O guvernare fara corupti

luni, 13 noiembrie 2000, 00:00
4 MIN
 O guvernare fara corupti

Ca Braila este, traditional, fieful lui Ion Iliescu a fost reconfirmat vineri, cind presedintele PDSR a descins in fata cinematografului "Central". Dorinta a peste o mie de oameni de a fi mai aproape de prezidentiabilul rasfatat de sondaje i-a pus in dificultate pe cei din garda de corp. Degeaba cadeau, de la etaj, fluturasi cu indemne mobilizatoare in favoarea democratului Petre Roman, Iliescu a intrat in glorie in sala arhiplina, iar ovatiile cu care publicul i-a punctat discursul au fost masura succesului avut de mitingul sau electoral si a popularitatii mesajelor emise.
Iliescu a demonstrat ca-si pastreaza abilitatile care l-au consacrat printre cei mai longevivi oameni politici de la noi. Alocutiunea sa a preluat si potentat temele anuntate de antevorbitori – lideri locali si candidati la Parlament, printre care, tacut, Sorin Oprescu, marele perdant la localele din Bucuresti – fara a depasi, insa, pragul neangajant al bunelor intentii. Arborind o tinuta sportiva, Iliescu parea ca intinereste vazind cu ochii cind brailenii – multi, cu chipuri transfigurate de emotie – ii rasplateau prin aplauze puternice spusele care le mergeau la suflet. Compasiunea pentru "exasperarea, disperarea oamenilor care se confrunta cu o saracie cumplita", vituperarea la adresa profitorilor "luptei pentru ciolan" si promisiunile justitiare – "cine incalca legea, sa raspunda in fata legii" – au fost capetele de pod ale partiturii interpretate de starul PDSR.
Oamenii au suspinat la evocarea imaginilor dezastrului din industrie si agricultura, adus de o guvernare care a discreditat importanta institutiilor statului prin institutionalizarea nepotismului si a clientelei de partid, iar ochii li s-au luminat la auzul promisiunilor generoase lansate in contrapondere. Da, a aratat Iliescu, toate necazurile noastre au o singura cauza – "actuala guvernare incompetenta, lipsita de suflet pentru soarta Romaniei, antipopulara si antinationala". Zecile de procente cu care el si partidul sau isi surclaseaza adversarii l-au facut sa arate chiar condescendenta fata de coalitia al carei esec l-a explicat prin "ciorovaielile" dintre parteneri. Ce i se pare intolerabil e ca acestia, desi "raspund solidar pentru drama pe care o traieste Romania azi", incearca sa arunce vina asupra PDSR.
Si, pentru ca romanii nu se vor mai insela a doua oara, Iliescu le-a usurat sarcina optiunii, aratindu-le in ce consta diferenta dintre cei ce vor sa guverneze "alaturi de oameni si impreuna cu ei" si cei care ii conduc acum. Exemplul edificator – Agentia Nationala a Locuintelor. Unor apartamente de peste 300 de milioane, inaccesibile pentru cei nevoiasi, el le-a opus urmatorul proiect: constituirea unui fond special din care, in 4 ani, PDSR va construi 35.000 de locuinte pe care administratiile locale le vor inchiria, pe sume acceptabile, defavorizatilor soartei care vor putea sa le si cumpere in timp. "Prioritatile noastre sint relansarea economica in sectorul privat, industrial, agricol, atragerea de capital strain. Pe aceste baze, vom crea noi locuri de munca si masurile necesare pentru ca pensionarii, tinerii, familiile cu multi copii, muncitorii sa aiba veniturile necesare", a spus Ion Iliescu. "Misiunea nu va fi usoara, e grea, dar ne asumam raspunderea si riscurile. In ce ma priveste, din pacate, asta mi-a fost harazit. M-am angajat, inca din decembrie ’89, in slujba interesului tuturor, fara dorinta de avere."
Incarcati de povara misiunii lor salvatoare, PDSR si liderul sau se bazeaza pe suportul social. "Momentul e grav, dar trebuie sa ne apucam solid de treaba. Noi nu venim cu promisiuni, ci cu apelul sa cream un front unit, solidar, al constiintelor, sa se respecte legea, iar cei care au incalcat legea, sa raspunda in fata ei". Motivul "privatizare" a aparut in cele din urma in discursul prezidentiabil, dar definita mai curind negativ. "Privatizarea e o componenta importanta a reformei. Dar ce au facut ei din ideea de reforma e ca au compromis-o in ochii lumii, reducind-o la lichidare si lasarea oamenilor in strada."
Cam atit la acest capitol, cu precizarea – adaptata local – ca, in Braila, oras cu o economie de stat infloritoare altadata, acum in dezastru, sint multe de facut. "Aveti si industrie de refacut si agricultura de asezat pe baze solide, pentru a se crea locuri de munca si venituri." La actualizarea acestui model, un rol important revine si Insulei Mari a Brailei, pe care hidrotehnistul Iliescu o vede ca pe o "realizare a citorva generatii", amenintata de "actualul ministru al Agriculturii, care se tine numai de afaceri in agricultura" si pe care primarul Anton Lungu o vrea in administrarea Consiliului Judetean. Avertismentul lansat de Iliescu, anume ca actuala putere se pregateste ca, din postura de viitoare opozitie, sa submineze guvernarea PDSR, ar trebui, probabil, interpretat ca o polita de asigurare in caz ca populatia va fi dezamagita. Totusi, greu de crezut ca se va intimpla asa, din moment ce Iliescu si-a avertizat propriii membri de partid, mai ales pe cei cu functii, sa nu cumva sa faca "nastrusnicii" – un eufemism pentru coruptie, pentru ca nu ii va ierta si vor trebui sa dea seama in fata legii.
Iliescu, presedintele demn de Romania mileniului trei
Introducindu-l pe prezidentiabil, primarul le-a jucat o festa organizatorilor mitingului, cum au recunoscut-o ei insisi ulterior. Desi ar fi trebuit sa ocupe tribuna cel mult 2-3 minute, venerabilul Anton Lungu si-a dat friu liber. Prezentindu-l pe Ion Iliescu drept "ctitorul statului democratic roman de dupa ’89" si "presedintele Romaniei mileniului trei", el a rostit urmatoarele cuvinte inflacarate de salut: "Istoria postdecembrista a Romaniei nu poate fi credibila fara activitatea dvs. care, prin curaj si cunoastere aprofundata a realitatilor romanesti, a schimbat destinul acestei natiuni, pe care a adus-o in rindul tarilor europene. Petrolistul, taranul, muncitorul, omul izolat din Delta stiu ca de dvs. se leaga realizarile importante pentru destinul romanilor, cu consecinta cuceririi de catre populatia romana a libertatii si drepturilor sale fundamentale." (Cristiana APOSTOLESCU)

Comentarii