Comuna Curtesti in pragul rascoalei

vineri, 17 martie 2000, 00:00
3 MIN
 Comuna Curtesti in pragul rascoalei

Subprefectul judetului, Lucian Feodorov, s-a aflat ieri la Curtesti, in incercarea de a se implica in rezolvarea problemelor legate de pamint ale localnicilor. Aproape o suta de persoane s-au perindat, incepind cu ora 10, pe la primarie, cerindu-si cu vehementa drepturile legate de terenurile situate in zona Lebada. Alaturi de masina prefecturii, cu care se deplasase Feodorov, o masina a Politiei a stationat vreme de doua ore in zona, pentru supravegherea evenimentelor. Fara a fi fost inarmati cu furci si topoare, ca la 1907, curtestenii au strigat ieri ca nu vor ezita sa provoace o rascoala pentru a-si recapata paminturile. Amintim ca aproape 200 de persoane din comuna invecinata cu orasul Botosani solicita sa fie improprietarite "pe vechile amplasamente", in zona Lebada, acolo unde circa 120 de hectare de teren arabil si de livada, care au apartinut SC Indagro SA, au devenit proprietatea mai multor stabi botosaneni. Locuitorii Curtestiului ameninta ca isi vor ocupa terenurile cu forta, chiar inainte ca Legea Lupu, referitoare la improprietarirea pe vechile amplasamente, sa devina aplicabila prin publicarea normelor: "Este pamintul tatei si al mamei, dom’le. Cum sa mi-l ia nu stiu cine de la Botosani, ca-i el mare si tare? Pai ma duc si-i dau cu sapa-n cap! Aici nu-i de glumit". Unul dintre curtestenii revoltati, Dumitru Ababei, afirma ca nici nu se va mai pune problemea rezolvarii legale a diferendelor: "Ei au bani sa se judece, c-au furat atitia ani, dar noi de unde s-avem bani? Si cum adica, sa ma judec pentru pamintul meu? Spune legea ca fiecare sa mearga pe vechiul amplasament, asa facem. Nu vii tu cu titlu de proprietate pe pamintul meu, ca-ti tai capul cu coasa". Zeci de curtesteni au la aceasta data procese la instante din intreaga tara, pentru recuperarea terenurilor de la marginea Botosaniului. Familia Manoliu se judeca de ani de zile cu primarita comunei, Aurelia Chelaru, pentru 2,5 hectare, asupra carora instantele ezita sa dea un verdict de apartenenta. Nu mai putin de 12 mostenitori ai lui Spiridon Vladeanu asteapta punerea in posesie "pe Dealul Tirgului" prin aplicarea Legii Lupu si anularea titlurilor de proprietate eliberate actionarilor SC Indagro, pe lista carora figureaza nume ca Alexandru Simionovici, Florin Baran, Petru Fostea, Gheorghe Marcu, Gheorghe Martolea, Gavril Nicoara, Adrian Ochisor, Rodica Patesan sau Vasile Tabarcea. Taranii ii someaza pe toti cei care au inceput constructii in zona Lebada "sa-si ia caramizile, gardurile si celelalte lucruri de acolo, ca n-or sa ramina pe pamintul nostru in nici un caz!".
In aceste conditii, discutia infiripata ieri de subprefectul Feodorov cu taranii a fost adesea scapata de sub control. Tipetele si vorbaria multimii navalite in biroul primaritei au incetat totusi atunci cind s-a inceput intocmirea de liste cu locuitorii din Curtesti care afirma ca sint adevaratii proprietari ai pamintului. Aproape 150 de persoane s-au inscris pe listele ce cuprind potentialii proprietari ai terenurilor din zona "Dealul tirgului" si "Livada". Lucian Feodorov a promis ca va verifica documentele detinute de fiecare persoana si va incerca sa identifice metodele prin care cei indreptatiti ar putea sa-si recapete pamintul pe vechile amplasamente. Nu lipsit de interes este si faptul ca o delegatie a taranilor din Curtesti s-a deplasat la Bucuresti saptamina trecuta, obtinind o audienta la Vasile Lupu, vicepresedintele Camerei Deputatilor. "I-am explicat domnului deputat cum sta treaba si el ne-a sfatuit sa ne ocupam paminturile acolo unde stim ca le detinem, pe vechile amplasamente", ne-a declarat unul din membrii delegatiei, Miluta Ababei. Pina una-alta, la rezolvarea problemei s-a inhamat subprefectul judetului, care sustine ca se va deplasa in fiecare miercuri si joi la Curtesti, pina cind va fi gasita o solutie. "Mie mi se pare ca oamenii au dreptate. Vom vedea si ce acte detin si in ce forma pot fi repusi in drepturi", promite Feodorov. Prima sa intilnire cu locuitorii Curtestiului s-a prelungit ieri pina dupa orele amiezii, localnicii promitindu-i tot sprijinul in "lupta cu mafia din judet". (Dorin BEJENARU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii