Cine ne asculta telefoanele?

luni, 15 aprilie 2002, 23:00
4 MIN
 Cine ne asculta telefoanele?

Ascultatul telefoanelor, fenomen care a isterizat lumea publica in urma cu destul de putin timp, este o realitate si in Vrancea. In afara cazurilor de interceptare oficiala, pentru care este necesar un mandat emis de procurori, surse bine informate sustin ca aceasta practica a devenit curenta in afara cadrului legal. Politicieni si oameni de afaceri se tem sa vorbeasca anumite lucruri la telefon sau in preajma acestuia, pentru ca informatiile sa nu ajunga la adversari sau chiar santajisti. De acest din urma aspect au fost banuite firmele de protectie si paza, un semnal de alarma fiind tras relativ recent chiar de SRI. Gurile rele spun insa ca serviciile speciale recurg ele insele la metode neortodoxe de informare, preferati fiind, in egala masura cu demnitarii, ziaristii si oamenii de afaceri.
Cu o luna in urma, SRI atragea atentia asupra interceptarii ilegale a comunicatiilor, echivalenta unui "atentat la viata intima a persoanei prin ascultarea, inregistrarea sau transmiterea printr-un aparat oarecare a imaginilor sau vorbelor pronuntate de o persoana, fara consimtamintul acesteia". Oficialii serviciului sustin ca "temerarii tragatori cu urechea" exploateaza vulnerabilitatile sistemelor de telecomunicatii, ca si unele imperfectiuni ale cadrului legislativ. Se pare ca aceste temeri au plecat de la cazuri concrete de confectionare artizanala, de import sau detinere si folosire a unor mijloace tehnice de interceptare. Primele banuite au fost firmele de protectie, dar nu numai, iar folosirea ilegala de interceptare este orientata in mod special spre santaj si compromiterea unor persoane publice.
Zeci de interceptari in cazul "Grenada"
Constitutia Romaniei interzice expres, prin articolul 26, amestecul in viata intima, familiala sau privata a persoanei. Tot legea fundamentala a tarii stipuleaza, in articolul 49, conditiile in care anumite drepturi sau libertati pot fi restrinse, si anume "numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor". Violarea secretului comunicatiilor este sanctionata si de Codul Penal care catalogheaza ca infractiune, pe linga violarea corespondentei, interceptarea unei convorbiri sau comunicari efectuate prin telefon, telegraf, sau alte mijloace de transmitere la distanta.
Interceptarea legala a convorbirilor telefonice se poate face numai cu mandat emis de procurori. In Vrancea, in dosare celebre, rezolvate sau in curs de rezolvare, au fost emise "in lant" astfel de aprobari. Este vorba de cazul "Serea" privind spalarea de bani, dar si mai recentul dosar "Grenada" unde, conform unor surse bine informate, au fost ascultate legal zeci de persoane in cautarea unui indiciu cit de mic. "Se pot face interceptari pentru orice cauza in care s-a inceput urmarirea penala, cu aprobarea unui procuror, anume desemnat. Exista organe speciale, in speta SRI-ul, care este abilitat prin lege speciala si are si mijloacele tehnice necesare", spune prim-procurorul Ion Lefter.
"Apel retinut de altcineva"

Mai complicat stau lucrurile in cazul interceptarii ilegale a informatiilor. Aici sint folosite tehnici de import, al caror cost nu este deloc exorbitant, sau inca si mai ieftinele aparate artizanale. Potrivit unui cunoscator, interceptarea convorbirilor de pe un telefon mobil se poate face relativ usor, prin simpla intrare pe frecventa aparatului.
Ca dovada a modului simplu in care un telefon poate fi ascultat, un episod aproape comic s-a petrecut in urma cu citeva luni. Un amic al unui cunoscut personaj public din Focsani i-a interceptat acestuia din urma o convorbire pe mobil, in momentul in care incerca sa schimbe canalul pe radioul din masina proprie.
Daca cineva are indoieli cu privire la securitatea discutiilor sale telefonice, isi poate ridica si mai multe semne de intrebare daca mobilul sau se comporta mai "ciudat". Este vorba de existenta unui ecou in timpul convorbirii, de pacanituri suspecte sau, in cazul telefoanelor mai performante, de mesaje gen "apel retinut de altcineva", care apar pe ecranul aparatului imediat dupa terminarea brusca a conversatiei. Un alt semn este tonul soneriei, care se modifica vizibil dupa prima apelare. Ca dovada ca astfel de interceptari sint reale, reporterii nostri au luat cunostiinta de existenta unor asemenea casete, ba chiar le-au ascultat, oferite fiind de persoane bine intentionate din sistem. Varianta unei interceptari legale a acestor convorbiri cade din start, fiind vorba in aceste cazuri de discutii cu diversi demnitari, legate de documentarea unor subiecte absolut inofensive.
Fobia generalizata a telefoanelor ascultate ii face pe unii oficiali locali sa isi schimbe foarte des numerele. Metoda de "sustragere" este numai temporar salvatoare, pina la identificarea si punerea sub supraveghere a noului telefon. Mai sigura, in conceptia unora, este "bruierea" interceptarii, dupa tehnici inspirate parca din filmele de spionaj. Ca dovada, ziaristii de la "B.Monitor" au fost pusi uneori in situatia de a purta discutii neoficiale cu sefi de institutii care porneau in acelasi timp un televizor si un radio, ambele la volum maxim. (C.ANTON, R.TOMESCU)

Comentarii