Papusile de pe birna si automatele de vislit

Dupa ultimele doua editii ale Jocurilor Olimpice de vara, am avut iluzia ca Romania devine, incet-incet, una dintre marile forte ale mapamondului sportiv. Cu 11 medalii de aur obtinute in 2000 la sase discipline sportive, Romania s-a clasat, la editia australiana, pe locul III pe natiuni. In 2004, la Atena, sportivii nostri au cucerit doar opt medalii de aur, dar numai prin trei sporturi: gimnastica (4), canotaj (3) si inot. Anul preolimpic 2007 ne da foarte putine sperante pentru Beijing, intrucit Romania n-a reusit sa obtina nici un titlu mondial la vreo disciplina olimpica, astfel incit conducatorii sportului romanesc s-ar putea declara foarte fericiti daca Romania ar repeta bilantul din editiile 1992 si 1996, cind sportivii nostri au cistigat patru titluri olimpice. Mai putin de atit nu s-a mai inregistrat din 1972! Inainte de a termina cu plicticoasele cifre, este bine de amintit repartitia pe sporturi a laureatilor amintitelor Olimpiade: in 1992, la Barcelona, doua medalii de aur la gimnastica si doua la canotaj, in 1996, la Atlanta, doua pentru gimnastica, una pentru canotaj si una de la scrima, prin Laura Badea.

Am amintit aceste date statistice pentru a evidentia ponderea a doua sporturi in peisajul olimpic romanesc: gimnastica si canotajul. Or, in 2007, nici aceste discipline de aur nu au stralucit: la canotaj ne laudam doar cu argintul echipajului de opt, iar la gimnastica s-au luat ceva mai multe medalii, dar sublimul aur lipseste cu desavirsire. Nu putini sint aceia care pun insuccesele gimnastice pe seama plecarii de la lotul olimpic feminin a tehnicienilor Octavian Belu si Mariana Bitang. Poate ca este adevarat, insa chiar si renuntarea celor doi artizani tine de logica lucrurilor, trendul actual care se manifesta in gimnastica fiind putin compatibil cu metodele de lucru ale cuplului Belu – Bitang. Ne referim la posibila crestere a limitei de virsta a gimnasticii la 16 ani.

Cind, in 1956, Larisa Latinina devenea campioana olimpica, dantuind pe birna la cei 36 de ani ai sai, nimeni nu-si imagina ca va veni o vreme cind, pe aceeasi birna, copile fragede, la limita inferioara a adolescentei, vor domina gimnastica mondiala, culminind cu celebra aparitie de acum vreo zece ani a unei sportive chineze cu dinti de lapte in gura si acte false in poseta. Fenomenul, insa, a debutat in Romania, prin Nadia Comaneci, campioana olimpica la 14 ani si jumatate. De atunci, gimnastica feminina a lasat la o parte gratia coregrafica in folosul acrobatiei, apropiindu-se de gimnastica barbatilor. Flick-flack-urile pe birna, liniile acrobatice de la sol si salturile de la paralele cereau articulatii cit mai elastice si muschi cit mai fragezi, iar virsta ideala scadea amenintator.

Fara munca istovitoare, chiar inumana pentru fetite care inca se mai jucau cu papusile, nu se poate realiza nimic, si strategia romaneasca, initiata de Martha si Bela Karoly si continuata de Belu – Bitang, prindea radacini nu numai in spatiul est-european si asiatic, ba chiar si in SUA. La virsta primelor emotii fizice, fetele abandonau gimnastica, cu tolba plina de medalii, dar si cu puternice sentimente de usurare. Libertatea ultimelor decenii a produs evenimente socante doar in aparenta, dar cit se poate de normale: foste gimnaste pozind, la 18-20 de ani, in reclame banoase sau chiar in reviste pentru adulti si, apoi, dezvaluirile din presa despre metodele dure de lucru ale antrenorilor. Dreptul la o viata normala cerut de gimnaste ca Monica Rosu si Catalina Ponor a fost scinteia care a declansat incendiul. Belu si Bitang si-au dat seama ca metodele obisnuite de pregatire nu rimeaza cu viata din mileniul trei. Cu un antrenor mai paternal la lot, in persoana lui Nicolae Forminte, va reusi gimnastica romaneasca sa se impuna in China, acolo unde gazdele tintesc locul I in clasamentul global pe natiuni? Se spune ca acasa te ajuta si zidurile, or Marele Zid Chinezesc nu-i chiar un gard de catina…

In conditiile limitarii virstei, gimnastica ramine un sport banos, dar caznele pregatirii vor incepe in continuare la o etate frageda, perioada de glorie scurtindu-se si impietind asupra contractelor publicitare de dupa retragere.

Dar canotajul? Sportivele cu visle si rame nu sint fetite bosumflate, ci fete zdravene de la tara, obisnuite cu truda. Si truda de la pregatiri nu este mai usoara ca a gimnastelor, ele vislind din greu ore si zile in sir, nu numai pe unda lacului, ci si in sala, la bacuri si ergometre. Pe aceste automate de vislit nu le asteapta contracte grase dupa retragere, deoarece, pentru a deveni un megastar cu ajutorul canotajului, trebuie sa fii cel putin un fenomen ca Elisabeta Lipa, sau Michael Redgrave, in cazul baietilor. Asa ca membrele generatiei de aur ramin din ce in ce mai putine si trag si in barca de opt, si la dublu rame, si la dublu visle. Pentru ca acest sport dificil si nepopular nu mai atrage pe nimeni in zilele de astazi.

Poate ca, in virtutea inertiei, gimnastica si canotajul vor avea din nou o pondere importanta in bilantul olimpic romanesc al anului 2008. Insa, la modul cum evolueaza sportul in acest inceput de secol, este cazul sa ne intrebam ce se va intimpla cu Romania olimpica atunci cind aceste izvoare de medalii vor seca.