30 de ieseni cer ca fertilizarea in vitro sa fie subventionata de CJAS

marți, 02 septembrie 2008, 21:33
3 MIN
 30 de ieseni cer ca fertilizarea in vitro sa fie subventionata de CJAS

Peste 30 de ieseni au semnat online o petitie care sustine reproducerea asistata medical si introducerea procedurilor de inseminare artificiala si fertilizare in vitro in programele de sanatate.

Semnatarii petitiei initiate de mai multi tineri din tara, printre care se afla si 30 de ieseni, au trimis un document in aceasta privinta si catre Guvernul Romaniei, in care se precizeaza motivele pentru care au initiat acest proiect.

"Infertilitatea este o problema de sanatate care afecteaza aproximativ 15% din cuplurile de virsta reproductiva, si este recunoscuta ca boala de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. In ultimul deceniu, in toata lumea, inclusiv la nivelul tarii noastre, numarul cuplurilor infertile este in crestere. Insa, prin reproducerea umana asistata medical (ajutorul medicinei pentru cuplurile care din diverse motive nu pot obtine o sarcina), aceste cupluri pot fi ajutate sa procreeze, ceea ce duce si la cresterea natalitatii. Procedurile de reproducere umana asistata sint inseminarea artificiala si fertilizarea in vitro", se precizeaza in expunerea de motive.

Ce spun medicii?

Deocamdata, in Romania nu exista o legislatie foarte clara in acest domeniu. In urma cu aproximativ cinci ani, a fost initiata o "Propunere legislativa privind sanatatea reproducerii si reproducerea umana asistata medical", care a fost adoptata de Camera Deputatilor in aprilie 2004 dupa mai multe modificari si dezbateri. Legea s-a impotmolit in Senat si, din noiembrie 2005, a ramas in acelasi stadiu.

Petitionarii cer, in consecinta, reglementarea reproducerii asistate si a inseminarii artificiale si subventionarea de catre stat a acestora. "Ar fi bine si frumos ca statul sa acopere toate cheltuielile pentru astfel de interventii, insa nu cred ca se pune problema de asa ceva in viitorul apropiat. Este nevoie de anumite reglementari stricte in acest domeniu. Din cite stiu eu, nici in tari dezvoltate economic nu suporta statul aceste cheltuieli", a declarat dr. Alexandru Luca, medic specialist obstetrica-ginecologie.

De asemenea, proiectul mai ridica semne de intrebare in domeniul bioeticii. "Se va vorbi mult de conservarea si selectarea embrionilor. Vor fi parinti care vor dori doar baieti, sau doar fete. Mai ramine si problema virstei parintilor. Cit de bine este ca mama sa aiba 70 de ani, de exemplu?", a mai spus dr. Luca.

Aproape 1.500 de persoane au semnat deja petitia, multi dintre ei exprimindu-si dorinta ca ea sa fie legiferata cit mai repede. "Multe tari europene au constientizat problema si au elaborat legi referitoare la sanatatea reproducerii si la reproducerea umana asistata. La noi nu exista asa ceva. Un alt aspect este cel al costului foarte ridicat al medicamentelor necesare procedurilor de inseminare si fertilizare in vitro. Am 39 de ani, si de opt ani incerc diferite tratamente de fertilizare, iar ultima sansa de a avea un copil este fertilizarea in vitro, procedura la care nu am acces din cauza costurilor foarte mari", a declarat o semnatara a petitiei din Iasi. "E timpul sa faceti ceva! Va plingeti ca scade natalitatea. Stergeti-va lacrimile si ajutati cuplurile care-si doresc un copil sa-l aiba", spune pe site si Ana Maria Mihalache, de 31 de ani.

Inseminarea artificiala este un procedeu extrem de costisitor, mult peste posibilitatile materiale ale unei familii cu venituri medii. Costurile variaza intre 3.000 si 5.000 de euro, insa rata de esec fiind destul de mare, procedura se poate repeta de multe ori, ajungindu-se la sume exorbitante.

 

Semneaza petitia

 

Comentarii