Tichia de margaritar Nichita

Dind dovada de acel pragmatism feroce care l-a facut sa ajunga acolo unde este, Gheorghe Nichita, directorul RAJAC, a fost la un pas de a-si impune deja celebra taxa pe canalizare fara ca nimeni sa-si dea seama cind si cum s-a intimplat. Nichita a lovit din scurt, incercind un K.O. in prima repriza, chiar inainte ca publicul sa apuce sa se aseze pe scaune. Scoala lui Nichita in astfel de momente e demna de toata admiratia. Intentia de instituire a taxei a fost anuntata discret, cu zimbetul pe buze si extrem de tardiv, ca si cum ar fi fost o formalitate – plicticoasa in detalii, neesentiala in fond – cu care nu merita sa-ti bati capul. Pina si presedintele Consiliului Judetean a intrat in transa sub efectul privirii fatale a managerului RAJAC, dezmeticindu-se abia dupa antidotul injectat de presa. Dupa Delegatia Permanenta de ieri, in care managerul RAJAC a fost batut clar de Vladimir Tanasoiu chiar in runda finala, taxa a disparut asa cum aparuse: instantaneu. Asta nu inseamna nici pe departe ca n-o sa mai auzim in veci si-n pururi de subiectul modernizarii Statiei de Epurare. Datoria externa a Iasului ramine mai departe atirnata deasupra capetelor tuturor, gata oricind sa ne culce la pamint. Gheorghe Nichita a intredeschis cutia Pandorei si, sincer, nu stim cine ar mai putea-o inchide.
Mare si de netarmurit a fost stima conducerii Consiliului Judetean fata de managerul de la RAJAC in acesti ultimi patru ani. Charisma si pragmatism sint cele doua arme cu care Gheorghe Nichita a ajuns unul din cei mai influenti oameni din oras. N-a existat scop urmarit de Nichita pe care sa nu si-l atinga. Calibrul sau il depaseste cu mult pe cel al tuturor celorlalti directori de regii la un loc. In regie a risipit orice urma din vechea garda, eliminind presupusii "incomozi" pina la nivel de sef de birou. Pe Antonesei l-a jucat pe degete, pe altii i-a facut sa-i manince din palma. A cerut si i s-a dat; de dragul lui, anul trecut, Stentel s-a spurcat in vazul lumii cu primarul Constantin Simirad. Abil in tot ceea ce face, a acceptat sa transforme RAJAC in pusculita de necesitate a Consiliului Judetean, oferind imprumuturi salvatoare cind pe politicienii din Casa Patrata ii durea maseaua mai tare. Odata cu directorul sau, RAJAC a cunoscut o emancipare nebanuita de cei care nu i-au urmarit traseul in ultimii ani. Regia Apa-Canal a ajuns anul acesta sa aiba un buget de 220 miliarde de lei, in timp ce tot bugetul judetean e de numai 115 miliarde. Comparativ, bugetul Primariei este de 287 miliarde de lei, aici intrind si RA "Termoficare" si RATC si asfaltarea si iluminatul si invatamintul si toate investitiile unui oras de 400.000 de locuitori. O singura regie are de cheltuit aproape cit restul orasului si tot timpul s-a spus ca aceste sume sint necesare pentru ca RAJAC sa termine tot ce a inceput si pentru ca 50 de ani de acum inainte sa nu mai avem probleme cu apa. A fost crezut si cind a cerut anul trecut 90 de miliarde de la CJ, pe care i-a si primit, in timp ce Iasului nu-i ramineau decit 140 de miliarde. In ultimii ani, inclusiv anul acesta, s-au pompat bani seriosi in RAJAC si nimeni, in afara de Constantin Simirad, nu i-a reprosat lui Gheorghe Nichita ca nu-i normal sa fie asa. Nu exista nici o alta institutie in oras, nici o alta regie locala sau chiar societate comerciala care sa aiba in derulare investitiile pe care le are RAJAC. Gheorghe Nichita s-a obisnuit cu licitatiile internationale ca pestele cu apa, nivelul la care discuta managerul RAJAC e de neimaginat pentru orice alt director de regie din Iasi, persoanele sale de contact locuiesc numai la Paris, la Berlin sau la Londra.
Poate de aici si reactia exagerat de inflamata a lui Gheorghe Nichita, din aceste zile. Poate ca nu s-a gindit nici o clipa ca ar putea-o da in bara cu "taxa pe mediu", fiind pentru prima data cind nu obtine ce si-a propus. Nichita s-a obisnuit cu sume mari. De aceea a fost foarte mirat, apoi intrigat de-a binelea cind i s-a atras atentia ca miliardele in plus pe care voia sa le scoata de la populatie prin triplarea pretului canalizarii inseamna deja prea mult. Problema este ca managerul RAJAC fie nu intelege ca populatia nu are bani, fie intelege, dar ceva ce banuim il opreste sa o spuna. Cert este ca imprumutul german pentru Statia de Epurare nu era o prioritate pentru Iasi. Prutul nu este nici pe departe mai poluat decit alte ape de granita din tara. In general, problema ecologica nu este o prioritate in Romania, acum cind principala problema este blidul cu mincare, si acesta nu este cinism, ci realism. Contractul Manessmann s-a facut pe usa din spate, fosta conducere a Consiliului Judetean angajindu-se intr-o aventura profitabila doar pentru unii si nu pentru oras. Iesenii sint in fata faptului implinit, fiind pusi sa achite nota de plata a unei afaceri mult prea costisitoare pentru nivelul la care se afla la ora actuala Iasul. Tocmai in aceasta consta imoralitatea "taxei de mediu" sau, mai exact, conditiile in care s-a ajuns la impunerea sa. Gheorghe Nichita nu este dispus sa recunoasca acest lucru sau, mai degraba, evita sa-l recunoasca, impartind astfel responsabilitatea morala cu predecesorii sai, care au incheiat contractul.
Al doilea aspect al problemei il priveste de asemenea pe Gheorghe Nichita. Personaj extrem de influent in administratia locala, a beneficiat intotdeauna de resurse financiare mult mai mari decit cele alocate altor activitati. Nu comentam competenta manageriala a lui Gheorghe Nichita, poate asta l-a facut sa primeasca mai mult decit altii, ci faptul ca lucrurile incep sa scape de sub control. Investitiile RAJAC incep sa destabilizeze bugetul intregului oras. Oamenii nu trebuie numai sa bea apa sau, eventual, sa pescuiasca duminica intr-un Prut nepoluat. Sint zeci de alte lucruri cel putin la fel de importante si din care cel putin unul nu poate fi contestat: asigurarea zilei de miine, care pentru multi ieseni a devenit o problema serioasa. A supralicita la nesfirsit in beneficiul RAJAC e similar cu a avea aer conditionat in casa, dar, in schimb, sa dormi pe jos. Faptul ca Nichita a ajuns sa ceara sume pe care alti manageri nici nu indraznesc sa le viseze este o tema serioasa pentru cei care conduc Iasul. Ar fi inconstienta sa ne amagim ca e bine ca cei de la RAJAC sa construiasca la nesfirsit, orice le trece prin cap. Pentru ca la mijloc sint bani imprumutati in numele iesenilor si ca notele de plata nu vin pe adresa lui Gheorghe Nichita, ci pe 400.000 de adrese. Doar creditele se preiau la datoria publica, nu si comisioanele.
(Gabriel GACHI)