"Pacalici" la portile NATO

PDSR a inregistrat, zilele acestea, cel mai important succes politic de la alegeri incoace. S-a opus oricarei participari militare, directe sau indirecte, a Romaniei la rezolvarea conflictului din Kosovo. PDSR a mizat pe o carte cistigatoare. Pe cartea incompetentei actualei puteri de a intelege pe ce lume traieste. Problema Kosovo nu are nici o legatura cu Romania. E o problema de drept international asupra careia nimeni din lume, la ora actuala, nu are o solutie. Pentru NATO, o interventie militara impotriva Serbiei soldata cu succes ar reprezenta cea mai buna ocazie de a consfinti juridic un precendent. Statutul NATO interzice aliantei interventia militara in conflicte care nu privesc securitatea nationala a propriilor membri. Este exact punctul vulnerabil pe care-l speculeaza adversarii NATO, precum Rusia si China, si motivul pentru care responsabilii NATO intirzie in luarea unei decizii ferme. Numai ca realitatea care a dat nastere organizatiei nord-atlantice, cea a Razboiului Rece, e total depasita. Pe vremea aceea, NATO avea in fata un adversar comparabil: URSS, cu al ei Tratat de la Varsovia, si China, cu influenta ei asupra intregii Asii. In acele conditii, NATO s-a definit ca alianta militara defensiva, limitata strict la apararea teritoriilor propriilor membri. Realitatea e acum cu totul alta. In fata NATO nu se mai afla nici un adversar comparabil, ci doar spectrul unui haos generalizat. In fata haosului, ideea de alianta defensiva isi pierde sensul. Nu te poti apara de haos stind cu pusca la hotare, asteptind sa fii atacat. Amenintarile nu au un autor identificabil, cu care sa poti negocia principii minimale de conduita si cu care sa-ti imparti eventuale sfere de influenta. In ultima instanta, e vorba de un deficit de ordine internationala, ordine care, pentru a deveni efectiva, are nevoie de cel putin doi actori. Or, la ora actuala, nu exista decit unul singur, respectiv NATO, dominata in continuare de Statele Unite. In aceste conditii, amenintarile la adresa NATO sint, de fapt, amenintari la adresa ordinii internationale. NATO e singura institutie care are capacitatea de a-si asuma rolul de "jandarm" international, pentru ca e singurul actor – ONU fiind o simpla adunatura de natiuni – care isi poate asuma un rol concret in afacerile mondiale. NATO e obligata sa devina ofensiva pentru ca realitatea i-o cere. Numai ca realitatea nu se mai potriveste cu reglementarile internationale, care ramin in continuare tributare Razboiului Rece. Conflictul din Kosovo ofera ocazia NATO sa-si demonstreze rolul pe care propriul statut, depasit, i-l refuza. Acela de a gestiona, pe cit posibil, haosul international, ceea ce presupune, automat, dreptul de a deveni ofensiv. Un drept nereglementat sub nici o forma. Iata de ce conflictul din Kosovo e o problema nerezolvata de drept international care priveste nu Romania, ci doar NATO si, cel mult, Rusia si China. Interventia militara a NATO in Kosovo e un test si, eventual, un precedent pentru a repune in discutie dreptul international depasit de realitate. NATO nu mai e ceea ce a fost, dar nici ceea ce ar trebui sau ar vrea sa fie. E intr-o criza de identitate, iar conflictul din Kosovo e exact ceea ce-i lipsea pentru a si-o rezolva.
Ce rol poate avea Romania in aceasta afacere, e greu de spus. Cert e ca Romania nu-si poate permite si, mai mult, nici nu are nevoie sa se implice intr-o afacere gen Kosovo, care priveste "identitatea" NATO si, plecind de aici, repunerea in discutie a dreptului international. Nu are nici o legatura cu avioanele NATO sau cu disponibilitatea Romaniei de a-si pune la dispozitie spatiul aerian. In timp ce PDSR a preferat sa speculeze momentul pentru a puncta pe seama gogoritelor care prind bine la romani, gen "traditionala prietenie dintre Romania si Serbia" sau "neamestecul in treburile interne" de tip ceausist, actuala putere a plusat la celalalt capat, dindu-se mare actor intr-o afacere pe care, se pare, nici n-o intelege. (Pavel LUCESCU)