– 25 milioane de euro

Subtitlu

marți, 15 decembrie 2009, 01:29
4 MIN
 – 25 milioane de euro

Bugetul local va avea o gaura de peste 100 de milioane de lei. Banii prevazuti in bugetul local nu vor mai fi incasati. Cu mai putin de o luna pina sfirsitul anului, vistieria publica este aproape goala. Nivelul incasarilor este extrem de scazut comparativ cu estimarile facute de municipalitate la inceputul anului. Veniturile de la bugetul local erau la inceputul lunii de 540 de milioane de lei, adica la doar 76,5% din estimarea initiala. Este aproape imposibil ca in aceasta ultima luna a anului sa se mai intimple ceva spectaculos in materie de buget. Sefii Primariei recunosc deficitul si il pun pe seama crizei financiare. Acum, municipalitatea trebuie sa reduca si cheltuielile finantate de bugetul local.

Criza financiara s-a resimtit la bugetul local in special in a doua parte a anului. Chiar daca in prima jumatate din 2009 nivelul incasarilor a fost unul ridicat, acest lucru nu a putut compensa lipsa veniturilor din a doua jumatate. Astfel, s-a ajuns ca la inceputul lunii decembrie, la multe capitole sa nu se fi incasat nici macar la nivelul anului trecut.

"Era de asteptat sa aiba o executie bugetara undeva la 80% inca de la mijlocul anului. De la inceput am spus ca este un buget mult prea optimist atit din punct de vedere al incasarilor din taxe si impozite locale, cit si din punct de vedere al incasarilor din cotele defalcate. Cei de la Primarie au estimat ca vor incasa mai mult decit in 2008. Nu se bazeaza pe previziuni realiste. Se prind astfel mult mai multe cheltuieli, dar la sfirsitul anului se vede ca nu s-au cheltuit banii", a declarat consilierul local al PNL, Radu Botez.

El a mai spus ca bugetul local ar trebui sa fie mult mai clar structurat si ca actuala formula lasa foarte multe lucruri la latitudinea conducerii Primariei. "Trebuie dat un procent din buget la sanatate, unul la invatamint, la investitii de infrastructura. Trebuie sa fie un algoritm clar, sa nu se faca doar dupa bunul plac al cuiva. Acum asa se face", a completat Botez.

Bugetul local estimat pentru 2009 este de peste 706 milioane de lei. Un procent de incasare de 80% inseamna venituri totale de aproape 570 de milioane de lei.

Firmele nu s-au mai "imbulzit" sa-si plateasca darile pe terenuri si cladiri

Indicatori precum impozitul pe locuinta, pe teren au scazut sub estimarile initiale. Cele mai mari probleme se inregistreaza la agentii economici. La impozitul pe teren, la persoanele juridice s-a incasat pina acum doar 34% din ceea ce s-a prognozat la inceputul anului. Comparativ cu anul trecut, suma reprezinta doar 84% din ceea ce era la aceeasi data in buget. Probleme sint si la impozitul pe cladiri platit de persoanele juridice, unde s-a ajuns doar la 57% din estimarea initiala si aproape la fel ca anul trecut in aceeasi perioada.

"Toate resursele trebuie mobilizate in buget. Exista contribuabili cu restante foarte mari catre bugetul local si care de mai multi ani sint in stare de insolventa. Un astfel de contribuabil am estimat noi ca va valorifica o serie de active si vom reusi si noi sa recuperam din datorii. Acest lucru nu s-a intimplat", a explicat Maria Apetroaie, director adjunct al Directiei Economice si a Finantelor Publice Locale. Nici la persoanele fizice situatia nu este pozitiva.

Incasarile sint mai mici decit estimarea, dar si decit nivelul de anul trecut. La cladiri s-a incasat pina acum 77% din estimare, adica in jur de 97% din suma existenta la bugetul local la inceputul lui decembrie 2008. Persoanele fizice au achitat in contul impozitului pe teren 92,2% din estimare, adica aproape 97% fata de anul trecut.

Doar incasarile din impozitele pe masini au crescut

Singura crestere, fata de suma incasata in 2008, s-a inregistrat la mijloacele de transport, persoane fizice. Aici, suma intrata la buget in 2009 este cu aproape 20% mai mare decit cea din 2008, dar abia la 86% din estimarea pentru acest an.

Conform evidentelor Pirmariei, pina acum, doar 49,5% din persoanele fizice au achitat integral impozitele datorate si 42,5% dintre persoanele juridice. In cazul datornicilor s-au demarat deja proceduri de executare silita. In cazul persoanelor juridice exista 6.382 de titluri executorii emise si 1.241 de popriri si zece sechestre. Si 25.670 de ieseni au primit somatii de plata pentru datoriile avute la bugetul de stat.

"Anul trecut, criza era la inceput. Unii spuneau ca este criza, altii ca nu. Speram ca pina la sfirsitul anului sa mai incasam. Taxele locale au ramas la fel ca anul trecut. S-au facut eforturi sa aducem incasari la bugetul local. Fata de anul trecut avem incasari mai mari cu aproape 10%. Efectul crizei economice se vede insa, in special la agentii economici. In perioada urmatoare va trebui sa reducem si cheltuielile. Nu poti finanta fara bani", a explicat Victorel Lupu, directorul economic al Primariei.

Veniturile mai mari decit cele de anul trecut se explica prin incasari mai mari din cotele alocate de la Guvern. "La cotele defalcate de la impozitul pe venit am incasat cu 9% mai mult decit anul trecut, 197,7 milioane lei, comparativ cu 181 de milioane de lei. Fata de estimare, suma este insa la 84%. Aici, estimarile le primim de la Trezorerie. Si in cazul cotelor defalcate din TVA avem o suma mai mare decit anul trecut, 203,7 milioane de lei, fata de 185 de milioane de lei in 2008. Sint incasari mai mari si la taxele judiciare de timbru, la sumele pentru echilibrarea bugetelor locale", a adaugat Lupu.

Comentarii