220 de ieseni vad Iadul in fiecare zi

Pe multi dintre ei nu-i mai viziteaza nimeni de ani buni. De altii, din cind in cind, se mai intereseaza cite o ruda indepartata. Cei mai multi dintre ei insa, din cauza bolilor, nu inteleg prezentul si nici nu au idei de viitor. Priviri pierdute in gol, trupuri tintuite la pat, adulti cu gesturi de copii sau sunete abia deslusite sint ultimele roluri pe care le mai joaca in viata unii dintre ei. Este un loc trist, plin de deznadeste. O institutie care, in fapt, trebuia de mult desfiintata, fiind o relicva a comunismului, dar care, in lipsa altor centre specializate care sa le ia locul, inca mai functioneaza dupa atitia ani. 

De dupa poarta se inalta o cladire cu patru etaje. Fiecare geam are gratii solide. Citeva tipete infundate se aud din cind in cind de la o camera cu geamul deschis. La altul apar citeva fete care privesc curioase afara. In holul de la parter, doua asistente ne anunta conducerii.

Primii bolnavi apar deja pe culoare, curiosi si dornici de afectiune de la oricare strain. Aici oricum intra rar necunoscuti. O tinara durdulie alearga intr-un suflet spre noi. Zimbeste si vrea o mingiiere, dupa care dispare vesela si multumita. "Vreau un telefon mobil, doamna. Vreau sa vorbesc cu mama mea. Imi cumperi?", rosteste destul de greu un baiat care isi dorea un telefon exact ca cel din revista pe care o tinea strins in mina de citeva zile.

In sala de atelier, circa zece bolnavi dau probe de arta facind oale de lut, picturi sau desene. Un perete intreg cu exponate arata cit de priceputi sint. Doi baieti deseneaza, altul modeleaza o bucata de lut si doua scaune, mai incolo un coleg de-al lor priveste trist in timp ce-si leagana corpul. Intr-un alt salon, patru paciente sint la ora de terapie prin joc.

Mirela are 31 de ani, insa mintea si sufletul i-au ramas la 4, spun medicii. A fost adusa in centru direct de la orfelinat si, de cind sta aici, nu a vizitat-o nimeni. Pe o coala de hirtie a desenat citeva fructe, iar pe alta a inceput sa faca cercuri. "Aici trebuie sa-i lasam sa faca ce stiu ei mai bine si ce pot. Desi au peste 30 de ani, din cauza bolii unii nu gindesc mai mult decit un copil de 4-5 ani. Plus ca ei vor afectiune, pentru ca nu la toti mai vin rude in vizita", spune ingrijitoarea.

"Lumea asta e o scirba"

Din ce in ce mai multi bolnavi ies pe holuri. Alearga, vorbesc, pling sau rid. Zarva e tot mai mare. Citiva batrini se chinuiesc sa faca un pic de miscare pe hol.

Intr-un salon, pe patul din mijloc, un barbat sta concentrat cu ochii intr-o carte veche. Toata lumea ii spune "Preotul". Are 82 de ani si a fost internat aici de 5 ani, dupa o cadere psihica. De citiva ani a suferit si o pareza, iar de atunci se poate deplasa numai cu ajutorul scaunului cu rotile. Imbracat ca pentru iarna, cu fular, caciula si geaca groasa peste reverenda neagra, el citeste atent din Ceaslov. Deodata, tresare.

"Numele meu pamintesc e Moraru, dar eu sint Cristos care face si desface. Lumea asta e o scirba", spune cu voce puternica barbatul, dupa care se cufunda din nou in paginile cu rugaciuni. Cel care se crede Cristos a fost adus in centru dupa ce a stat citiva ani la o manastire din Republica Moldova. De mult timp nu-l mai viziteaza nimeni si singurul lui mod de alinare este sa citeasca si sa se roage.

"Nu am mai fost afara la o plimbare de vara trecuta"

Pina acum 18 ani, Petrisor ducea o viata normala. Muncea in Germania cind a suferit un accident rutier. De atunci, viata lui a luat-o pe un drum anevoios. Din cauza accidentului a ramas paralizat si cu grave probleme de sanatate asociate. A fost adus in centrul de la Hirlau in urma cu 13 ani. Petrisor are acum 51 de ani si viata lui depinde de ceilalti din jur. Nu poate face mai nimic singur. Tot ce poate face este sa se uite la televizor la programele de sport si asteapta cu nerabdare inceperea Campionatului European de Fotbal.

"Tot timpul trebuie sa fie cineva sa ma ajute. De la mijloc in jos nu ma pot misca. Stau ori in pat, ori in carut, dar numai legat, pentru ca din cauza spasmelor musculare alunec. Nici afara nu pot sa merg, din cauza temperaturii. Nu am mai fost afara la o plimbare de vara trecuta. Acum ma mai uit la televizor si sper sa treaca timpul mai repede cind incep meciurile", spune Petrisor, incercind sa gesticuleze cu miinile deformate din cauza paraliziei.

Aniversarile, singurul prilej de bucurie pentru bolnavi

Conducerea Centrului de Ingrijiri de la Hirlau, impreuna cu personalul, incearca sa creeze un mediu placut bolnavilor, care nu mai au pe nimeni. Cel mai asteptat eveniment este sarbatoarea zilelor de nastere. O data pe luna, intr-o sala special amenajata, se da o petrecere in cinstea celor nascuti in luna respectiva.

"Sa vedeti atunci ce bucurosi sint. Le pregatim la toti un meniu special si le facem si tort, in limita posibilitatilor noastre. Mai avem si cadouri citeodata, de la diversi sponsori. Pentru ei conteaza foarte mult sa vada ca cineva se preocupa de soarta lor", explica directorul centrului, Gheorghe Cojocaru, cel caruia multi pacienti ii spun "tata". Nu intimplator: cei mai multi nu mai au nici o veste de la familiile lor.

Centrul Hirlau, o relicva a comunismului

Centrul de la Hirlau, aflat in subordinea Consiliului Judetean si finantat de acesta, este, in fapt, o relicva a epocii comuniste, prin lipsa de eficienta a sprijinului oferit persoanelor cu handicap, sprijin vazut total diferit prin prisma normelor UE.

"Centrul functioneaza de pe vremea lui Ceausescu si aici sint adusi practic tinerii si adultii cu handicap pe care nu vrea sa-i primeasca nimeni. Nu e normal ca persoane cu diferite handicapuri sa fie ingrijite in acelasi loc. De aceea, intentionam ca, prin proiecte finantate de UE, sa infiintam mai multe centre, fiecare cu specificul lui, in care sa transferam de aici cel mult 80 de bolnavi. Astfel, in timp vom putea desfiinta acest centru. Iar bolnavii, daca vor fi impartiti in functie de handicap, vor beneficia de o mult mai buna ingrijire". Aceasta este o declaratie data "Ziarului de Iasi" de adjunctul Directiei Judetene de Asistenta Sociala Iasi in urma cu mai bine de trei ani.

Intre timp, Romania a intrat in Uniunea Europeana. Bolnavii de la Hirlau nu au simtit insa sub nici o forma acest lucru, ei stind tot "la gramada" in acel centru.