„Arhivele comunismului nu au disparut: ele sint la loc sigur!”

luni, 06 iunie 2005, 23:00
2 MIN
 „Arhivele comunismului nu au disparut: ele sint la loc sigur!”

„Nu stiu daca pe noi ne mai intereseaza comunismul, dar comunismul e inca interesat de noi. Nu totul poate sa dispara printr-un simplu decret de gindire”, le-a spus reputatul politolog Vladimir Tismaneanu celor ce au fost prezenti aseara la lansarea «ieseana» a celebrei sale carti, „Stalinism pentru eternitate”. Volumul, subintitulat „O istorie politica a comunismului romanesc”, fost publicat in SUA in 2003, de University of California Press, primind anul trecut premiul „Barbara Jelavich”, acordat de Asociatia Americana pentru Aprofundarea Studiilor Slavistice din Statele Unite. Dupa ce zilele trecute, cartea a fost lansata oficial la Bucuresti, in cadrul Tirgului international de carte, la Iasi, autorul si-a intilnit si prietenii, si cititorii la Centrul Cultural German, dupa o intilnire prealabila cu studentii, in Sala Senatului Universitatii „Al.I. Cuza”. „E prima istorie completa a comunismului romanesc si putin conteaza, probabil, cite carti se vor mai scrie pe aceasta tema. Cartea lui Vladimir Tismaneanu e foarte greu de depasit”, a spus Liviu Antonesei, adaugind ca autorul „a avut avantajul ca s-a batut sa aiba acces la arhive, de la cele ale CC al PCR, la cele ale Institutului de Istorie al PCR” si, in plus „intimplarea a facut ca Vladimir Tismaneanu sa aiba si sansa de a avea acces la arhivele vii ale comunismului romanesc”. Dupa discursul lui Lucian Dirdala si cel al lui Anton Carpinschi, ambii profesori de stiinte politice, Vladimir Tismaneanu a vorbit publicului, cucerind prin firesc, prin normalitatea discursului, in care glumele despre comunism au fost bine dozate cu afirmatiile grave, dar si cu dezvaluiri privind rezultatele cercetarilor sale din arhive. „Nu au disparut arhivele! Sint la loc sigur, bine tinute de oameni care stiu foarte sigur ce vor sa faca cu ele. Stiu cu certitudine ca in noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, toate arhivele PCR, inclusiv arhiva lui Gheorghe Gheorghiu Dej au plecat cu camioane bine organizate, la loc sigur. Cind in tara domnea anarhia, iata ca se petreceau niste lucruri prin metode deloc anarhice”, a spus Vladimir Tismaneanu. Emigrat in anii ’80 in Statele Unite, autorul
volumului „Stalinism pentru eternitate” si-a cistigat renumele unui reputat politolog. In prezent el este profesor de stiinte politice la University of Maryland, College Park, SUA si director al Center for the Study of Post-Communist Societies al aceleiasi universitati. (Emilia CHISCOP)

Comentarii