Mina invizibila si-a facut datoria

In plina atmosfera de doliu, confuzie si incertitudine privind viitorul politic si economic imediat al Romaniei, premierul Radu Vasile felicita presa pentru atitudinea sa in timpul recentelor tulburari care i-au avut drept actori principali pe minerii din Valea Jiului. Faptul a fost putin comentat. In ciuda aerului sau aproape funerar, gestul nu este insa unul obisnuit si de circumstanta, mai cu seama daca vedem lista cu cei carora primul ministru s-a simtit obligat sa le multumeasca.
Realitatea este ca singurele fapte de vitejie in beneficiul democratiei romanesti n-au apartinut celor responsabili cu eroismul, daca-l excludem pe nefericitul prefect de Vilcea, mai curind victima decit erou. Cei care au aparat democratia in Romania in acele zile au fost oamenii din presa si societatea civila in general. Presa a tinut loc de serviciu de informatii si (atunci cind situatia a cerut-o, de propaganda si dezinformare), de factor mediator al conflictului, de spatiu de reflexie si de oficiu de mobilizare.
Exista mai multe explicatii pentru aceasta. In presa se afla mai multa inteligenta decit in structurile politice, in general parazitate de clientelism si birocratie. Aceasta inteligenta este mai apropiata de realitatea vie si, desigur, mai putin angrenata in lupta politica imediata. La acestea se adauga un fapt capital: presa romaneasca este, in marea ei majoritate, privata; ea functioneaza dupa reguli capitaliste. Toate marile ziare sau canale electronice au resimtit lovitura de forta a minerilor ca pe un atentat la existenta lor, indiferent ca se instituia o dictatura sau nu. Problema era nu numai libertatea de expresie, fara de care presa nu poate functiona. Presa traieste din vinzari, dar mai ales din publicitate; o piata instabila duce la scaderea interesului agentiilor de publicitate. Numai un idiot nu-si dadea seama ca actiunea minerilor, indiferent de legitimitatea sa, nu putea duce decit la prabusirea economica a intreprinderilor mediatice.
Astfel se explica, intr-o masura semnificativa, de ce un post care se adreseaza unui public de stinga, popular si conservator, cum este Antena 1, care initial era favorabil minerilor, a schimbat brusc directia in momentul in care s-a vazut ca miscarea nu mai este o simpla actiune prin care diversi frustrati injura in cor puterea. De asemenea, in aceleasi circumstante, ziarul "National", ca si "Adevarul", au devenit instantaneu printre cele mai virulente impotriva minerilor. De altfel, a doua zi dupa "Cozia", si unii si altii au revenit la vechile obiceiuri anti-guvernamentale care le asigura reteta comerciala. Aceste ziare sint de stinga pentru ca aceasta inca mai aduce bani in Romania, dar, in natura lor, ele au interese de dreapta.
Paradoxal, singurul ziar national care nu s-a aliniat tendintei generale a fost "Cotidianul", cindva un semi-oficios al PNTCD, iar singurul post de radio national caruia Miron Cozma i-a si adresat multumiri speciale a fost Radio Romania Actualitati, post de radio public si guvernamental. Nu este cazul a saluta aceasta lipsa de unanimitate. Primul caz exprima mai curind o motivatie patologica: dl. Ion Cristoiu, a carui megalomanie il impinge mereu catre o perpetua nevoie de originalitate, pe care o cauta in diferenta, indiferent la ce-ar duce aceasta. Dar lucrul cel mai important este ca dl. Cristoiu n-are interese financiare in ziarul pe care-l conduce. El este un simplu mandarin care-si urmeaza fantasmele.
Cit priveste Radio Romania Actualitati, situatia este mai complicata. Pe de o parte, conducerea sa este dominata de oameni ai regimului Iliescu, iar pe de alta, tipul de jurnalism care se face aici este dubios: daca, prin absurd, ar trebui sa transmita din camera de gazare de la Auschwitz, corespondentii acestui post ar face-o incercind cu orice pret sa nu supere pe nimeni, poate chiar i-ar acuza putin pe victime pentru ca se cramponeaza prosteste de viata. Educati la "Stefan Gheorghiu", redactorii postului national de radio n-au interese capitaliste, cel putin la nivelul omologilor lor privati. Romanii platesc oricum abonamente, iar orice guvern va avea nevoie de pretioaselor lor servicii. In plus, nivelul lor intelectual le interzice sa faca unele distinctii elementare intre bine si rau.
Situatia este aproape comica: in timp ce presa teoretic apropiata de putere s-a comportat ca un inamic al acesteia, presa independenta a fost singurul baraj eficace contra rebeliunii conservatoare. Doua concluzii se pot trage de aici. Obiectivitatea nu inseamna sa te plasezi la mijloc intre calau si victima, iar mina invizibila a capitalismului a fost mai puternica decit bratul inmanusat al legii. (Florea IONCIOAIA)
N-a cistigat Clinton, dar republicanii au pierdut
Miercuri noaptea, Senatul american a decis, cu 56 de voturi contra 44, sa continue investigatiile impotriva lui Clinton si a hotarit audierea a trei martori, si anume Monica Lewinsky, Vernon Jordan Jr. (un prieten apropiat al presedintelui) si Sidney Blumenthal (unul din angajatii Casei Albe). Astfel, impotrivindu-se cu succes motiunii democratilor, prin care se cerea oprirea imediata a procesului de destituire a lui Bill Clinton, republicani par a fi victoriosi. Numai ca lucrurile nu stau deloc asa.
Pe de o parte, e greu de crezut ca depozitiile celor trei mai pot aduce ceva spectaculos. Cu totii au depus deja marturii kilometrice, iar o noua aparitie a lor in fata unor anchetatori nu va face decit sa sprijine subred afirmatiile vehemente ale republicanilor cum ca ei doresc neaparat aflarea intregului adevar. Pe de alta parte, rezultatul votului a demonstrat indubitabil ca adversarii presedintelui au pierdut partida. Cu o singura exceptie (senatorul de Wisconsin, Russel D. Feingold), democratii au votat in bloc pentru stoparea investigatiilor, iar pentru destituirea presedintelui ar fi necesare 67 de voturi. Este, asadar, cit se poate de clar in acest moment ca republicanii nu mai au nici o sansa ca sa-l demita pe Clinton.
Cu toate acestea, profitind de majoritatea relativa pe care o au in Senat, ei continua sa lupte si sa-l hartuiasca pe presedinte. E limpede ca nu au o strategie precisa, dupa cum credinta lor ca poate va iesi ceva din audierea celor trei martori este un semn evident de disperare politica. Singurul republican lucid pare a fi liderul majoritatii, Trent Lott, care in mod clar vrea ca totul sa se termine cit mai repede, avind in acest sens numeroase discutii cu liderul democrat din Senat, Tom Daschle. Singura problema este insa aceea ca Lott nu poate sa nu tina cont de parerea colegilor sai de partid, drept pentru care un compromis a fost, cel putin pina in acest moment, imposibil.
Singurul lucru mai greu de priceput este cum de nu-si dau seama republicanii ca, intre timp, electoratul american a devenit mult mai interesat de alte subiecte, cum ar fi vizita Papei, razboiul din Irak, cutremurul din Columbia sau reluarea sezonului in NBA. Poate doar cind subiectul "impeachment" va parasi coltul primei pagini (loc in care a fost exilat de o buna bucata de vreme) si se va refugia in paginile din interiorul ziarelor, inutil-majoritarilor din Senat le va veni la cap mintea americanului cea de pe urma. (Marius CRISTIAN)