Omorit din cauza unei glume

sâmbătă, 23 februarie 2002, 00:00
2 MIN
 Omorit din cauza unei glume

Principalul suspect in cazul omorului petrecut in satul Calugarenii Vechi din comuna Ungureni, a fost prins in cursul zilei de joi in municipiul Dorohoi. Joi dimineata, pe 21 februarie, in jurul orei 7 dimineata, Toader Vorniceanu de 29 de ani, din Calugarenii Noi, a fost gasit mort, pe marginea drumului. Barbatul, casatorit si tata a patru copii, fusese lovit cu bestialitate cu un corp contondent, la nivelul capului si al fetei fiind descoperite mai multe rani care pareau in prima faza a fi de la un topor sau o bardita. Pe baza declaratiilor oferite de mai multi sateni, anchetatorii au realizat un cerc de suspecti, dar toate probele adiacente conduceau spre Filaret Stiubianu, care disparuse insa de la domiciliu. Descinderea si perchezitia efectuata acasa la Filaret avea sa duca la descoperirea altor probe, inclusiv a armei cu care a fost omorit Toader Vorniceanu. Sub o gluga de coceni, politistii au descoperit o pila de vreo 30 de centimetri, care era plina de singe, si o caramida. Pe poarta de la gospodaria acestuia anchetatorii au evidentiat alte urme de singe. Pe baza acestor probe, politistii au inceput sa-l caute pe barbat. Incetul cu incetul, anchetatorii au reusit sa refaca si firul evenimentelor. Dupa ce a ajuns in crisma, impreuna cu un cumnat, Toader Vorniceanu s-a intilnit cu Filaret Stiubianu, cu care a mai baut o cinzeaca. Pe la ora 22, Filaret a dat sa plece, iar Vorniceanu s-a oferit sa-l conduca. Pe drum insa, desi de la crisma din sat si pina acasa la Filaret nu sint decit maxim 100 de metri, cei doi s-au luat la cearta pentru ca, in gluma, Toader Vorniceanu i-ar fi propus consateanului sa faca sex oral. Acest lucru l-a infuriat pe Filaret care, fiind mai mare cu 16 ani si ametit bine, s-a dus acasa, a luat pila si caramida si a plecat pe urmele lui Toader care isi continuase drumul spre casa. L-a ajuns destul de repede si l-a lovit prima data cu pila dupa care i-a mai tras o caramida in plina fata, rupindu-i pometul obrazului drept. Lovit cu pila, o raspa cu margini taioase, cu caramida, cu pumnii si cu picioarele, Toader Vorniceanu a cazut si nu a mai reusit decit sa se ghemuiasca, intr-un ultim gest de aparare. Asa a fost descoperit pe marginea drumului. Necropsia efectuata de medicii legisti avea sa scoata la iveala o multime de leziuni interne si fracturi osoase. Modul in care a fost batut Toader Voroneanu demonstrau o cruzime iesita din comun.
Retinut in Dorohoi, pe o strada din municipiu, Filaret Stiubianu a fost ridicat de politisti si pus sub acuzatia de omor calificat. Pe numele sau, Parchetul de pe linga Tribunalul Botosani a emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, in acest interval anchetatorii urmind sa finalizeze dosarul. Daca va fi gasit vinovat, Filaret Stiubianu risca sa-si petreaca urmatorii ani in spatele gratiilor. (Sebastian GHEORGHIU)

Comentarii