Sub spectrul falimentului

joi, 11 februarie 2010, 20:31
3 MIN
 Sub spectrul falimentului

Lasati OTV-ul, puneti berea la rece, tineti telecomanda aproape, dar nu pentru telenovele sau pentru ca incepe campionatul de fotbal. Urmeaza ceva cu adevarat senzational! Pregatiti-va de galerie! Statul incepe una dintre trintele cu spectrele propriului faliment. Romania joaca in viitorul apropiat una din cartile importante de reducere a deficitelor bugetare. Parlamentarii trebuie sa-si taie singuri pensiile. Se afla in categoria celor 27.000 de privilegiati care au lucrat in structuri militare, de represiune politica in timpul regimului comunist, justitie sau aviatie de pe urma carora se preconizeaza o economie anuala de peste 500 de milioane de euro.

Asa ceva nu s-a mai intimplat dupa 1990. Au fost 20 de ani de fulgeratoare ridicari de mina in Parlament, voturi care, din cauza iutelii, au prins presa de multe ori pe picior gresit, dar rezultatul a fost intotdeauna acelasi: salarii, indemnizatii, sume forfetare sau pensii speciale mai mari, fara nici un fel de ratiune economica. Rezultatul? Un stat care isi plateste, de mai bine de un an, salariile si pensiile din imprumuri, prin bunavointa FMI.

Acum parlamentarii trebuie sa faca exact pe dos. Este un moment in care vointa politica si responsabilitatea interna nu mai pot fi notiuni abstracte, iar deciziile necesare nu au cum sa fie impuse de sus. E o premiera si o ocazie pentru un asemenea exercitiu, fiindca anterioara lege de o asemenea importanta, cea a salarizarii unice, a fost adoptata in conditii politice exceptionale, fara dezbateri parlamentare, fiindca Guvernul a tinut mortis sa-si asume raspunderea.

Prin urmare, cintariti-le responsabilitatea parlamentarilor! E posibil asa ceva? Greu de crezut. Sustinatorii legii, de la putere, spun ca ii anima ideea de dreptate sociala. Fiti siguri ca, din asemenea considerente, nimeni nu ar fi miscat un deget si e numai o chestiune vinturata pentru a obtine sprijinul celor 98% de pensionari frustrati. Inca o data, e vorba de ceva mai important: de a scapa statul de faliment intr-un viitor nu prea indepartat. Luata de val, opozitia va spune, zile si saptamini in sir, multe nazbitii si ineptii, invocind nenumarate legi, directive europene si principii. Reprezentantii PSD au anuntat deja ca nu vor vota legea si ca vor depune o motiune de cenzura. Si liberalii ameninta ca nu dau votul decit daca le sint acceptate amendamentele. Taberele sint relativ echilibrate.

Pentru a le intelege capacitatea decizionala, parlamentarii ar putea fi supusi unui chestionar banal legat de criza Greciei, statul pe care partenerii din UE vor sa-l salveze in aceste zile: 1) daca au auzit ce se intimpla acolo 2) daca pot explica din ce cauze 3) cum vad ei calea de iesire. Pe linga slabiciuni administrative, coruptie, economie subterana, in ultimii ani statul grec a facut cheltuieli bugetare masive, pe datorie, printre altele pentru pensii si salariile bugetarilor. In fata unui examen asemanator, in urma cu numai trei ani, Ungaria capota, la rindul ei. Cheltuise mult mai mult decit isi putea permite din imprumuri, atingind deficite uriase prin plata pensiilor si salariilor. La citeva luni doar, prin toamna lui 2008, parlamentarii romani se intreceau in concursuri populiste pentru dublarea pensiilor. Rezultatul se cunoaste: am patit la fel, imprumutindu-ne cu 20 miliarde euro. Sperietoarea cu Ungaria nu a mers. Va tine cea cu Grecia? La asta ne vor raspunde parlamentarii in urmatoarele saptamini. Daca nu, va fi mai grav decit pina acum.

Comentarii