Pomana electorala

Odata inceputa campania electorala, au inceput sa curga si mesajele dinspre partide sau candidatii lor. Prinsi de alte treburi, majoritatea dintre alegatori nu le dau importanta, iar daca le vedem undeva scrise, nu le citim. O lectura atenta a acestora poate fi insa adesea palpitanta.
Oferta electorala a candidatului la Presedintie Mugur Isarescu, lansata recent, pare desprinsa dintr-un manual de concizie: scurt, la obiect, bine argumentat, fara nici cel mai mic accent populist. La fel, cea a lui Theodor Stolojan. Insa in Romania, din pacate pentru acestia doi, nu voteaza doar cei care apreciaza calitatile de mai sus. De cealalta parte, Ion Iliescu, in oferta sa, spune, printre altele, ca va anula datoriile la intretinere la unele categorii largi ale populatiei. Candidatul ApR pluseaza si cere subventii de 90 la suta la cheltuielile de intretinere pentru majoritatea locuitorilor de la bloc. Sint acestea doua solutii? Sa fim seriosi, doar un naiv si-ar putea imagina ca aceste masuri pot fi puse vreodata in aplicare. Insa si votul unui naiv tot vot este, si-or fi facut unii socoteala.
Multi dintre noi ne crucim cind auzim de promisiunea unui candidat sau altul la o functie eligibila. Altii dintre noi pleaca urechea. Altii dau din mina a lehamite si-si spun ca in veci nu vor mai crede o iota din ceea ce spune un om politic. In Romania totusi, la peste zece ani de democratie, se intimpla un lucru ciudat, inexistent de mult in viata politica a statelor din estul Europei mai avansate decit noi: promisiunea populista, adesea aberanta, inca mai este folosita si inca mai poate constitui un accesoriu electoral de succes. Sa fie ceva endemic, sau exista cauze conjuncturale ce pot fi determinate? Credem mai curind in ultima varianta.
O analiza chiar si sumara a scenei politice si a discursului politicienilor din ultimii ani arata ca doua ar fi, in principal, aceste cauze. Prima tine de instabilitatea scenei politice, iar a doua, de necunoasterea problemelor imediate cu care se confrunta alegatorii si distanta mare dintre agenda partidelor si cea a oamenilor. Sa le luam pe rind.
Modul in care este generata clasa politica a unei tari este esential in relatia acesteia cu alegatorii. Sa remarcam de la inceput ca a promite si a te si tine de cuvint caracterizeaza, in principiu, omul onest. Onestitatea tine insa de morala, iar morala nu se intersecteaza decit arareori cu politica. Prin urmare, a face promisiuni in campania electorala, indiferent daca acestea au o aparenta de onestitate sau realism au ba, ar face parte din jocul democratic. Iata o buna scuza pentru linistea interioara a multor demagogi.
In societatile traditionale, incalcarea unei promisiuni era supusa, in clasele inalte ale societatii, unui sistem punitiv social, de genul marginalizarii. Experienta si evolutia societatilor liberale si a economiei de piata au creat insa o alta etica a promisiunii. Omul de afaceri care nu-si tine cuvintul pierde relatiile cu partenerii. Modul in care s-au imbinat aceste modalitati in sistemul democratic modern, vazut ca o combinatie a regulilor ce caracterizau "politicienii" din societatile traditionale si criza normelor morale in relatia dintre cei de mai sus si oamenii de rind, care capatasera drept de vot, a creat un vid privind responsabilizarea politicului in fata alegatorului.
Nu exista explicatii privind rezolvarea acestei dileme in democratiile avansate. De altfel, nicaieri aceasta problema nu este total rezolvata. Insa stabilitatea politica este de mare ajutor. Un partid care promite si nu face va fi sanctionat prin vot la urmatorul scrutin. Ce te faci insa cu un partid care a promis cindva, dar acum s-a despartit in aripi si isi arunca una alteia povara responsabilitatii?
Pe de alta parte, este vorba si de lipsa de responsabilizare a politicienilor datorita votului pe liste. Oamenii politici stiu ca au fost alesi datorita meritelor, fie ca au existat sau nu, ale partidelor lor. Deci ei sint responsabilizati doar in fata liderului de partid.
In sfirsit, cealalta cauza este legata de faptul ca de o rezolvare reala a problemelor imediate ale oamenilor pare a nu se ocupa nimeni. Agenda partidelor este deocamdata plina de planuri de aderare la UE, la NATO, deficite bugetare etc. Lipsesc insa problemele imediate ale multor alegatori, cum ar fi datoriile la intretinere ale asociatiilor de locatari, lipsa apei calde sau caldurii din locuinte, pentru care sufera milioane de cetateni, multi dintre ei fara nici o vina, s.a. Daca vine vorba de veniturile mici ale populatiei, majoritatea politicienilor spun ca au solutii, pentru ca aici problematica e suficient de vasta ca sa se poata specula usor. Daca insa intrebi un politician despre vreun plan de restructurare a unei regii ineficiente, dar care produce imense neajunsuri populatiei intregii tari, vei constata ca nu exista un raspuns cit de cit fondat pe argumente credibile.
Pare, asadar, mai simpla recurgerea la populism. Promisiunile de mai sus ale liderilor PDSR si ApR se incadreaza pe aceasta linie, desi acestia stiu ca n-au cum sa-si tina promisiunea.
Credem insa ca multi politicieni care apeleaza la aceste tertipuri si-au facut un calcul gresit. Populatia, in marea ei majoritate, nu are incredere in cel care ii promite o pomana. Poate ca urmatoarea comparatie este oarecum deplasata, dar are acelasi suport psihologic: cersetorul primeste o bancnota valoroasa, dar in sinea lui il uraste pe cel care i-a dat-o. Cind politicienii romani vor intelege cu totii acest lucru vom putea spune ca am intrat in normalitate.
(Claudiu RAUS)