Cum a iesit psihopatul?

vineri, 26 februarie 2010, 01:38
15 MIN
 Cum a iesit psihopatul?

Atacatorul celor 16 femei a fost arestat. Ieri dupa-amiaza, magistratii au emis pe numele lui Constantin Petru Gavrilas (35 de ani) mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile sub acuzatiile de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii si ordinii publice. Potrivit sefului Politiei, in momentul de fata, dosarul cuprinde 16 plingeri de la victimele care au fost intepate de Gavrilas. La agresarea acestora, barbatul a folosit un briceag cu lama de patru centimetri. In fata anchetatorilor, barbatul a sustinut ca este nevinovat. Atit in fata politistilor, cit si a procurorilor si judecatorilor, a negat ca el ar fi autorul atacurilor. El a povestit cu lux de amanunte ce a facut in zilele de marti si miercuri, cind au fost inregistrate atacurile, sustinind ca a umblat in mai multe zone ale orasului pe la institutii ca sa isi intocmeasca dosarul pentru ajutor de somaj. Acasa, in comuna Tiganasi, acolo unde locuiesc rudele sale, reporterii Ziarului de Iasi par sa fi gasit urmele unui alt om. Un individ care, in timp ce isi ispasea pedeapsa, a parut sa se apropie de cele sfinte si a compus poezii. Nimic din toate astea insa nu par sa-l umanizeze in fata victimelor, a femeilor ce au trait in teroare in ultimele zile, pina ce fiara a fost prinsa.

Membrii familiei lui Petru Gavrilas sustin ca nu ar fi putut face o astfel de fapta, pentru ca abia a iesit din puscarie. "Nu cred ca fratele meu a facut asa ceva! Nu putea sa faca, pentru ca nu-i venea a crede ca a iesit din inchisoare. I-a zis sotului meu zilele trecute ca se bucura ca a parasit penitenciarul", a declarat ieri Daniela Petrachiuta, una dintre surorile lui Petru Gavrilas.

Femeia spune ca, de cind a iesit din puscarie, fratele ei a stat in aceeasi casa cu ea, cu sotul ei si cu copiii lor. "Mie imi este frica atunci cind merg pe strada si se uita urit un barbat la mine sau chiar ma injura. Ma feresc, trec pe partea ailalta a drumului. Nu mi-a fost frica sa stau sub acelasi acoperis cu el, pentru ca il stiu si nu cred ca a facut asa ceva. Copiii mei nu au patit nimic si au dormit in aceeasi casa cu el. Din cite am auzit, unele femei care spun ca au fost agresate pe strada zilele trecute nu l-au recunoscut pe el ca fiind autorul. El spune ca nu a facut acele fapte, si eu il cred. Si politistii sint de vina, pentru ca au tabarit pe el ca sa-si justifice salariile, sa spuna ca l-au prins pe agresor", a adaugat femeia.

O alta sora a individului, Elena Gavrilas, spune ca, daca acesta ar fi fost vinovat, nu ar fi stat pe loc, pentru a fi prins de oamenii legii. "Eu am vorbit cu el marti dimineata. A zis ca merge la Primarie ca sa ia o adeverinta, dupa care se duce la Iasi, sa-si faca actele pentru somaj. I-am zis: acolo e cafeaua, acolo e mincarea. El a plecat, dar am vorbit si la telefon, pe parcursul zilei. Sa verifice politia telefonul lui, sa vada cind si cu cine a vorbit la telefon, pentru ca el nu parea nici speriat, nici nervos, nici in vreun alt fel cind am discutat cu el", a precizat Elena Gavrilas.

Aceasta a adaugat ca Petru l-a sunat si pe un frate de-al sau. "Tot marti l-a sunat si pe un frate de-al nostru si a discutat cu el si, la fel, nu parea ca ar avea probleme de vreun fel. Sa mearga politistii si jandarmii la Fortele de Munca (Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Iasi – n.r.), sa vada la ce ora se afla acolo si daca avea cum sa comita astfel de fapte", a mentionat femeia.

"M-am gindit ca, dupa o condamnare de 12 ani, poate ca s-o fi cumintit"

Pe de alta parte, fostii sai socri sustin ca, initial, au crezut ca ginerele lor este un om bun, dar ca si-au dat seama mai tirziu ca s-au inselat. "S-a purtat foarte rau cu fiica noastra, Mihaela, care este plecata acum la munca in Portugalia. Ei au divortat in 2000, dupa ce a fost acuzat a doua oara de viol. De cind a iesit din inchisoare, el statea la sora-sa, la Popricani. A mai venit pe aici si nu parea ca ar avea probleme de vreun fel. El voia sa plece la munca in Germania, din cite am inteles eu. La inceput, cind s-au casatorit, aveau ginduri bune. Dar, mai tirziu, am vazut ca a facut violuri cu fete. Atunci ne-am dat seama ca nu era chiar asa cum il credeam", a spus ieri Aurel Sandu.

Acesta a precizat ca a vorbit cu fostul sau ginere chiar inainte de a veni in Iasi. "Zicea ca se duce la Iasi pentru o adeverinta de somaj. Nu stiu ce a facut el pe acolo de l-a luat Politia. Ma gindesc ca e probabil sa fi facut lucrurile alea, daca asa zic politistii… Nu stiu, m-am gindit ca, dupa o condamnare de 12 ani, poate ca s-o fi cumintit", a mentionat Aurel Sandu, moment in care nepotul sau, unul dintre cei doi copii ai lui Petru Gavrilas, i-a facut observatii acestuia. "Tataie, taci din gura, du-te-n casa! Tatal meu isi vedea de treaba lui cind era pe aici", a spus rastit copilul in virsta de 15 ani.

Totusi, Silvia Sandu, soacra lui Petru Gavrilas, a fost de acord cu sotul ei. "La inceput parea un om linistit, dar apoi a facut niste prostii. Prima oara am vindut niste pamint, ca sa-l scapam de probleme. Dar el tot a tinut-o asa", a spus femeia.

Surorile lui Gavrilas sustin ca acesta era "un om religios". "Noi, fratii lui, sintem penticostali, dar el era adventist. Cind a fost in inchisoare, a stat cu niste oameni care erau adventisti si a trecut la religia asta. Era un om religios, mergea la biserica, dar nu aici in sat. Mergea in localitatea Perieni, ca acolo este biserica adventista. Marti seara trebuia sa mearga la evanghelizare, in biserica, dar nu a mai ajuns", a spus Elena Gavrilas.

Totusi, sotia preotului din Perieni, Mihai Cojocaru, spune ca a venit doar de doua ori la biserica. "Mi-l aduc aminte, pentru ca l-am invitat in urma cu citeva zile la noi, la masa. Mi-a zis cineva ca el e cel care ar fi injunghiat femei si ma gindeam ca nu stii niciodata cu cine stai la masa. Nu parea sa aiba vreo problema de felul asta. Prima oara a venit la biserica in urma cu doua saptamini, apoi a venit marti la noi, la masa. L-a invitat sotul meu. Dar, din cite stiu eu, el era ortodox si voia sa devina adventist", a spus Maria Cojocaru.

"Dar tu nu stii, amice / Ca orice om isi are / Un loc pentru pedeapsa / Numita inchisoare"

In multe din rindurile scrise in inchisoare sint alaturari de termeni religiosi care se regasesc in Biblie (in pilde, in psalmi), fiind preluati ad litteram. In altele versifica despre pedeapsa, cainta. Mai sus sint extrase doua strofe din poezia cu titlul "Exista oare iad?"

Rudele lui Petru Gavrilas spun ca acesta a scris mai multe poezii atit cit a stat in inchisoare, cit si cind a parasit penitenciarul. "Are un caiet cu poezii religioase", a spus Daniela Petrachiuta. Aceasta a adus caietul in care fratele ei isi nota poeziile.

Majoritatea poeziilor scrise cu pixul de fostul detinut au o tenta religioasa. "(…) Dar tu nu stii, amice / Ca orice om isi are / Un loc pentru pedeapsa / Numita inchisoare (…) Exista iad, amice / Si e-nfricosator / E-o vesnica vapaie, / Un foc mistuitor (…) Deschide Sfinta Carte / Si vei gasi in Ea / Comoara minunata / Acolo vei afla (…) Aceasta este Gheena, / Cu foc, cu spaima si fior, / Unde auzi prin plinset / Scrisnirea dintilor (…) Ce multi vor fi acolo, / Curvari si mincinosi / Inchinatori la idoli, / Multimi de pacatosi", a scris Gavrilas in poezia intitulata "Exista oare iad?".

Specialistii in domeniul psihiatriei considera ca astfel de versuri reflecta foarte bine trairile interioare specifice unei persoane private de libertate. "Probabil ca, stind mai multi ani in inchisoare, a scris aceasta poezie vizavi de mediul in care a trait. E trairea lui din locul respectiv, este o reflexie pe planul sau mental. Faptul ca a scris poezii nu denota ca ar fi o persoana cu un grad redus de cultura", a spus ieri dr. Virginia Marinescu, purtatorul de cuvint al Spitalului Clinic de Psihiatrie "Socola".

Aceasta a mai mentionat faptul ca, in zilele urmatoare, Gavrilas va fi adus pentru expertizare la Spitalul "Socola". "Va veni la expertiza si vom vedea ce fel de comportament are", a incheiat Virginia Marinescu.

"Preia motive din religie, dar ilustreaza si o obsesie sexuala"

Pe de alta parte, sociologul Nicu Gavriluta sustine ca versurile lui Gavrilas denota posibilitatea existentei unei probleme de ordin psihic. "E ceea ce banuiam. Poate fi vorba despre o problema psihica, dar este implicata si o patologie religioasa. Acesta preia motive din religie, dar ilustreaza si o obsesie sexuala. Drumul spre sacru solicita foarte mult un om, iar limita dintre comportamentul religios si cel deviant este foarte fina", a declarat decanul Facultatii de Filosofie din cadrul Universtitatii "Al.I. Cuza".

Nicu Gavriluta este de parere ca solutia ar consta intr-o consiliere adecvata in cadrul inchisorii. "Solutia poate fi aplicata in penitenciar, printr-o consiliere serioasa in ceea ce priveste conduita, atit din partea unui psiholog, cit si din partea unui sociolog, a unei persoane specializate in problemele religioase. Pentru ca ati vazut ca aparentele lui erau acelea ale unui om normal, dar totul s-a transformat", a incheiat sociologul.

––––-

Specialistii cred ca legislatia poate fi schimbata

Unii specialisti cred ca este necesara modificarea legislatiei in ceea ce priveste cazurile in care cei liberati conditionat sa nu recidiveze. Judecatorii afirma ca solutii s-ar putea gasi pentru ca astfel de cazuri sa nu mai aiba loc pe viitor. In acelasi timp, magistratii sint de parere ca liberarea conditionata la recidivisti ar trebui efectuata in alt mod.

"Cei care au fapte cu violenta, daca beneficiaza de liberare conditionata, aceasta ar trebui sa fie insotita de o supraveghere pina la implinirea executarii pedepsei. De asemenea, se poate institui o interdictie de a frecventa anumite locuri", a declarat ieri judecatorul Aurel Dublea. Magistratul este de parere ca o persoana care este liberata conditionat si recidiveaza ar trebui sa nu mai poata beneficia atit de usor de liberare. 

–––––

Cum a fost lasat in libertate

Pe 16 decembrie 2009, magistratii de la Judecatoria Iasi au admis cererea de liberare conditionata formulata de Petru Gavrilas. Aceasta dupa ce, de doua ori, ii respinsesera solicitari similare in cursul anului trecut. Judecatorii au considerat ca acesta poate fi pus in libertate, luind in calcul datele transmise de comisia de specialitate din Penitenciarul Iasi. Cei noua membri ai comisiei din inchisoare, printre care se aflau si trei femei si un judecator, au transmis instantei de judecata ca detinutul Petru Gavrilas trebuia sa execute 3/4 din pedeapsa totala de 4.383 de zile, respectiv 3.287 de zile, pentru a fi liberat.

De asemenea, membrii comisiei au precizat ca Gavrilas a executat propriu-zis 3.085 de zile, plus 293 de zile, pe care le-a cistigat pentru ca a muncit in perioada in care a stat dupa gratii. "Acesta nu a intimpinat dificultati in ce priveste conformarea la sistemul de norme specifice asezamintului de detentie. A respectat Regulamentul de Ordine Interioara si s-a incadrat in programul zilnic aprobat. A manifestat seriozitate in relatiile cu celelalte persoane private de libertate, evitind conflictele cu acestea", se arata in adresa predata instantei si semnata de Marius Vulpe, directorul Penitenciarului Iasi.

Specialistii in psihiatrie au ajuns insa la o conluzie ingrijoratoare, care nu a foist luata in seama de Comisie: "Prezinta unele trasaturi de personalitate cu potential criminogen".

Dupa prima fapta, comisa in 1996, barbatul a primit o pedeapsa de doi ani si jumatate de inchisoare si a executat efectiv doar un an si o luna. In urma celui de-al doilea viol, comis in 2001, Gavrilas a primit o pedeapsa de 12 ani de inchisoare, din care a executat opt ani si jumatate. A iesit din Penitenciarul Iasi mai devreme.

Avocatul: "Eu traiam cu impresia ca nu va beneficia de liberare conditionata"

In acelasi timp, sefii inchisorii iesene spun ca individul cu 10 clase ar fi beneficiat de consiliere in penitenciar si a participat la "activitati moral-religioase". "Noi facem propuneri de liberare conditionata, cu anumite recomandari, privind continuarea unor programe educative, acordarea de asistenta sociala si psihologica. Instanta e cea care decide cine poate fi liberat si cine nu. In cazul dumnealui nu au existat probleme, s-a comportat conform planului nostru. Dar exista foarte multe persoane care ajung in penitenciar cu diagnostic psihiatric. Nu stiu citi dintre ei au avut sau nu discernamint in momentul comiterii faptelor, dar in penitenciar nu li se poate acorda un tratament de specialitate adecvat. Ei ar trebui sa fie evaluati psihiatric, monitorizati si tratati. Tot ce facem noi in penitenciar nu este continuat dupa liberare. Unii oameni au nevoie de asistenta psihologica, iar terapia poate dura ani de zile", a mentionat Carmen Matei, director adjunct pe probleme de Educatie si Asistenta Psihosociala in cadrul Penitenciarului Iasi.

Totodata, avocatul care l-a reprezentat din oficiu in decembrie 2009, Eduard Boz, spune ca Gavrilas i s-a parut a fi la fel cu toate celelalte persoane care au fost condamnate la inchisoare cu executare in regim de detentie. "A fost unul dintre multele mele oficii si mi s-a parut ca e la fel cu toti ceilalti condamnati. Nu a iesit in evidenta cu nimic. Atunci, eu traiam cu impresia ca nu va beneficia de liberare conditionata. In aceeasi zi am avut un alt caz in care un domn cerea liberarea conditionata, fiind condamnat pentru incalcarea legislatiei rutiere. Acestuia ii dadeam toate sansele sa fie liberat, insa s-a intimplat exact invers", a spus avocatul iesean.

––––-

Arestat in mai putin de 24 de ore

Barbatul suspectat ca a atacat cel putin 16 femei cu cutitul pe strada a fost arestat. In cursul zilei de ieri, Constantin Petru Gavrilas (35 de ani) a fost prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.

"Propunerea a fost formulata pentru savirsirea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii si ordinii publice. De asemenea, s-a inceput urmarirea penala si pentru infractiunile de lovire si alte violente si port ilegal de arma alba. S-a retinut in sarcina sa faptul ca, in intervalul 23 februarie, ora 12.55 – 24 februarie, ora 15.40, pe strazile din municipiul Iasi, purtind asupra sa un briceag, a atacat mai multe persoane de sex feminin, cu virste intre 17 si 44 de ani. Agresiunile au durat citeva secunde si au fost insesizabile in momentul savirsirii. Victimele au fost atacate cu predilectie in zone aglomerate pentru a-si facilita scaparea prin disparitia in multime. Prin actiunile sale a indus populatiei o stare de temere atit la nivel local, cit si national", a spus Andreea Nica, prim-procuror al Parchetului de pe linga Judecatorie.

Anchetatorii spun ca Gavrilas a folosit un briceag cu lama de patru centimetri pe care il tinea de virf si isi intepa victimele din mers.

Sute de politisti si jandarmi tinuti in strada pina la prinderea psihopatului
Reprezentantii Inspectoratului de Politie (IPJ) spun ca in momentul de fata exista 16 plingeri la dosar impotriva lui Gavrilas.

"Prima sesizare s-a primit pe data de 23, in jurul orei 16.30, din partea unei parti vatamate care a fost atacata pe strada Ripa Galbena. A reclamat ca a fost acostata si intepata de un necunoscut in zona coapsei. In urma verificarilor efectuate la spitale, au fost identificate alte opt parti vatamate, majoritatea fusesera atacate anterior primei sesizari. Ulterior, alte parti vatamate au reclamat acelasi tip de gresiune, numarul plingerilor fiind in acest moment de 16", a spus ieri-dimineata comisarul sef Ioan Scripniciuc, seful IPJ. Acesta a precizat ca peste 350 de politisti, politisti comunitari si jandarmi au muncit nonstop pina cind Gavrilas a fost prins.

La ancheta au colaborat si ofiteri ai SRI si ai altor structuri de informatii. "Suspectul a fost retinut in mai putin de 24 de ore de la prima sesizare. Au fost angrenati ofiteri de la Investigatii Criminale, politisti de ordine publica, dintre care unii au actionat in civil, jandarmi, politisti, lucratori din cadrul Serviciului Judetean de Informatii si ai altor structuri de culegere a informatiilor. Toti au lucrat pina cind suspectul a fost prins. Cu putin timp inainte de a fi prins, prin sistemul ImageTrack, specialistii criminalisti au reusit identificarea lui cu ajutorul imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere aflate pe traseul pe care acesta l-a urmat", a spus comisarul sef Scripniciuc.

A venit la Iasi sa-si faca actele pentru somaj

Barbatul a fost audiat pina acum in trei rinduri de anchetatori. Nici la Politie, nici in fata procurorilor si nici la Judecatorie nu a recunoscut ca el ar fi cel cautat de politisti. El si-a mentinut aceeasi declaratie si le-a povestit anchetatorilor ce a facut in cele doua zile cit a fost cautat. Gavrilas a sustinut ca venise in Iasi pentru a-si intocmi dosarul pentru acordarea ajutorului de somaj. El a recunoscut ca s-a aflat in mai multe zone ale orasului, dar a precizat ca a mers pe la diverse institutii de la care avea nevoie de documente pentru dosarul de somaj.

Astfel, marti, cind au inceput sa apara primele victime, acesta a precizat ca a mers la sediul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, la Directia de Finante si la Primarie, iar apoi la domiciliul surorii sale.

Miercuri, cind inca s-au mai inregistrat reclamatii de la partile vatamate, el a sustinut ca s-a dus la Arhiva Sectiei Penale de la Judecatorie, ca sa se intereseze cum sa plateasca niste cheltuieli de judecata dintr-un proces.

In ceea ce priveste zona Copou, unde a fost retinut miercuri dupa-amiaza, a precizat ca de acolo ar fi trebuit sa il preia o masina si sa il duca acasa. "Noi am declarat recurs. Clientul meu a fost constant in declaratiile date in fata organelor de cercetare penala si in fata judecatorilor. A povestit foarte detaliat ce a facut in cele doua zile si a fost constant in atitudine ca nu el este cel care a savirsit infractiunile. Sint persoane care trebuie audiate si care pot confirma ca s-a aflat la institutiile respective de la care trebuia sa ridice diverse documente necesare dosarului de luare in evidenta pentru acordarea ajutorului de somaj", a spus avocat Carmen Codreanu, cea care il reprezinta pe Gavrilas in dosar.

––––-

Cite victime a facut psihopatul?

Numarul victimelor atacate de catre Petru Constantin Gavrilas este mai mare pe zi ce trece. Desi cele mai multe femei au fost agresate marti, si doar una miercuri, victimele au ajuns la spital chiar si ieri, la trei zile de la incident. Femeile au aflat ca exista posibilitatea sa fi fost infectate cu un virus, avind in vedere ca a fost folosit acelasi virf de cutit. S-au speriat si, ingrozite, au dat fuga la spital chiar si dupa trei zile. Desi pina ieri au ajuns 16 femei in diferite spitale, si exista 16 plingeri la Politie, ultima tinara ajunsa la Urgente nu apucase sa depuna inca reclamatie. Practic, vorbim despre 17 victime. Asta pina acum, pentru ca numarul poate fi unul mai mare. Nu toate tinerele au mers la spital sau la Politie sa declare agresiunea.

Ieri, doua tinere de 21 si 22 de ani le-au cerut ajutorul medicilor. Studenta la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" in virsta de 22 de ani care nu apucase sa depuna pina ieri plingere a povestit de ce a stat atit de mult acasa fara sa spuna nimic. "Eram marti, pe la ora 13, in Podu Ros, vizavi de BCR. A trecut un tip pe linga mine si am crezut ca m-a lovit cu ceva atunci. M-a durut timp de un sfert de ora si dupa aceea mi-a trecut, nu am dat mare importanta. Atunci nu mi-a curs singe, am crezut ca mi-a dat cu palma. Am observat apoi ca mergea foarte repede si ca era imbracat cu o geaca maro. Venea din spatele meu, nu l-am vazut la fata. Dupa ce m-a lovit, a mers drept inainte pe strada Sfintul Lazar. Am aflat abia ieri de el, am auzit la stiri, plus ce mi-au spus colegii. Cind am ajuns acasa, atunci pe moment nu am dat importanta. Abia ieri am verificat si am vazut ca aveam o zgirietura mica si ca blugii erau taiati. Am vazut si la televizor ca avea o geaca maro si l-am recunoscut aseara. Azi m-am hotarit sa vin la medic pentru ca am auzit ca celelalte femei au facut vaccinuri antitetanos si alte analize pe care vreau sa le fac si eu. Dupa ce plec de aici, am sa merg si la Politie sa depun o plingere", a povestit tinara. Medicii i-au facut fetei vaccinul antitetanos si au directionat-o catre Spitalul de Boli Infectioase. Taietura pe care o avea pe coapsa se cicatrizase deja si incepea sa se vindece.

Cealalta fata de 21 de ani ajunsa ieri la Urgente a afirmat ca si ea a fost agresata tot marti, in zona Maternitatii "Cuza Voda", si a fost deja la Politie sa depuna plingere. "Plagile sint in cele mai multe cazuri superficiale, toate in zona coapselor si a feselor. Pacientele au fost tratate, doar una dintre ele a avut nevoie de o operatie pentru a fi cusuta. Nici una dintre tinere nu a ramas internata in spital", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU din cadrul Spitalului de Urgente.

Comentarii