Soarta Romaniei e la mina Politiei

Miron Cozma era, acum jumatate de an, un mic gainar. Tulburase, prin anii ’90, linistea publica si ultragiase bunele moravuri ale natiei. Motiv pentru care i s-a "acordat", cu intransigenta, un an si jumatate de penitenta cu executare. Pentru ca tot statuse un an si jumatate in arest, timp in care s-a judecat procesul, Miron Cozma a redevenit liber ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. O simpla formalitate. O datorie pe care actuala putere trebuia s-o plateasca propriului electorat. Asa a ramas in constiinta opiniei publice.
Peste o jumatate de an, aceeasi justitie, desi la o instanta superioara, constata, in aceeasi cauza si referitor la acelasi personaj, ca e vorba de cu totul altceva. In sase luni, Miron Cozma devine, in termeni strict matematici, de 12 ori mai vinovat. In fata unei asemenea discrepante, pentru omul de rind, vinovatia sau nevinovatia celui in cauza nici nu mai conteaza. E un simplu fapt divers. Conteaza doar relatia dintre stat si cetatean. Pentru ca Miron Cozma apare acum doar ca un simplu cetatean. Un cetatean fata de care justitia isi poate schimba la orice ora unitatea de masura.
Senzatia de arbitrariu e frapanta. Din acest punct de vedere, justitia, in loc sa-si spele obrazul, s-ar putea sa si-l fi maculat si mai abitir. Cu un efect secundar de neevitat. Asocierea ei cu actuala putere. Influenta politica asupra deciziei Curtii Supreme de Justitie nu poate fi dovedita. Dar nici suspiciunile si acuzatiile deja lansate si sustinute drept cap de afis al revoltei minerilor lui Cozma nu pot fi combatute in mod credibil.
Care e discursul puterii si al celor care o sustin de principiu? Un discurs aparent imbatabil. Statul de drept, in speta justitia, si-a facut, in sfirsit, datoria, dovedindu-si soliditatea. Miron Cozma e un infractor care trebuie sa plateasca si sa se supuna legilor tarii. La fel ca oricare altul. Corect. Dar cam atit. In politica nimic nu e corect din principiu. E corect doar ce-i oportun si raspunde unei exigente comunitare. Restul e utopie. Or, condamnarea lui Miron Cozma, acum, la opt ani de la savirsirea faptei si la doi ani de la schimbarea regimului, nu pare nici oportuna si nici nu mai raspunde unei exigente. Era oportun in 1991, in 1992 sau, avind in vedere situatia de atunci, in 1997, cind actuala putere si-a intrat in drepturi. Acum suna destul de prost. Suna mai degraba a reglare de conturi.
Cit despre exigentele comunitare pe care le-ar satisface, si aici lucrurile scirtiie. Cu ce ajuta statul de drept, ca valoare in care romanii sint indemnati sa creada, o decizie a justitiei care schimba radical, ca peste noapte, o alta decizie a aceleiasi justitii?
In ciuda multor evidente, cazul Miron Cozma ramine unul profund controversat. Nu prin personajul in sine, ci prin dimensiunile politico-sociale pe care le-a implicat si continua sa le implice. Daca ceva se poate repara cu adevarat, acest lucru depinde acum de capacitatea politiei de a pune in aplicare sentinta justitiei. Indiferent de consecintele imediate, numai succesul politiei, respectiv arestarea lui Miron Cozma si incarcerarea sa, poate da masura inceputului unei schimbari reale in functionarea statului de drept. Ar fi primul caz in care, indiferent de parerea unuia sau altuia dintre noi fata de subiectul aflat in discutie, toate institutiile statului functioneaza sincron si in virtutea aceluiasi scop. Ar fi primul semn de recuperare a ideii de autoritate. Atit, deocamdata. Iar din acest punct de vedere, soarta actualei puteri nu mai are nici o relevanta. (Pavel LUCESCU)