Expozitie de ceramica neagra, deschisa sambata la Muzeul Viei si Vinului

miercuri, 19 septembrie 2012, 20:48
1 MIN
 Expozitie de ceramica neagra, deschisa sambata la Muzeul Viei si Vinului

Oportunitatea este oferita in cadrul unei manifestari interactive ce se va desfasura incepand cu ora 11, cu scopul de a marca Zilele Europene ale Patrimoniului. Editia din acest an a evenimentului, sarbatorit la nivel national sub egida Ministerului Culturii, aduce in atentie importanta mestesugurilor traditionale in conservarea patrimoniului cultural. „Mesterul olar Gheorghe Andrei va familiariza copiii din Harlau si din satele invecinate cu universul magic al formelor ceramice, prin intermediul demonstratiilor cu roata olarului. Laptarete, oale de sarmale, chiupuri, cani si ulcioare pentru vin, mosoaice, aflate in expozitia organizata cu acest prilej, vor fi modele pentru copii, in incercarea de a-i initia in tainele olaritului, mestesug practicat in satul Poiana, comuna Deleni, de secole. Ceramica neagra din aceasta zona este caracterizata de prezenta picturii albe pe vase, realizata prin incrustare cu pasta de var, tehnica ce va putea fi exersata de copii, sub indrumarea mesterului Gheorghe Andrei, a ucenicilor sai si a muzeografilor", a precizat Tamilia Marin, responsabil promovare Complexul Muzeal National „Moldova". Expozitia mentionata cuprinde obiecte din patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei, ce vor fi prezentate de muzeografii Paul Iancu si Ovidiu Focsa. Manifestarea, intitulata „Ceramica neagra de Poiana – Deleni. Trecut si prezent", este organizata de Muzeul Etnografic al Moldovei, Directia pentru Cultura si Patrimoniu National Iasi, Primaria comunei Deleni in parteneriat cu Muzeul Viei si Vinului din Harlau. Accesul publicului in muzeu este gratuit, in intervalul 10-16:30.

Comentarii