Seredille scoasa din moarte clinica

luni, 25 martie 2002, 00:00
1 MIN
 Seredille scoasa din moarte clinica

In urma negocierilor purtate in ultimele saptamini, bosii indieni de la Ispat Sidex si conducerea Seredille au incheiat vineri, 22 martie, doua contracte de prestari servicii pe termen de doua luni. Conform intelegerii scrise, parafata de reprezentantii celor doua parti, angajatii Seredille vor efectua lucrari de reparatii a mobilierului din birourile aflate in ograda Ispat Sidex, valoarea contractului ridicindu-se la 150 milioane lei. De asemenea, angajatii societatii vor efectua si lucrari de amenajare interioara, valoarea acestui contract fiind de 100 milioane lei. In baza contractului cadru incheiat recent intre cele doua parti, prin care s-au batut in cuie tarifele orare pentru lucrarile pe care ar urma sa le faca Seredille la solicitarea noului patron al Combinatului, conducerea societatii va stabili numarul de personal necesar pentru efectuarea lucrarilor de amenajari interioare si de reparatii a mobilierului. Tinind cont de faptul ca Seredille a primit doua comenzi de lucrari din partea Ispat Sidex, ramine de vazut citi din cei 100 de salariati ai firmei, care se afla la ora actuala in concediu fara plata, vor fi rechemati la lucru. Precizam ca la momentul actual, la Seredille mai lucreaza efectiv doar 55 de oameni, restul de 100 care au fost trimisi acasa ca urmare a restringerii activitatii urmind sa primeasca plati compensatorii incepind din 15 aprilie. (Magda CONDOS)

Comentarii