Caută 
4 MIN
Cu doar citeva luni inainte de sfirsitul anului 2006 inca se mai faceau pronosticuri la Bucuresti: intram sau nu in Uniunea Europeana in 2007? Semnalele neoficiale de la Bruxelles dadeau varianta optimista drept cea mai probabila, dar nimeni nu putea garanta suta la suta ca asa se va si intimpla pina la urma. Realitatea e ca, pina la urma, au prevalat consideratiile politice in fata celor de ordin tehnic. La momentul respectiv, Uniunea nu era deloc in cea mai buna "stare de functionare". Cu tratatul constitutional blocat si cu procesul de extindere inghetat, Bruxelles-ul nu avea in nici un caz nevoie de complicatiile suplimentare pe care aminarea aderarii Romaniei si Bulgariei le-ar fi introdus, cu siguranta.
Insa nu era un secret pentru nimeni faptul ca, daca ar fi fost intrebati expertii de la Comisia Europeana, aderarea celor doua tari ar fi fost destul de mult aminata. Doar cu ajutorul unor mari presiuni de la Bruxelles reusea Monica Macovei sa obtina un sprijin palid de la guvernul Tariceanu pentru reformele din justitie. Sprijin care s-a si evaporat, de altfel, imediat dupa aderare, cind si Monica Macovei a fost eliminata din cabinet, fiind inlocuita de Tudor Chiuariu, unul dintre cele mai controversate, unii ar spune chiar caraghioase, personaje de pe scena politica autohtona. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, daca ar fi fost nevoie de organizarea unor referendumuri in tarile membre ale UE pentru a valida tratatul de aderare a celor doua tari, sansele noastre ar fi fost practic egale cu zero. Nimeni nu si-a facut iluzii atunci si nu-si face iluzii nici acum in privinta situatiei reale din Romania, fie ca e vorba de starea sistemului de justitie, fie ca e vorba de calitatea administratiei la nivel central si local.
In ciuda acestor lucruri evidente, majoritatea politicienilor, in frunte cu liderii liberali, se poarta de parca pe 1 ianuarie 2007 s-ar fi nascut, ca din spuma marii, o alta tara, o alta administratie publica, un alt sistem de justitie, o alta clasa politica. Toate performante, in perfecta stare de functionare. Brusc, guvernantii sar ca arsi si se declara de-a dreptul indignati ori de cite ori sint confruntati cu observatii privind situatia interna, mai ales atunci cind se face trimitere la coruptia la nivel inalt sau la promovarea unor initiative legislative de genul celor care au atras recent criticile ambasadorului american Nicholas Taubman. Cei care nu doar aplaudau la scena deschisa, ci isi si consolidau propriul capital politic pe seama declaratiilor dure facute atunci la adresa guvernarii Adrian Nastase de fostul ambasador american Michael Guest, de catre cel al Marii Britanii sau de fostul sef al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Johnatann Scheele, sint acum profund alergici la orice critici formulate de oficiali straini.
Reactia lui Bogdan Olteanu fata de declaratiile facute de dl. Taubman e in primul rind expresia acestui tip de ingimfare plina de suficienta a unor personaje care par sa-si fi pierdut cu totul nu doar busola morala, ci si capacitatea de a gindi in termenii unei minimale inteligente politice imediat ce s-au vazut propulsati peste noapte in pozitii de putere si de influenta de prim rang. Daca administratia instituita in trecut de PSD ar putea fi caracterizata drept una in care dominante erau coruptia, senzatia impunitatii si sentimentul ca aparatul de stat fusese sufocat, absorbit, de cel de partid, guvernarea PNL de astazi lasa impresia unei uriase improvizatii institutionale in care imprejurarile au adus in fata manetelor de comanda ale statului o armata de pusti pe cit de nepregatiti pentru ceea ce au de facut, pe atit de plini de ifose.
Daca, mai ales in ultimii ani, pesedistii se chinuiau sa-si acopere urmele afacerilor de care beneficiau ei si clientela lor politica si sa mimeze la nivel formal respectarea regulilor, "copiii teribili" ai actualei guvernari nici macar nu se mai obosesc sa o faca. Afacerile lor se deruleaza fara prea multa fereala, la lumina. Gafele lor nu sint niciodata indeajuns de mari pentru ca vinovatii sa trebuiasca sa plateasca vreun pret. Cazul Remes e o mare exceptie; situatia in care se ajunsese era fara iesire. In rest, indiferent de gravitatea unor gesturi sau declaratii cu consecinte negative majore pe plan intern sau chiar extern, nimeni nu a avut nimic de platit la nivel politic. Stau marturie o serie intreaga de exemple, de la Tudor Chiuariu la Adrian Cioroianu. Iar toti cei care indraznesc sa-i critice sint repede etichetati in fel si chip, acuza suprema fiind aceea de oameni vinduti lui Basescu. E vorba de o tehnica a diversiunii de altfel destul de primitiva. In loc de a discuta cum e posibil ca Parlamentul sa adopte prevederi legale de tipul celor prin care cei ale caror telefoane urmeaza a fi puse sub urmarire trebuie informati in prealabil, mutam repede discutia catre "indignarea patriotica" fata de ideea ca un ambasador american isi permite sa ne dea lectii.
Lipsa de responsabilitate si minimele resurse de onorabilitate au lipsit, practic, dintotdeauna din politica romaneasca. Dar parca acum s-a atins apogeul. Ceea ce e mai grav e ca aceasta combinatie exploziva de iresponsabilitate si amatorism risca sa aiba consecinte neplacute asupra relatiilor noastre externe intr-o perioada nu tocmai fericita din acest punct de vedere. Incercarea ridicola a presedintelui Camerei Deputatilor de a filosofa pe tema valorilor morale care ar fi, chipurile, diferite "la noi, in Europa" fata de cele de peste Ocean nu numai ca nu convinge pe nimeni, ci il discrediteaza in si mai mare masura. Marea noastra problema nu e atit aceea ca aliatii nostri s-ar putea teme ca liniile de politica externa ale Romaniei s-ar putea schimba peste noapte, ci faptul ca, avind astfel de lideri politici in frunte, riscam ca multa lume sa nu ne mai ia in serios, ca tara. Nici la Washington si nici macar in Europa.
