Raul in actiune

Lunga greva a scenaristilor de la Hollywood s-a terminat la timp pentru ca decernarea Oscarurilor sa fie salvata pe ultima suta de metri. Chiar si asa, ceremonia de anul acesta organizata de Academia Americana de Film a avut cea mai slaba audienta din istorie. In anul ce s-a scurs nu au lipsit filmele bune, interpretarile exceptionale, bugetele consistente pentru producerea si promovarea filmelor, dar ceva totusi s-a intimplat, nu este clar ce.

Poate a contat si faptul ca anul acesta piata a fost dominata de filme sumbre, in care raul isi face de cap. "No country for old men", "There will be blood", "Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street" si chiar "La Vie en rose" nu sint filme usor de urmarit de catre firile sensibile sau de cei care doresc sa aiba un orizont optimist la final. Pacate la dimensiuni biblice au marcat tematic filmele cu cel mai mare succes. Raul pur, sadic, dement si totodata absurd, inexplicabil da tonul in "Nu exista tara pentru batrini", in timp ce lacomia cinica, rece si, iarasi, dementa pluteste sufocant in "Va curge singe". "Viata in roz" prezinta povestea succesului mondial al cintaretei Edith Piaff, obnubilata de biografia dureroasa si neguroasa a acesteia. "Sweeney Todd" este un remake sub forma unui thriller musical al profilului unui criminal diabolic.

Organizate epic, filmele despre care vorbim sint false naratiuni. In "No country for old men" si "There will be blood" actiunea, altfel palpitanta, nu duce nicaieri, iar personajele nu au nici inceput, nici sfirsit. Motivatia raului care misca lucrurile nu este cunoscuta si nici teleologie nu are. Spre deosebire de "Sweeney Todd", personificarile maleficului nu se lasa prada raului pentru ca au patit ceva care sa justifice actiunile lor abominabile. Pur si simplu, sta in natura lor sa fie asa. In plus, nu vorbim de ticalosi rudimentari si salbatici. Ceea ce fac pare si este irational in ultima instanta, dar vorbim despre o irationalitate ghidata de o inteligenta diabolica, de o buna perspectiva asupra lumii in care se misca si chiar de o anumita disponibilitate filozofica. Cinicilor, personajele "negative" le-ar putea parea chiar seducatoare.

Fratii Joel si Ethan Coen, regizorii filmului "No country for old men", cistigatorul marelui premiu si al premiului pentru regie, au reluat o tema draga lor, aceea a raului implacabil. Doar destinul si jocul imprevizibil al norocului fac ca sanguinarul Anton Chigurh (interpretat excelent de spaniolul Javier Bardem, care a si luat Oscarul pentru rol secundar masculin) sa nu loveasca in fiecare loc in care apare. Datul cu banul poate fi uneori mintuitor, pe cind demnitatea sau ambitia semneaza condamnari la moarte. Mesajul principal al filmului – daca exista unul – vine ca expresie a stupefactiei exprimate de personajele in virsta ale peliculei. Ele sint socate de valul de violenta provocat de bani si droguri in jurul lor si se declara depasite de situatie. Seriful interpretat de Tommy Lee Jones iese la pensie – unde nu stie ce sa faca – pentru ca nu mai stie ce sa faca in viata activa. "Tara asta isi pune la grea incercare oamenii", incearca sa-l linisteasca un unchi, care proclama apodictic: "Nu poti opri ceea ce urmeaza". Din exprimarea aceluiasi personaj aflam ca filmul nu doreste sa transmita un mesaj paseist, nostalgic. "Problema nu este noua", spune el, pentru a sublinia ca asa e viata oricind, oriunde – dura si fara sens.

Dovada ca viata era la fel de dura inainte vine sa o aduca "There will be blood". Un film extraordinar, care ar fi meritat premiul cel mare la Oscar. A cistigat doar premiul pentru cel mai bun actor in rol principal prin impresionantul Daniel Day-Lewis (aflat la al doilea Oscar si la mai multe distinctii pentru acest rol, obtinute la Globul de Aur sau la Premiile Bafta) si Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat si pentru imagine. Filmul insista asupra inceputurilor industriei petrolului din Statele Unite de la cumpana dintre secolele 19 si 20, prin adaptarea romanului "Oil" publicat in 1927 de Upton Sinclair. Sinclair era un activist anti-capitalist, dar acest accent nu este pus in film. S-ar putea intelege ca si capitalismul este vinovat pentru duritatea si cruzime din spatele "visului american", dar inainte de toate responsabila este facuta natura umana. "Vad ce este mai rau in oameni", spune industriasul interpretat de Day-Lewis, a carui mizantropie combinata cu o lacomie pura il insingureaza intr-o maniera infricosatoare si il face sa-i reduca pe toti cei din jur, chiar si pe cei apropiati, la roluri instrumentale. Lacomia pusa in scena este pura, neprovocata, pentru ca nu este stimulata de o pofta si nici urmata de satisfactii. Competitia, succesul o intretin, dar nu o explica. Doar specificitatea bizara a personajului o explica, dar specificitatea insasi nu este explicata in film. Nu exista figuri luminoase. Doar un tata naiv, doi frati cinici, unul cu noroc, altul fara, un fals profet, un fals frate vitreg si un fals fiu (poate doar acesta din urma si sotia lui isi pastreaza buna-umanitate). Filmul are cel putin doua scene memorabile, cum nu s-au mai vazut de ani buni pe ecrane: aceea a falsei convertiri a industriasului la credinta unei biserici inventate si scena descumpanitoare de la final. Prestatia lui Day-Lewis, faimos pentru temeinicia cu care isi pregateste rolurile, va ramine in analele filmului, fara indoiala.