Satenii din Tataranu se pling ca au fost inselati de PSD

luni, 08 noiembrie 2004, 00:00
3 MIN
 Satenii din Tataranu se pling ca au fost inselati de PSD

Cetatenii comunei Tataranu se simt inselati de administratia pesedista. Oamenii s-au plins presedintelui PD Vrancea, Jan Vraciu, ca pesedistii i-au pacalit atunci cind le-au promis, in campania pentru alegerile locale, ca le vor pune in functiune un sistem nou de alimentare cu apa. Din pacate, dupa ce au beneficiat de voturile cetatenilor, cei din administratia pesedista au uitat sa-si onoreze promisiunile fata de cetatenii comunei Tataranu, astfel ca, la ora actuala, sistemul de alimentare cu apa, pe marginea caruia au facut atit tam tam pesedistii, in campania din lunile mai – iunie, a ramas la stadiul de „tisnitori”, adica pompe pline de praful de pe marginea drumului comunal, fara pic de apa in ele. Aflat in campanie electorala, candidatul pentru Senat din partea Aliantei D.A, democratul Jan Vraciu, a putut vedea cu proprii ochi ce a facut PSD-ul pentru cei care acum se pling ca si-au dat votul pe amagiri. „In campanie au venit si ne-au promis ca ne baga apa. Au facut pompe, ne-au spus sa-i votam ca vom avea apa. Ne pare rau ca i-am votat, ca numai cu pompele astea am ramas. Asteptam apa din iunie, primarul ne-a spus ca la 1 noiembrie vor baga apa in comuna. Astazi e in 7 si cred ca nici la Sfintu’ Asteapta nu mai vedem apa. Ne-au pacalit, ne-au dus cum au vrut ei, dar acum n-o sa-i mai votam”, s-au plins oamenii la Jan Vraciu. Situatia ne-a fost confirmata si de consilierul local din Tataranu, Banel Barbieru, care ne-a declarat ca sistemul de alimentare cu apa este departe de a fi terminat, cu toate ca PSD-ul a promis ca cetatenii vor avea apa curenta in cel mai scurt timp. Echipa de campanie a Aliantei D.A. este formata din tineri care merg din poarta in poarta, alaturi de cei copresedintii filialei judetene, liberalul Corneliu Momanu, candidat pe locul 1 pentru Camera Deputatilor, si Jan Vraciu, candidat pentru Senat, dar si de deputatul Nini Sapunaru. La sfirsitul saptaminii, staff-ul de campanie a fost prezent din nou in comunele Maicanesti, Tataranu, Bordeasca, Ciorasti, Suraia, Vinatori, pe Valea Milcovului, in Naruja, in Paltin, Homocea, Ploscuteni, Boghesti, Tanasoaia, dar si in Focsani. Presedintele PD Vrancea, Jan Vraciu, ne-a declarat ca oamenii i-au reclamat foarte multe probleme si ca asteapta rezolvare rapida de la viitoarea guvernare. „Nu facem campanie din Jeep sau cu girofaruri, asa cum face PSD-ul. Din limuzine nu poti afla ce probleme au oamenii, asa ca trebuie sa te dai jos, sa-i asculti si sa vorbesti cu ei. Oamenii trebuie sa te vada in carne si oase, sa stie pe cine vor trage la raspundere daca nu ai facut ce le-ai promis. De la inceputul campaniei si pina la sfirsitul ei vom merge din poarta in poarta, asa cum facem acum, pentru ca oamenii ne primesc, ne asculta si vor trage concluziile de rigoare. Dintr-un birou nu poti sa fii aproape de oameni, iar ei nu pot crede ceea ce le transmiti. Alianta D.A. i-a invitat la vot pe 28 noiembrie, alaturi de candidatul nostru Traian Basescu. Le garantam ca este singurul om care poate scapa tara de hoti si de corupti, iar noi, oamenii lui Basescu din Vrancea, vom face acelasi lucru”, a declarat Jan Vraciu. (Sebastian OANCEA)

Comentarii