Jurnal de campanie

Am intrat in ultima saptamina de campanie pentru "locale". Si, desi se fac destule sondaje de opinie, putini, mult mai putini ca in trecut, se hazardeaza sa faca pronosticuri. Pentru ca erorile acestora au fost atit de mari in ultima vreme, inclusiv in ceea ce priveste estimarea prezentei la vot, incit a le lua prea mult in serios inseamna sa te imbeti cu apa rece. Sigur, in culisele organizatiilor principalelor partide politice se avanseaza tot felul de scoruri electorale, dar ele difera atit de mult intre ele, incit par sa fie bune doar pentru imbarbatarea propriilor echipe de activisti.

Daca in privinta rezultatelor domneste multa confuzie, avem totusi si citeva certitudini. Una e aceea ca asistam la cea mai costisitoare campanie electorala din 1990 incoace. Si, cel putin la Iasi, PNL bate toate recordurile in materie. Daca cu patru ani in urma liberalii se zbateau din greu sa acopere costurile de campanie, astazi, aflam din surse interne, banii au incetat sa mai fie o problema, asa ca toata lumea e relaxata. Semn ca viata la guvernare e mult mai dulce ca in opozitie.

Accesul la resurse e relevant pina la urma si din alt punct de vedere. Se vede de la distanta ca singurele partide care conteaza in acest moment sint doar PD-L, PNL si PSD, plus, evident, partidele maghiare, in zonele lor traditionale. Ceilalti competitori sint aproape inexistenti. Fenomenul era deja vizibil la alegerile europarlamentare de la sfirsitul anului trecut, iar in 2008, dupa locale si mai ales dupa alegerile parlamentare din toamna, vom consemna disparitia mai multor partide din prim planul vietii noastre politice. Unul dintre ele va fi, cu siguranta, PRM, care, sa ne aducem aminte, obtinea, doar cu 8 ani in urma, aproape un sfert din locurile din Parlament.

Ce am auzit in aceasta campanie? Multe promisiuni, evident. Si, din moment ce intre timp am intrat in Uniunea Europeana, majoritatea candidatilor s-au simtit datori sa ne explice ca la sfirsitul mandatului lor vom avea servicii publice publice la standarde europene, un transport in comun la nivel european, si multe alte impliniri de tip "european". Pe de alta parte, insa, daca facem abstractie de gogomaniile de genul autostrazii suspendate propuse in Bucuresti de Sorin Oprescu, in acest an candidatii principalelor partide au venit, in general, cu proiecte mai bine structurate ca in trecut. Nu e neaparat meritul lor. Intre timp, s-au conturat in mare solutiile tehnice care vizeaza, de exemplu, dezvoltarea infrastructurii in marile orase, intre care se numara si Iasul. Ei nu fac altceva decit sa-si insuseasca idei care deja se discuta de o buna bucata de vreme in spatiul public.

Daca ii ascultam pe cei trei candidati principali la Primaria Iasului, Dumitru Oprea, Gheorghe Nichita si Cristian Adomnitei, constatam ca, in parte, liniile directoare ale programelor lor sint asemanatoare. Toti propun solutii pentru fluidizarea traficului, toti discuta despre celebrul "aeroport international". S-au stirnit chiar o multime de pasiuni pe ultima tema. Era o mare ingrijorare ca aeroportul cu pricina ar putea sa fie cumva mutat spre Bacau, dar de atitia ani nu s-a putut nici macar finaliza refacerea si extinderea pistei de aterizare la cel existent, astfel incit avioanele mai mari sa nu isi asume riscuri suplimentare la decolare si aterizare.

Bineinteles, ca in fiecare campanie electorala locala, se decreteaza ca Iasul trebuie sa devina o "capitala" a estului Romaniei. Dupa cum se vorbeste cu patos si despre importanta unui mediu de afaceri local prietenos, desi la nivelul Primariei nu functioneaza inca cum trebuie un ghiseu unic pentru gestionarea documentelor.

E, insa, ceva despre care nu se vorbeste aproape deloc. Despre capacitatea administratiei centrale si locale din tara de a gestiona si de a duce la bun sfirsit proiecte. In acest moment nu banii lipsesc in Romania. Bugetele locale au devenit mai consistente, exista multi bani disponibili prin intermediul fondurilor structurale europene si se pot face si imprumuturi. Alta e problema: deficitul de management in sistemul administratiei publice. Oricit de bine gindite si de bine intocmite ar fi proiectele, ele nu se fac singure. E nevoie de ceea ce se cheama "capacitate de implementare". Tot putin s-a vorbit si despre interfata dintre Primarie si celelalte institutii publice si cetateni. Daca se cheltuiesc zeci de milioane de euro pe asfaltari si pe sine de tramvai, s-ar putea gasi, probabil, si ceva mai multi bani pentru spatii de asteptare decente si functionale, pentru canale de comunicare mai prietenoase sau pentru programe de instruire a personalului de contact cu cetatenii.

Un cunoscut volum aparut in urma cu citiva ani in editura Universitatii Harvard se intituleaza semnificativ "The Knowing – Doing Gap", adica, pe romaneste, "distanta dintre a sti si a face". Cam asa e si cu candidatii aflati in prezent in cursa pentru Primarie. De recitat programe frumoase nu e, totusi, prea greu. Mai ales daca ai in spate o echipa de campanie priceputa, care iti pregateste "raspunsuri la cheie" pentru emisiunile televizate si bannere uriase pline de promisiuni. La urma urmei, un bun candidat nu va fi neaparat si un bun primar. Ceea ce ar trebui sa conteze in primul rind e CV-ul competitorilor. Capacitatea probata a fiecaruia de a duce la bun sfirsit ceea ce promite si de a atrage in jurul sau o echipa de calibru. E singura formula care da sperante ca maniera in care functioneaza administratia publica va incepe sa se schimbe semnificativ in noul mandat si ca macar o parte dintre minunatele planse cu promisiuni de campanie vor deveni in viitor o realitate.