Caută 
5 MIN
Este Romania un stat politienesc? Iata o
dezbatere care tinde sa capete amploare in ultimul
timp si care a stirnit deja destule pasiuni.
Cotidianul „Ziua” de vineri a iesit in deschidere cu
un astfel de titlu si cu o lista intreaga de acuzatii
menite sa demonstreze teza de mai sus. Sigur,
unii vor spune ca subiectul a fost lansat doar
datorita faptului ca Sorin Rosca-Stanescu, care nu
e doar prieten cu Dinu Patriciu, ci si implicat direct
in procesul acestuia, e directorul ziarului cu
pricina. In ciuda acestor legitime semne de
intrebare privind credibilitatea demersului
jurnalistic, cele spuse acolo nu trebuie insa
ignorate. Pentru ca e vorba de un domeniu sensibil
si pentru ca si altii, gazetari, jurnalisti sau
politicieni, au exprimat acelasi tip de ingrijorari fata
de ceea ce ei considera a fi excese ale
procurorilor, dar si, intr-un plan mai general,
amestecul prea mare al serviciilor secrete in
politica si in economie.
Indiferent cit de simpatic sau antipatic e Dinu
Patriciu unora sau altora, daca se confirma ca i s-
au ascultat telefoanele timp de doi ani de zile in
sir, nu e o chestiune peste care sa se treaca foarte
usor, chiar daca exista acoperire formala prin
mandat judecatoresc. Echilibrul delicat intre nevoia
de protectie a spatiului privat si interesul legitim al
statului de a lupta impotriva actiunilor criminale
grave sau a activitatilor teroriste stirneste pasiuni si
provoaca controverse majore peste tot pe glob. Cu
atit mai mult sint astfel de temeri amplificate in
situatia unei tari ca Romania, in care vechea
Securitate a cotrobait brutal timp de zeci de ani
prin toate ungherele vietii noastre personale sub
stindardul de neatins al intereselor statului.
Toata aceasta dezbatere are insa si o conotatie
politica aparte, care il are in centru chiar pe
presedintele tarii. Traian Basescu este acuzat tot
mai direct si mai apasat, si nu doar de adversarii
sai politici din opozitie, ca ar urmari instaurarea
unui regim de mina forte cu sprijinul serviciilor
secrete pe care si le-ar fi subordonat. Una dintre
metode: manevrarea Procuraturii pentru
compromiterea adversarilor politici. Dinu Patriciu l-
a si acuzat direct, zilele trecute, ca este in spatele
anchetelor declansate de Procuratura. Unii
comentatori fac trimitere directa la Vladimir Putin.
Altii, precum Adrian Severin, nu ezita sa-l compare
chiar cu Alexandr Lukasenko, presedintele
Belarusului, oaia neagra a Europei in acest
moment. Mesajul, destul de transparent de altfel,
este acela ca in Romania pluteste pericolul iminent
al instaurarii unui regim autocratic prezidential,
adica democratia autohtona e in mare primejdie.
Se fac chiar paralele intre Dinu Patricu si Mihail
Hodorkovski, fostul magnat rus care a fost
terminat financiar si trimis in inchisoare datorita
faptului ca l-a sfidat pe seful Kremlinului.
Astfel de apropieri sint intotdeauna tentante.
Dar cit sint ele si de legitime? Sa le luam pe rind.
In Rusia, consolidarea puterii lui Vladimir Putin s-a
facut prin cinci mecanisme distincte. In primul rind,
au fost distrusi toti oligarhii incomozi creati de
administratia Boris Eltin, de la Gusinski si Boris
Berezovski pina la Mihail Hodorkovski. E drept ca
Abramovici, binecunoscutul patron al echipei de
fotbal Chelsea, a fost crutat, dar asta doar pentru
ca s-a plecat fara rezerve in fata Kremlinului. In
acest fel Vladimir Putin a anihilat centre de putere
potential periculoase, mai ales ca atit Berezovski
cit si Gusinski controlau si structuri media
influente, si a transmis in acelasi timp un mesaj
foarte clar tuturor oamenilor de afaceri rusi
importanti.
In al doilea rind, Kremlinul si-a asigurat controlul
tuturor canalelor mass media importante, trasind
destul de clar limitele pina la care permite sa
opereze libertatea presei. In al treilea rind, seful
statului a populat din plin administratia cu oameni
proveniti din serviciile secrete, din care a facut si el
parte multa vreme, sau din aparatul de politie, asa
numitii „siloviki”. In al patrulea rind, printr-o serie
de miscari fortate, intre care cea mai
spectaculoasa a fost dezmembrarea si
renationalizarea gigantului petrolier „Yukos”,
detinut de Hodorkovski, folosind drept principala
pirghie „Gazprom”-ul, care apartine statului. De
altfel, in actualul context global din sectorul
energetic, „Gazprom” a devenit unul dintre cei mai
importanti vectori geostrategici de influnta ai
Rusiei. In fine, presedintele Putin a facut tot ce i-a
stat in putinta pentru a mentine o formula politica
cu partide slabe si cu un Parlament, Duma, cu rol
mai degraba decorativ.
Cit de valabile sint toate aceste lucruri in cazul
lui Traian Basescu? In prea mica masura, si asta
chiar si daca facem abstractie de contextul
general, profund diferit in cazul unei tari care, ca
membru in NATO si probabil in curind in Uniunea
Europeana, are o marja de joc extrem de ingusta
din acest punct de vedere. In primul rind pentru ca
atributiile presedintelui roman sint altele decit in
Rusia, el neavind un control direct asupra
guvernului. Apoi, pentru ca partidele romanesti,
desi in buna masura lipsite de credibilitate – dar
asta exclusiv din vina lor, dupa cum au dovedit si
ultimele episoade regretabile, precum respingerea
ordonantei de infiintare a DNA si stabilirea
cuantumului pensiilor senatorilor si deputatilor -, au
totusi destula influenta in stat. In plan economic,
situatia este, de asemenea, radical diferita. Intr-un
mod care nu trebuie neaparat aplaudat fara
rezerve, prin privatizare, statul roman a pierdut
controlul asupra majoritatii pirghiilor de influenta in
domenii cheie, precum cel energetic si cel bancar.
Cit despre peisajul media, acesta este departe de
a fi unul preponderent prietenos pentru presedinte.
Trustul apartinind lui Dan Voiculescu ii este chiar
ostil pe fata.
E adevarat, pe de alta parte, ca Traian Basescu
nu a schimbat sefii principalelor doua servicii
secrete si, in general, a pastrat o relatie mai mult
decit buna cu acestea. In plus, multi l-au acuzat ca
tine prea mult cont de informatiile venite pe filiera
serviciilor secrete atunci cind e vorba de
verificarile care insotesc numirea unor demnitari.
Cert este ca, indiferent de nuante si interpretari, e
foarte probabil ca actualul sef al statului sa fie
realmente simpatizat, datorita stilului sau direct si
autoritar, de multi oameni din structura serviciilor
secrete, ceea ce ii confera un tip privilegiat de
autoritate informala, dincolo de cea normala,
asociata statutului sau oficial. Un avantaj deloc
neglijabil, dar care nici nu trebuie totusi
supralicitat. Pina la urma, autoritatea presedintelui
asupra tuturor institutiilor, inclusiv asupra SRI sau
DIE, depinde covirsitor mai degraba de cota de
incredere de care se bucura la nivelul populatiei.
Pina la urma, e putin probabil ca Traian Basescu
sa fie un pericol mai mare pentru sanatatea
democratiei autohtone decit baronii locali care
transformasera orase intregi in teritorii exclusive in
care functiona doar liberul arbitru. In care nici o
afacere nu misca fara OK-ul lor. Ceea ce nu
inseamna insa deloc ca nu exista inca destule
ramasite de comportament de stat politienesc in
societatea romaneasca de care ar trebui sa
scapam cit mai repede.
Îți recomandăm
