Gara municipiului Botosani risca din nou in pericol sa ramina fara apa

sâmbătă, 13 ianuarie 2001, 00:00
1 MIN
 Gara municipiului Botosani risca din nou in pericol sa ramina fara apa

Statia CFR Botosani datoreaza regiei de apa aproximativ 78 milioane lei, unitatea furnizoare trimitind deja o somatie feroviarilor. "Cind le intrerupem apa ne spun ca nu au primit bani de la Iasi ca sa ne plateasca. Noi insa nu dam apa la Iasi, ci la Botosani. Acum dispun de apometru si isi pot reduce consumul", ne spune Florin Nicolau, seful serviciului contractare din cadrul RAJ"Apa". Statia CFR nu este insa singura unitate aflata in pericol de intrerupere a furnizarii. Administratia Taberelor a acumulat un debit de 38 milioane lei, Electrocontact are de platit 169 milioane lei, Goscom Dorohoi circa doua miliarde lei, UPSS 105 milioane lei, Siretul Bucecea 301 milioane lei, Termica 3,7 miliarde lei. "Stim ca in luna ianuarie agentii economici nu prea au bani, unii dintre ei au acordat premii in decembrie, altii abia si-au reluat activitatea. De aceea noi vom mai astepta citeva zile dupa care vom trimite somatii", mai spune Nicolau. In prezent RAJ "Apa" are de recuperat de la institutii si societati comerciale 11,2 miliarde lei. (S.BALASCAU)

Comentarii