Scolile de arte si meserii se transforma in licee tehnologice

vineri, 25 ianuarie 2008, 17:53
2 MIN
 Scolile de arte si meserii se transforma in licee tehnologice

Pe 28 ianuarie vor fi analizate si vor fi propuse modificari pentru o parte a legii invatamintului care se refera la invatamintul profesional si tehnic. „Dorim o revigorare a filierei tehnologice pentru ca persista o mentalitate nesanatoasa aceea ca este o catastrofa si o rusine pentru familii ca fiii lor sa ajunga la scolile profesionale, adica actualele scoli de arte si meserii. Ei cred ca acolo li s-au terminat toate sansele pentru un viitor bun. Scolile de arte si meserii se vor numi de acum licee tehnologice, iar absolventii lor vor sustine bacalaureatul", a precizat Gabriela Gutu, director in cadrul Ministerului Educatiei, prezenta la Iasi saptamina aceasta pentru dezbaterea pachetului legislativ.

Practic, proiectul de lege a invatamintului prevede la articolul 28 existenta a doua rute, progresiva si directa de finalizare a studiilor tehnologice. Profilurile celor doua rute vor fi diferite.

Practic, elevii care vor alege ruta progresiva vor studia patru ani in loc de trei, cit va avea in mod normal liceul (adica clasele X-XIII) – si isi vor putea lua pe rind doua certificate de competenta, pe niveluri de calificare. Asta inseamna ca dupa doi ani de liceu pot obtine un certificat de competenta, iar daca vor urma apoi alti doi, obtin o calificare superioara. In schimb, pe ruta directa, elevii vor urma trei ani de liceu si vor obtine cel mai bun nivel de calificare, adica de tehnician in diverse domenii.

Modificarile propuse de dascalii ieseni pentru filiera tehnologica vor fi cuprinse in documentul pe care Inspectoratul Scolar Judetean il va trimite la Ministerul Educatiei pina pe 20 februarie.

Proiectele de legi privind reforma in invatamint se afla in dezbatere publica pina pe 17 februarie si pot fi consultate si aici.

Comentarii