenire in prim-planul politicii, ce au cuprins citeva congrese (extraordinare), alegerea unor alte conduceri, ba si o schimbare neinspirata de titulatura nu au avut succes. Rind pe rind, Andrei Marga, Victor Ciorbea iar acum Gheorghe Ciuhandu s-au declarat neputinciosi in misiunea lor de a ridica PNTCD mai sus de 1% in topul electoral.
In ultimii ani, starea jalnica a partidului nu a impiedicat insa ruperea PNTCD in tot felul de grupuri de interese. Dimpotriva, au existat, ca la "casele mari", tentative de lovituri de palat, excluderi mai mult ori mai putin meritate, dezertari masive de membri importanti, tradari si lovituri sub centura. Pina la urma, dintr-un partid care parea sa devina (prin ’96-’97) cea mai puternica formatiune politica a Romaniei, PNTCD s-a transformat intr-un grupuscul de frustrati politic.
Totusi, inca o data, taranistii spera ca vor iesi din pasa neagra, in care au intrat inca dinainte de 2000, prin noul congres al partidului din aceasta luna. Numai ca, privind spre cine se bate pentru pozitia de lider, te apuca risu’-plinsu’. Din nou, perdantul Ciorbea emite pretentii de sef; ca si Marian Milut (presedintele Uniunii Patronatului Roman), care s-a remarcat doar prin apetitul sau verbal neostoit, demonstrat in emisiunile ultra-lungi de la OTV. Un al treilea candidat este cvasi-necunoscutul Serban Radulescu, presedintele taranistilor clujeni. Acesta din urma se bucura insa de sprijinul "celebrilor" Remus Opris si Vasile Lupu.
"Proiectele politice" ale celor trei sint asemanatoare: reconstructia dreptei politice. Unii (Ciorbea si Milut) tin insa la independenta doctrinara a taranistilor, deci reconstructia se va produce numai sub umbrela PNTCD; celalalt (Radulescu) nu exclude colaborarea foarte strinsa cu PD. Ce nu spune niciunul este modul in care actualele partide din zona dreptei, mult mai puternice decit PNTCD, ar accepta sa se implice in vreo alianta cu taranistii. In 2000, cartelul dintre UFD si PNTCD (sub titulatura de CDR 2000) a avut drept rezultat o catastrofa electorala. Intre timp, ufedistii s-au salvat inotind spre PNL, liderii formatiunii (Vosganian si Iorgulescu) devenind chiar ministri in Cabinetul Tariceanu.
Cum taranistii exclud din start orice fel de fuziune, ramine de vazut de cit succes se va bucura tentativa lor de reconstructie a dreptei. In realitate, tocmai aceasta formulare generala (reconstructie a dreptei politice) arata ca taranistii nu au reusit, in ultimii sapte ani, sa-si inventeze un proiect politic autentic. De fapt, insasi incapacitatea lor de a descoperi un lider charismatic, pe care sa-l transforme in "locomotiva", demonstreaza criza extraordinara in care se afla acest partid. A-l reinscauna in fruntea PNTCD pe Ciorbea, ramas in istorie doar prin sedintele de guvern care durau zile intregi, dar in cadrul carora nu se lua nici o masura,  inseamna a condamna definitiv acest partid.
Culmea este ca locul lasat gol de PNTCD – zona crestin-democratiei – nu a fost inca pe deplin ocupat nici pina astazi. Cresterea peste masura a dubiosului partid al lui  Becali (autointitulat crestin-democrat), precum si transferul PD dinspre stinga fesenista spre dreapta populara arata ca altii au intuit foarte bine rezerva uriasa de voturi care exista in aceasta zona. Prin urmare, taranistii nu trebuie sa-si propuna reconstructia dreptei, ci reconstructia propriului partid. Cum se va realiza acest lucru – ar trebui sa reprezinte chiar proiectul noii conduceri a partidului.
Din pacate, dupa cum se prezinta pregatirile pentru apropiatul congres, taranistii par a nu fi invatat nimic despre politica romaneasca in lunga perioada de recluziune in care au fost trimisi de catre electorat. Pina se vor dumiri, este foarte posibil ca teritoriul crestin-democratiei romanesti sa fi fost revendicat de alti actori politici. Mai mult ori mai putin plingaciosi.