Si-a dat viata pentru fiul ei

vineri, 01 februarie 2002, 00:00
3 MIN
 Si-a dat viata pentru fiul ei

Prima luna a noului an a adus cu sine si primul deces matern, o femeie din localitatea Durnesti decedind in urma nasterii. Oltita Maricela Manastireanu, in virsta de 34 de ani a murit la Spitalul Orasenesc din Trusesti, in urma unei hemoragii masive declansate de o ruptura de uter. Copilul in greutate de 3.6 kg a supravietuit, fiind in acest moment in afara oricarui pericol. Miercuri, medicii legisti au efectuat autopsia, iar in urma celor constatate s-a ajuns la concluzia ca decesul s-a datorat socului hemoragic consecutiv unei rupturi uterine si a unei insuficiente cardio-circulatorii acute.
In urma tragediei, 6 copii au ramas fara mama. "Femeia suferise pina in acest moment inca 5 nasteri, in ’83, ’86, ’89, ’92, ’96 si cea de acum citeva zile. Pe linga nasteri, mai suferise citeva intreruperi de sarcina cu citiva ani in urma, deci uterul femeii era destul de fragil. Hemoragia masiva declansata de ruptura uterului nu a mai putut fi oprita, desi s-a incercat masajul uterin si reechilibrarea femeii. Daca ar fi existat un medic specialist la Trusesti, care sa poata interveni chirurgical pentru a opri hemoragia, probabil ca femeia ar fi fost salvata", a declarat dr.Dumitrita Mihailovici, medic-inspector din cadrul Directiei de Sanatate Publica. Institutia, in colaborare cu Colegiul Medicilor a declansat o ancheta pentru a se stabili daca medicul de familie din Durnesti, la care femeia era in evidenta, este vinovat de decesul acesteia. "Organismul tarat al femeii, care suferise mai multe nasteri si intreruperi de sarcina trebuia sa reprezinte un caz deosebit pentru medicul de familie din comuna. Atributiile medicilor de familie cuprind si supravegherea si urmarirea gravidelor, mai ales a celor care au suferit mai multe nasteri. Vom vedea de ce a fost posibila o astfel de tragedie si daca femeia a fost indrumata de medic la un specialist", a declarat dr.Viorel Gasan, directorul adjunct al DSP.
Medicii cred ca astfel de tragedii se intimpla din cauza lipsei de educatie sanitara a femeilor, dar si din cauza lipsei de responsabilitate a medicilor de familie, care trebuie sa dispensarizeze si sa urmareasca gravidele. Spitalul Trusesti are in dotare si o sectie de obstetrica-ginecologie, insa nu si un medic specialist, care, daca ar fi existat, ar fi putut evita decesul femeii. "Medicii trebuie sa ia in evidenta aceste gravide si sa selecteze cazurile mai deosebite, cu risc. De asemenea, trebuie sa le trimita din timp la un serviciu de specialitate. Nici femeile nu vor sa se duca la spital si numai in ultimul moment, cind trebuie sa nasca, vin la medic", a mai spus dr.Dumitrita Mihailovici. Acesta este cel de-al doilea deces matern din ultimele 6 luni, si singurele din ultimii 5 ani. In toamna, o gravida din Mitoc a decedat la nastere tot din cauza unei hemoragii masive produsa de o ruptura a uterului. "Moartea la nastere a doua femei in 6 luni arata ca supravegherea femeii gravide este nula in mediul rural. Daca se intimpla asa ceva pe vremea vechiului regim, medicul din localitate era pasibil de inchisoare", a declarat un medic care a dorit sa-si pastreze anonimatul. (Lucian SIMINIUC)

Comentarii