DSP nu poate cere Recopan despagubiri

luni, 05 noiembrie 2001, 00:00
1 MIN
 DSP nu poate cere Recopan despagubiri

Directia de Sanatate Publica nu poate cere despagubiri societatii Recopan SRL, responsabila de imbolnavirea a peste 500 de persoane saptamina trecuta, din cauza ca nu are cadrul legal care sa ii permita acest lucru. Cu toate acestea, institutia va incerca sa gaseasca alte metode prin care sa poata recupera banii cheltuiti cu spitalizarea bolnavilor. "Vom incerca sa gasim metodele de recuperare a acestor bani. Inca nu s-a estimat cit a cheltuit sectia de Boli Infectioase a Spitalului <Sf.Gheorghe>, insa o vom face in cel mai scurt timp, odata cu externarea ultimului bolnav. Vom incerca sa discutam cu parintilor copiilor sau cu adultii internati sa ceara despagubiri in nume propriu sau sa se grupeze intr-o asociatie care sa ceara acest lucru ", a declarat dr.Tamara Ciofu, directoarea DSP.
O alta modalitate de recuperare a banilor ar putea fi cea prin intermediul Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate. Aceasta are dreptul prin intermediul Spitalului de Specialitate, care detine sectia de Boli Infectioase, sa ceara despagubiri Recopanului, despagubiri care sa acopere cheltuielile cu spitalizarea bolnavilor. Se pare ca suma cheltuita cu spitalizarea celor 350 de bolnavi de toxiinfectie alimentara se invirte in jurul a 600 de milioane de lei. (L.S.)

Comentarii