Criminalul elevului de 14 ani din Galata nu isi mai aminteste de ce a comis abominabila crima

joi, 21 iulie 2011, 22:05
2 MIN
 Criminalul elevului de 14 ani din Galata nu isi mai aminteste de ce a comis abominabila crima

Suspectul oribilei crime din cartierul Galata a fost arestat ieri dupa ce procurorii l-au acuzat de omor calificat. Constantin Halidei (33 de ani) a fost externat din spital si adus in fata procurorilor pentru a fi audiat. Timp de mai bine de trei ore, acesta a povestit crima pas cu pas. A recunoscut ca l-a ucis, dar nu a putut spune care a fost motivul. Procurorii si politistii criminalisti au incercat in timpul audierilor sa afle ce l-a determinat pe Halidei sa il ucida pe Bogdan T., in virsta de 14 ani. Medicii legisti i-au lamurit insa pe anchetatori ca minorul nu a fost abuzat sexual. Dupa ce au terminat audierile, procurorii au emis pe numele lui o ordonanta de retinere, iar judecatorii l-au arestat preventiv pe o perioada de 29 de zile. Atit suspectul, cit si victima erau gazduiti in cladiri apropiate in zona Cimitirului „Sf. Vasile". Constantin Halidei este acuzat ca, in urma cu cinci zile, a ucis un copil de 14 ani in timp ce acesta dormea alaturi de fratele sau. Pe intuneric, acesta a intrat in camera si l-a lovit pe Bogdan in spatele capului cu toporul, omorindu-l pe loc. Zgomotul l-a trezit pe Codrin, fratele lui Bogdan, care a inceput sa tipe in momentul in care l-a vazut pe Halidei cu toporul plin de singe in mina. Proprietarii cladirii au sunat imediat la 112, iar minorul ramas in viata a pornit in urmarirea ucigasului. L-a ajuns din urma in gradina, in spatele casei, unde a vrut sa se razbune. Suspectul i-a spus insa ca a baut acid dintr-o baterie si, daca va muri, Politia il va acuza pe el de moartea lui in cazul in care l-ar fi lovit. Constantin Halidei a fost luat de Politie, care a ajuns in doua minute la fata locului, iar ulterior l-a internat in spital. Medicii au constatat ca, intr-adevar, Halidei avea arsuri la nivelul gitului.

Comentarii