Sapte apartamente de lux in blocul „Domenii”

miercuri, 15 octombrie 2008, 17:36
2 MIN
 Sapte apartamente de lux in blocul „Domenii”

In numarul de saptamina aceasta va prezentam amanunte legate de proiectul imobiliar denumit "Domenii", pe care ieseanul Dan Radu il construieste in prezent in zona Bucium. Dupa cum a precizat acesta, blocul "Domenii" este construit pe structura tip vila, vizavi de fostul post de Politie din cartierul Bucium.

"Apartamentele «Premium» au suprafete utile de aproximativ 115 metri patrati, la care se adauga cite un balcon de 8 metri patrati si o terasa de 12 metri patrati, ca loc de recreere. In sufrageria de 30 de metri patrati a fiecarui apartament este amenajat un semineu, modelele fiind la alegerea cumparatorului", a declarat Dan Radu. Acesta a mai precizat ca cladirea este compusa din parter plus trei etaje, deasupra fiind prevazuta cu o terasa circulabila de aproximativ 250 de metri patrati, fiind amenajata special ca o mini-gradina pentru uzul tuturor locatarilor imobilului. In acest spatiu se poate face plaja in anotimpul cald, se pot juca in siguranta copiii sau se pot primi prietenii la un gratar.

Potrivit lui Dan Radu, blocul urmeaza sa fie finalizat la mijlocul anului viitor, in luna iulie, si va numara un apartament cu doua camere, cinci apartamente cu trei camere (cu doua bai fiecare) si un duplex cu cinci camere, fiecare din acestea fiind dotate cu centrala proprie.

"Apartamentul cu doua camere beneficiaza de o suprafata utila de peste 84 de metri patrati, balcon de 8 metri patrati si gradina de 100 de metri patrati, la care se adauga locul de parcare. Pretul este stabilit la 115.000 euro, fara TVA", a precizat Dan Radu.

In cazul locuintelor de trei camere, pretul variaza in functie de suprafata. Astfel, apartamentul de 98 de metri patrati utili, cu balcon, terasa si loc de parcare costa 130.000 euro, plus TVA. Pentru cel cu suprafata de 114 metri patrati utili, balcon, terasa si loc de parcare, proprietarul va achita suma de 156.000 euro, fara TVA.

"Duplexul de 5 camere, in suprafata de 160 metri patrati, balcon de 8 metri patrati si doua terase de 16,5 respectiv 20 de metri patrati, la care se adauga teren de 100 de metri patrati ce poate fi amenajat ca gradina, loc de recreere sau joaca si doua locuri de parcare se ridica la pretul de 230.000 euro plus TVA", a exemplificat Dan Radu.

Pentru a intra in posesia unei astfel de locuinte, beneficiarii vor putea plati costurile de achizitie in trei etape. Astfel, la semnarea contractului se va achita 35% din suma, urmind ca acelasi procent sa fie platit cind constructia ajunge "la rosu". Restul de 30% din suma va fi achitat atunci cind apartamentul este predat la cheie proprietarului.

"Apartamentele pot fi predate si «la gri, la tencuiala», proprietarul urmind ca fara nici un efort si intr-un timp foarte scurt, impreuna cu designerul si echipele noastre de finisaj, sa-si personalizeze apartamentul aleagindu-si conform dorintelor si gusturilor modelul gresiei, a faiantei, culoarea varului, obiectele sanitare si tipul corpurilor de iluminat", a conchis Dan Radu.

Comentarii