Va schimba Ministerul baremul la testul de evaluare?

Subtitlu

luni, 25 iunie 2012, 10:00
12 MIN
 Va schimba Ministerul baremul la testul de evaluare?

13:30

Contactat telefonic, ministrul interimar Liviu Pop a mentionat ca va oferi o declaratie in legatura cu situatia de la evaluarea nationala la ora 16. El a adaugat ca in acest moment inca analizeaza situatia.

13:00

Sefa ISJ a precizat ca inclusiv de la Iasi a fost trimis un punct de vedere in legatura cu cerinta de gramatica care le-a creat probleme elevilor de clasa a VIII-a la proba de ieri. Pe baza opiniilor preluate de la inspectorii de specialitate din mai multe judete, ministerul ar putea da credit si celeilalte variante de raspuns, si anume ca propozitia subordonata mentionata este predicativa. Existand o presiune la nivel national in acest sens, se asteapta ca reprezentantii Ministerului Educatiei sa ofere un raspuns, potrivit caruia sa fie luata in calcul punctarea, fie si partiala, a variantei b.

"Ce pot sa va spun este ca, la acest moment, ministerul centralizeaza punctele de vedere ale inspectorilor de specialitate si urmeaza sa se ia o decizie. Din punctul meu de vedere, daca aplic o logica rigida a cunostintelor predate in scoala, elevul ar fi trebuit – judecand pe structurile invatate -, sa nu aiba ezitari in privinta subiectivei, pentru ca e o constructie tipica, care este invatata si cumva exersata in scoala. Daca luam in calcul criteriul semantic si logica enuntului si daca mai completam si cu ceea ce mai spune si Gramatica Academiei pe anumite situatii care implica o anumita ambiguitate, daca ne mai gandim ca nu intotdeauna limba incape in clisee si in formule care sa dea impartire fara rest, atunci sigur ca putem spune ca e discutabil enuntul si ca elevii care sunt foarte buni, foarte seriosi, si care s-au gandit si la subtilitatile cerintei si au problematizat mai mult situatia, atunci au putut gresi sau au putut apela la ideea de predicativa, idee pe care o preiau si unii din specialistii lingvisti universitari, fara insa a asuma public acest lucru, pentru ca suntem totusi in zona unei ambiguitati", a punctat Camelia Gavrila, dupa conferinta de presa care s-a incheiat in jurul pranzului.

08:00 

Elevii de clasa a VIII-a au avut parte de subiecte surpriza la limba si literatura romana, in cadrul evaluarii nationale care a debutat ieri. De exemplu, la primul subiect se asteptau sa le „pice" despre basm, schita sau fabula. Au avut insa de redactat o compunere in care sa-si exprime opinia in legatura cu mesajul unui fragment din „Ciresarii" de Constantin Chirita. La prima vedere, textul parea simplu, insa nu toti elevii au inteles mesajul acestuia. Intelegand mai greu la ce se referea, elevilor nu le-a fost usor sa realizeze compunerea solicitata. „E mult mai bine ca nu s-a dat din teorie. Ma asteptam sa ne fi dat un basm sau o fabula. Varianta de subiect a fost destul de accesibila, dar compunerile au fost putin mai grele, pentru ca textul nu era usor de inteles. Totodata, la compuneri trebuia sa gasim un mod mai expresiv de a scrie ca sa ne puncteze maxim. La compuneri sigur o sa-mi scada, in rest nu stiu", a spus Bianca Manolache, absolventa de gimnaziu de la Liceul „V. Alecsandri".

„O cerinta foarte complicata"

„Nu mi s-a parut ceva chiar foarte greu, dar speram ca o sa am sa argumentez ca textul apartine genului epic. Nu prea conteaza ca nu s-a mai dat asa", a adaugat Alexandru Antighin, elev la acelasi liceu. In opinia reprezentantilor ISJ, fragmentul ales este inspirat si n-ar trebui sa creeze probleme, cerintele fiind accesibile. „Varianta 6, cea care s-a extras, respecta programa scolara si modelul postat pe site-ul MECTS, avand, in ansamblu, un nivel mediu de dificultate. Primul subiect, cu un total de 42 de puncte, valorifica un fragment, inspirat ales, din romanul «Ciresarii», de Constantin Chirita, pe marginea caruia sunt formulate cerinte accesibile, care vizeaza, in general, intelegerea textului dat. Prima compunere le solicita elevilor sa isi exprime opinia in legatura cu mesajul acestui text epic", arata oficialii ISJ. In randul profesorilor de limba romana, parerile sunt impartite in ceea ce priveste dificultatea primului subiect. „Discutarea mesajului fragmentului i-a solicitat un pic mai mult, dar nu cred ca vor fi probleme. Universul cartii este o tema abordata in fiecare an, chiar la inceputul manualului. Cred ca e bine ca s-a iesit din tiparul vechilor subiecte. Pentru mine, a fost o surpriza placuta si cred ca orice elev de nivel mediu ar trebui sa ia la aceasta proba peste 6, totul fiind abordabil. Elevii mei s-au grabit la compuneri si au mai gresit la o cerinta de gramatica, dar sper sa aiba rezultate acceptabile. Astept si peste 9", a precizat Irina Iacomi, profesoara de romana la Scoala Liteni, din comuna Belcesti. Alte cadre didactice considera ca primul subiect a fost cu mult peste nivelul de intelegere al unor adolescenti. „Cerinta cu mesajul unui text in proza, un fragment destul de complicat, eu n-am mai intalnit-o lucrand cateva culegeri avizate de texte. Pentru maturitatea psihica a unui elev de 14-15 ani e o cerinta foarte complicata. Depaseste cu siguranta nivelul mediu de perceptie", a atras atentia Monica Costea, profesoara de romana la Colegiul „M. Sadoveanu" din Pascani.

60 de sutimi care atarna greu

Subiectul al II-lea a constat in cateva cerinte formulate pe marginea unui articol despre e-book-uri, scris de Ion Vianu si publicat in revista Dilemateca. Elevii n-au avut probleme de intelegere a textului, fiind explicati termenii noi, dar s-au incurcat la o cerinta de gramatica: ce este propozitia subordonata, subiectiva sau predicativa, din fraza: „Ceea ce ma jeneaza este dificultatea rasfoirii." Toti cei care ieseau din sala de examen erau intrebati de colegi: „ce-ai pus: b sau c?". La acest subpunct, elevii au avut trei variante de raspuns si au oscilat intre a doua si a treia, nefiind siguri daca propozitia subordonata mentionata era subiectiva, cum e de altfel si in baremul ministereului, sau predicativa, cum spun chiar si multi profesori de romana. Unii dintre ei au recunoscut ca, nefiid siguri, au pus la nimereala. Practic, toate discutiile purtate intre elevi dupa examen au fost in legatura cu varianta corecta de raspuns, asteptandu-se parerile celor mai buni din clase. „Nu pot sa cred, nu pot sa cred c-am pus corect!", a exclamat o eleva, in timp ce alta a concluzionat „Nu ma intereseaza, ca oricum e numai 60 de sutimi". Unii profesori spun ca elevii au avut dubii in privinta raspunsului corect din cauza ca cerinta a fost discutabila. „La un examen national, toate cerintele trebuie sa fie clare, fara niciun grad de ambiguitate stiintifica. Acolo era o chestiune de gramatica, mai exact de sintaxa, discutabila. In functie de topica afectiva, puteau fi corecte amandoua variantele, si b, si c, insa in barem apare numai varianta c, si anume ca e subiectiva. Pentru un copil bun, pierderea a 60 de sutimi inseamna mult la admitere, unde fiecare sutime conteaza", e de parere profesoara Monica Costea.

Nu au avut model

De asemenea, elevii au avut la subiectul al II-lea de scris o compunere in care sa evidentieze trasaturile unui coleg/prieten pasionat de lectura. Nu toti au putut insa sa identifice colegi sau prieteni cu o astfel de pasiune. „La compunerea despre un prieten pasionat de lectura am scris ca sa fie scris. In prezent, sunt mai putini adolescenti si tineri pasionati de lectura", a mentionat Alexandru Antighin, absolvent de gimnaziu al Liceului „V. Alecsandri". Prima proba din cadrul evaluarii nationale a fost sustinuta de 7.094 de elevi dintre cei 7.308 inscrisi in examen. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru ca ar fi copiat sau ar fi incercat sa copieze.

 ––-

BAREM DE EVALUARE SI DE NOTARE

Varianta 6

Se puncteaza oricare alte formulari / modalitati de rezolvare corecta a cerintelor.

Nu se acorda punctaje intermediare, altele decat cele precizate explicit prin barem.

Nu se acorda fractiuni de punct.

Se acorda 10 puncte din oficiu. Nota finala se calculeaza prin impartirea la 10 a punctajului total acordat pentru lucrare.

SUBIECTUL I (42 de puncte)

 A. 1. cate 2 puncte pentru notarea fiecarui sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor

subliniate (de exemplu: leac – medicament, tratament; infricosatoare – ingrozitoare,

inspaimantatoare; crezuse – socotise, isi inchipuise) 3x2p 6puncte

2. explicarea rolului semnului exclamarii in secventa data (de exemplu: marcheaza sfarsitul unui

enunt exclamativ) 6 puncte

3. cate 3 puncte pentru selectarea oricarui epitet (de exemplu: lumini ametitoare) si a oricarei

enumeratii din textul dat (de exemplu: cu avanturile, cu certurile, cu neintelegerile care se vor ivi)

2x3p 6 puncte

4. cate 3 puncte pentru numirea oricaror doua moduri de expunere utilizate in textul dat (de

exemplu: naratiunea, dialogul) 2x3p 6 puncte

5. prezentarea adecvata a semnificatiei secventei, in limitele de spatiu indicate 6p / prezentarea partial adecvata a semnificatiei secventei, in limitele de spatiu indicate 3p / incercare de prezentare 1p 6 puncte

 B. – formularea opiniei despre mesajul fragmentului dat 4 puncte

– sustinerea opiniei formulate prin doua argumente, valorificand textul 4p / sustinerea opiniei printr-un singur argument, valorificand textul dat 2p / incercare de sustinere sau de argumentare, fara valorificarea textului 1p 4 puncte

– adecvarea continutului la cerinta (claritatea si coerenta ideilor; echilibru intre componentele compunerii) 2p / continut partial adecvat 1p 2 puncte

– respectarea limitelor de spatiu indicate 2 puncte

 SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)

 A. 1. cate 2 puncte pentru formularea corecta a celor trei enunturi cerute (de exemplu: Autorul textului este Ion Vianu.; Dezavantajul e-bookului este dificultatea rasfoirii acestuia.; Un avantaj al e-bookului este dimensiunea redusa / ecranul lizibil / posibilitatea de potrivire a caracterelor.) 3x2p 6 puncte

2. cate 3 puncte pentru scrierea titlului articolului si a denumirii publicatiei in care a aparut 2x3p 6 puncte

3. notarea raspunsului corect: c 6 puncte

4. cate 1 punct pentru precizarea fiecarei valori morfologice si a fiecarei functii sintactice (ma – pronume personal, complement direct; cuvintelor – substantiv comun, atribut substantival genitival; sa stiu – verb predicativ, predicat verbal) 6x1p 6 puncte

 B. – cate 2 puncte pentru prezentarea fiecareia dintre cele doua trasaturi ale prietenului/colegului pasionat de lectura 2x2p 4 puncte

– cate 2 puncte pentru fiecare dintre cele doua imagini artistice diferite utilizate 2x2p 4 puncte

– adecvarea continutului la cerinta (claritatea si coerenta ideilor, echilibru intre componentele compunerii) 2p / continut partial adecvat 1p 2 puncte

– respectarea limitelor de spatiu indicate 2 puncte

12 puncte se acorda pentru redactare, astfel:

– unitatea compozitiei 1 punct

– coerenta textului 2 puncte

– registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate continutului – 2p / adecvare partiala – 1p 2 puncte

– ortografia (0-2 erori – 3p / 3 erori – 2p / 4 erori – 1p / 5 sau mai multe erori – 0p) 3 puncte

– punctuatia (0-3 erori – 2p / 4 erori – 1p / 5 sau mai multe erori – 0p) 2 puncte

– asezarea corecta a textului in pagina 1 punct

– lizibilitatea 1 punct

––

Vezi mai jos continutul integral al subiectelor pe care elevii le-au avut de rezolvat la examenul de Limba si literatura romana, Evaluarea Nationala 2012

"Evaluarea Nationala pentru elevii clasei a VIII-a
Anul scolar 2011-2012
Proba scrisa
Limba si literatura romana
Varianta 6

* Toate subiectele sunt obligatorii. Se acorda 10 puncte din oficiu.
* Timpul de lucru efectiv este de 2 ore.

SUBIECTUL I     (42 de puncte)

Citeste, cu atentie, textul urmator:

Dan alese cel mai sigur leac impotriva propriei emotii: sa traiasca emotia altora. Adica sa citeasca pana ii va cadea cartea din mana, pana cand ii va cadea capul pe perna, pana cand ii vor cadea, grele, pleoapele. Cartea il duse in Evul Mediu, printre dueluri si cavalcade*; era o carte pe care o mai citise de cateva ori, era una dintre marile carti ale copilariei si recitea cu disperare paginile cele mai frumoase, dar fara sa-si dea seama, si fara sa stie cum si cand, se pomenea in grote infricosatoare, amenintat de bezna si gheata, si trebuia sa-si stranga pleoapele pana la durere pentru a regasi castelul cu oglinzi si lumini ametitoare.

Maica-sa, ranita de lumina care inunda odaia, ii ceru sa se culce, taica-su ii lua apararea:
– Crezi ca il poti obliga pe un om sa se culce, asa cum l-ai obliga sa isi rada barba?
– Eu stiu ca daca-i intuneric, copilul doarme. Asta-i!
– Aici gresesti. Dan nu mai este un copil…
– Treaba voastra… Daca v-ati inteles amandoi sa-mi stricati noaptea…

Dan stinse lumina si chiar in prima clipa de intuneric descoperi ideea jurnalului: un jurnal de calatorie, tinut in cel mai strict secret, un jurnal cu intamplari nostime, da…! cu avanturile, cu certurile, cu neintelegerile care se vor ivi, un jurnal original, fara altitudini si longitudini, fara calcule si masuratori, fara denumiri latine… iar la sfarsitul expeditiei, sau poate mai tarziu, sau poate chiar mult mai tarziu, isi va aduna prietenii si le va citi… Ochii lui Dan se inchideau, si in fata lui se afla jurnalul, si creionul din mana lui incepea sa alerge pe pagina; randuri, randuri despre spaime si bucurii, despre surprize si esecuri, randuri multe pe care intunericul grotei voia sa le stearga, randuri incalcite, patate de intuneric, suvoaie de cerneala neagra curgand peste peste pagini… Nu cititul, cum crezuse el, ci scrisul acela ii inchise pleoapele.
(Constantin Chirita, Ciresarii, vol. I)

* cavalcada, s.f. – goana, alergare cu cai

A. Scrie, pe foaia de examen, raspunsul pentru fiecare dintre cerintele de mai jos:
1. Noteaza cate un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: leac, infricosatoare, crezuse    6 puncte
2. Explica rolul semnului exclamarii in secventa: Asta-i!     6 puncte
3. Selecteaza un epitet si o enumeratie din text     6 puncte
4. Numeste doua moduri de expunere utilizate in textul dat     6 puncte
5. Prezinta, in 30-50 de cuvinte (3-5 randuri), semnificatia secventei: Cartea il duse in Evul Mediu, printre dueluri si cavalcade*; era o carte pe care o mai citise de cateva ori, era una dintre marile carti ale copilariei si recitea cu disperare paginile cele mai frumoase s…t.    6 puncte
  
B. Redacteaza o compunere de 80-150 de cuvinte (10-15 randuri), in care sa-ti prezinti opinia despre mesajul fragmentului din Ciresarii de Constantin Chirita     12 puncte
In compunerea ta, trebuie:
– sa formulezi o opinie despre mesajul fragmentului dat;
– sa sustii opinia formulata prin doua argumente potrivite, valorificand textul dat;
– sa ai un continut adecvat cerintei;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

SUBIECTUL al II-lea     (36 de puncte)

Citeste, cu atentie, textul urmator:

De Craciun mi-am facut cadou un e-book*. s…t Cred ca am fost victima publicitatii si a usurintei cu care poti cumpara acest model. Dar cu proxima* ocazie imi voi procura si dispozitivul rival s…t, care imi va da acces la cartile franceze sau romanesti.

Am facut cumparatura, sfidand avertismentele amicilor mei care aratau cel mai mare dispret pentru acest tip de lectura. s…t Au dreptate, intr-un anumit fel, cei care m-au dispretuit fiindca mi-am cumparat e-bookul. s…t Dar nu pot sa spun ca au in intregime dreptate. s…t E usoara cat cea mai usoara carte de buzunar. Ecranul s…t, citit la lumina reflectata ca orice pagina, este extrem de lizibil. Nu luceste, poti potrivit tu dimensiunea caracterelor.

Ceea ce ma jeneaza este dificultatea rasfoirii. Chiar daca exista mijloace auxiliare de regasire a unui pasaj, ele sunt mai laborioase ca rasfoirea. In schimb, ce lucru minunat, esti conectat la un dictionar si regasesti instantaneu defintiile cuvintelor. s…t

Iata ca, printr-un siretlic al tehnicii, caracterul ludic* al lecturii este reinventat. Creeaza spatii noi, timpuri noi, emotii noi. s…t Sunt foarte fericit sa stiu ca lectura mai are timp in fata ei.
(Ion Vianu, Kindle, in revista Dilemateca)

*e-book, s.m – carte in format electronic
*proxim, adj. – cel mai apropiat (in timp sau spatiu)
*ludic, adj. – referitor la joc

A. Scrie, pe foaia de examen, raspunsul pentru fiecare dintre cerintele de mai jos:
1. Formuleaza cate un enunt in care sa precizezi urmatoarele aspecte referitoare la textul dat:
– numele autorului;
– un dezavatnaj al e-bookului;
– un avantaj al e-bookului.     6 puncte

2. Scrie titlul articolului din care este extras fragmentul si denumirea publicatiei in care a aparut     6 puncte

3. Noteaza litera corespunzatoare raspunsului corect:     6 puncte
Propozitia subordonata din fraza Ceea ce ma jeneaza este dificultatea rasfoirii este:
a. atributiva;
b. predicativa;
c. subiectiva.

4. Precizeaza valoarea morfologica si functia sintactica pentru fiecare dintre cuvintele subliniate in text: ma, cuvintelor, sa stiu     6 puncte

B. Alcatuieste o compunere de 80-150 de cuvinte (10-15 randuri), in care sa evidentiezi trasaturile unui coleg/prieten pasionat de lectura.
In compunerea ta, trebuie:
– sa prezinti doua trasaturi ale colegului/prietenului pasionat de lectura;
– sa utilizezi doua imagini artistice diferite in descrierea colegului/prietenului;
– sa ai un continut adecvat cerintei;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.   

Nota! Respectarea, in lucrare, a ordinii cerintelor nu este obligatorie.
Vei primi 12 puncte pentru redactarea intregii lucrari (unitatea compozitiei – 1 p; coerenta textului – 2 p; registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate continutului – 2 p; ortografia – 3 p, punctuatia – 2 p; asezarea corecta in pagina, lizibilitatea – 2 p)

7094 de elevi de clasa a VIII-a din cei 7308 inscrisi la examen (97%) in judetul Iasi au sustinut astazi proba scrisa la limba si literatura romana. 

"Prima proba din cadrul evaluarii nationale pentru elevii de clasa a VIII-a s-a desfasurat astazi, de la ora 9.00, in cele mai bune conditii la nivelul judetului Iasi, in 190 de unitati scolare. Niciun elev nu a fost eliminat din examen pentru frauda sau pentru tentativa de frauda", a precizat Sabina Manea, purtator de cuvant al ISJ.

Calendar Evaluarea Nationala 2012:

25 iunie    Limba si literatura romana – proba scrisa

26 iunie    Limba si literatura materna – proba scrisa

27 iunie    Matematica – proba scrisa

29 iunie    Afisarea rezultatelor (pana la ora 14)

29 iunie    Depunerea contestatiilor (orele 14-18)

30 iunie-1 iulie   Rezolvarea contestatiilor

2 iulie    Afisarea rezultatelor dupa contestatii

Comentarii