Patronul firmei "Shiny Stef" a fost arestat

marți, 14 aprilie 1998, 23:00
2 MIN
 Patronul firmei "Shiny Stef" a fost arestat

Parchetul de pe linga Curtea de Apel Bacau a emis luni mandat de arestare de 30 de zile pe numele lui Nita Pavel, in virsta de 43 de ani, patronul firmei de confectii "Shiny Stef" SRL Bacau.
El este acuzat de inselaciune, fals si uz de fals. Pavel este acuzat ca in perioada decembrie 1997 – martie 1998 a semnat cinci cecuri fara acoperire in suma de 100 de milioane de lei, pentru a-si acoperi o datorie mai veche fata de avocatul Constantin Antoniu.
Toata afacerea a inceput pe 17 decembrie, cind Nita a imprumutat de la Antoniu, conform contractului, 65 de milioane de lei pe o perioada de o luna.
Pentru aceasta suma Nita i-a dat avocatului o fila cec cu clauza de imputernicire. Intrucit la termenul scadent Nita nu avea bani, el a reinoit contractul si a semnat un alt cec.
Tergiversarea achitarii datoriei a durat pina in luna martie, timp in care Nita a semnat cinci file cec insumint 100 de milioane de lei. Escrocheria a fost descoperita de avocatul Antoniu la sfirsitul lunii martie, cind a incercat sa ridice de la Bancorex contravaloarea unui cec de 50 de milioane.
La banca, in contul firmei "Shiny Stef" nu existau decit 35.000 de lei, motiv pentru care avocatul bacauan a alertat politia economica. In doar citeva zile politistii au aflat ca la Parchetul de pe linga Curtea de Apel mai exista un alt dosar penal pe numele lui Nita, sub aceeasi acuzatie.
Anul trecut, el l-a pacalit pe Mihai Antohi, patronul firmei "Ciao" cu 107 milioane, folosind tot cecuri fara acoperire. In paralel, Garda Financiara Bacau il acuza pe Nita de evaziune fiscala pentru neplata sume de 64 de milioane de lei datorate bugetului de stat. Politistii spun ca acestea nu sint singurele afaceri necurate ale lui Nita Pavel, insa ceilalti pagubasi nu au depus deocamdata reclamatii.
Pavel risca o pedeapsa de pina la 15 ani de inchisoare, insa este putin probabil ca macar o parte din prejudiciu sa fie recuperat deoarece toate bunurile firmei sint depuse ca garantii bancare. (Florin CRACIUN)

Comentarii