Academicianul Radu Miron, scos de pe lista de consilieri

Subtitlu

joi, 19 iunie 2008, 22:37
3 MIN
 Academicianul Radu Miron, scos de pe lista de consilieri

Pe data de 1 iunie iesenii au decis sa trimita in Consiliul Local reprezentanti ai doar trei partide politice. Astfel, forul local va fi compus in urmatorii patru ani din 12 reprezentanti ai PDL, 11 ai PSD si 4 ai PNL. Partidele politice si-au stabilit si oamenii care ar urma sa devina astazi consilieri locali. Listele initiale supuse votului iesenilor au suferit modificari. Cele mai importante au fost facute de liderii liberali. Astfel, desi pe primele patru locuri de pe lista PNL de la alegeri se aflau Camelia Gavrila, Radu Botez, Radu Miron si Marin Burlea, doar primele doua persoane se regasesc in propunerile partidului pentru a deveni consilieri locali. Locurile celorlalti au fost luate de Catalin Turliuc si Ficu Anghel, pozitiile cinci si sase de pe lista PNL. "Miron si Burlea vor fi pe listele de la alegerile parlamentare, din toamna. Chiar Burlea a spus ca nu are rost sa fie citeva luni consilier local si apoi sa plece. Pentru pozitia de viceprimar propunerea noastra a ramas Camelia Gavrila", a declarat deputatul Relu Fenechiu, seful filialei judetene a PNL. Contactat telefonic, academicianul Radu Miron a spus aseara ca nu stie nimic despre inlocuirea sa. "Eu sint pe locul trei pe lista PNL. Nu stiu ce au anuntat ei. Eu nu am renuntat la nimic. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Voi veni la sedinta de constituire a Consiliului Local. Sa vad si eu ce se intimpla", a precizat aseara Miron. Medicul Marin Burlea nu a putut fi contactat pina la inchiderea editiei.

PDL: "Am decis sa raminem in opozitie"

Celelalte doua formatiuni politice au pastrat in mare ordinea de pe listele propuse spre vot iesenilor. Astfel, de la PDL nu vor deveni consilieri locali parlamentarii Petru Movila si Dan Carlan, europarlamentarul si fostul candidat la Primarie Dumitru Oprea, dar nici Iulian Serban. Astfel, democrat-liberalii vor fi reprezentanti in Consiliul Local de Constantin Axinia, Gabriel Grigore, Daniel Oajdea, Catalin Toma, Constantin Birhala, Gabriel Surdu, Ionel Agrigoroaie, Sorin Ionescu, Catalin Cristian, Ciprian Chiruta, Radu Negrescu si Elena Balanovici. "Ca pozitionare, am decis sa raminem in opozitie. Nu vom inainta nici un nume pentru functia de viceprimar, tocmai pentru a nu se interpreta ca stam cu fundul in doua luntre. Stabilirea presedintilor de comisii ar trebui in mod normal sa tina cont de procentul de reprezentare in CL. Deci, PDL ar trebui sa aiba patru, PSD trei si PNL unul. Cind vorbim insa despre o alianta PSD – PNL, tot ce e normal e anormal", a afirmat Dumitru Oprea, presedintele organizatiei municipale a PDL. Si la PSD au fost mici modificari la liste. Astfel, au fost eliminati presedintele Consiliului Judetean, Constantin Simirad si primarul reales, Gheorghe Nichita. Viitorii consilieri locali social-democrati ar urma sa fie Constantin Neculau, Ion Giurma, Valentin Ciuca, Ioana Timofte, Vasile Munteanu, Gica Gradinariu, Seryl Talpalaru, Sorin Iacoban, Aneta Manolache, Petra Carp si Romeo Olteanu. "Am inteles ca multe persoane nu vor putea veni. Este posibil sa nu avem cvorumul. Probabil ca sedinta se va muta luni. Vineri dimineata ne vom intilni pentru a discuta despre propunerea noastra pentru postul de viceprimar", a precizat Nichita. Surse din cadrul PSD sustin ca in carti sint consilierii Iacoban si Olteanu. Cele mai mari sanse le-ar avea insa acum Romeo Olteanu. Actualul viceprimar Constantin Neculau sustine ca nu mai vrea un nou mandat si ca a ales sa ramina consilier local. "In cazul in care nu vor veni doua treimi din consilieri, legea spune ca va fi o alta sedinta peste trei zile. Asteptam sa vedem si noi prezenta. Daca vom avea 18 consilieri, acestia vor fi validati si vor depune juramintul. Legea nu impune ca in aceasta sedinta sa fie alesi si viceprimarii, dar de obicei asa se face", a explicat Lacramioara Vernica, secretarul municipiului. (Felix GUZGA)

Comentarii