Dinozaurul de la Teatrul National

O politica inchisa, lacune manageriale si de concept
„De vreo 4-5 ani, lucrurile in Teatrul National din Iasi nu se misca deloc”, spune Alice Georgescu, critic teatral. Opinia acesteia nu este singulara. Cei mai multi critici de teatru considera ca Nationalul iesean nu se afla in cel mai bun moment, situatie care se prelungeste de ani buni. Criticul Mihaela Michailov sustine ca „in ultimii ani Teatrul National din Iasi sufera de ceea ce s-ar putea numi «sindromul conului de umbra»”. „Altfel spus, o politica culturala inchisa, care nu se impune pe piata din afara ei si ramine intr-un izolationism malign. Spectacolele si initiativele acestui teatru sint cunoscute destul de putin. Nu acelasi lucru se intimpla cu Teatrul «Tam?si Aron» din Sfintu Gheorghe, cu Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, cu Teatrul National din Craiova”, este perceptia criticului Mihaela Michailov, care considera ca anonimatul in care a intrat de o vreme Nationalul iesean se datoreaza „unei lacune de concept repertorial si de strategie manageriala”. „Daca ar exista o directie repertoriala coerent asumata, probabil ca lucrurile s-ar mai schimba. Teatrul National are nevoie nu doar de o gura, ci de o cura de oxigen”, continua Michailov. Daca ar fi ca Teatrul „Vasile Alecsandri”, reprezentativ pentru cultura ieseana, sa primeasca din partea criticilor o nota pentru vizibilitatea la acest moment pe plan national, institutia abia ar trece clasa. „Nota 5 cu indulgenta. Teatrul National din Iasi, spre deosebire de alte institutii identice din tara, nu are deloc vizibilitate. In ultimii ani s-a remarcat doar la nivel regional”, spune Alice Georgescu.
Prestatia Iasului – „neinteresanta”
Teatrul National „Vasile Alecsandri” a devenit, se pare, indiferent in ochii oamenilor de teatru, fapt demonstrat chiar de reactia mai multor actori cunoscuti invitati sa discute despre activitatea de la Iasi. „Nu-mi dau seama nici de decaderile Teatrului National din Iasi, nici de frustrarile lui. Ca sa fiu si mai sincer, nici nu ma intereseaza decit in masura in care vin aici cu un spectacol de la Bucuresti”, a spus Horatiu Malaele. Conul de umbra in care a intrat Nationalul iesean este constientizat chiar de directorul institutiei, Ioan Holban, dovada ca, rugat de „Ziarul de Iasi” sa prezinte activitatea institutiei pe ultimii 4-5 ani, acesta a insistat sa fie luati in considerare ultimii 10 ani, adica de la inceputul mandatelor sale de director. „De ce trebuie prezentati doar patru ani? Nu e nici macar un mandat de-al meu. Teatrul a avut o activitate notabila in ultimii zece ani”, a argumentat Holban, incercind sa se salveze cu gloria inceputului.
„Iasul nu mai este invitat la festivaluri nationale pentru ca, se pare, nu are nimic de spus”
Despre relevanta activitatii Nationalului iesean din ultimii ani vorbesc de la sine prezentele la festivalurile nationale, premiile sau nominalizarile UNITER si colaborarile cu regizori de marca, acestea fiind si criteriile pe care le-a luat in considerare „Ziarul de Iasi”, in analiza activitatii Teatrului „Vasile Alecsandri”. Sa luam exemplul Festivalului „I. L. Caragiale”, apreciat de critici ca cel mai important din tara. La acest eveniment, Iasul a participat ultima data acum trei ani, in 2002, cu „No. Cinci povesti de dragoste”. Alte aparitii ale actorilor ieseni pe scena festivalului „Caragiale”, organizat de UNITER, care face si nominalizarile pentru premiile anuale echivalentul Oscar-ului in teatrul din Romania, au mai fost in 2000 – „Cine ajunge sus la fix?” – si in 2001 – „Fecioara si Moartea”. Teatrul National din Craiova insa, ne-a luat-o inainte. Spectacolele de aici au ajuns pe scena festivalului national de patru ori: in 2000, 2002, 2004 si 2005. „Anul acesta nici nu aveam cum sa fim invitati la festival, pentru ca s-a organizat intr-un mod cu totul diferit. Au fost invitate doar spectacolele anumitor regizori”, contracareaza Ioan Holban, directorul Nationalului iesean. Criticii de teatru sint de alta parere. „Iasul nu mai este invitat la festivaluri nationale pentru ca, se pare, nu are nimic de spus, prin repertoriu, iar colaborarile cu regizori foarte buni au cam lipsit in ultimul timp”, sustine Alice Georgescu. Aceasta considera ca „lipsa de vizibilitate” a Teatrului National din Iasi este practic in ultimii cinci ani efectul unui „bulgare de zapada”. „Nu faci spectacole bune, nu esti invitat la festivaluri. Nu esti prezent la festivaluri, nu ai cum sa fii nominalizat la UNITER, iar acesta e unul din punctele slabe ale Nationalului din Iasi”, mai explica Alice Georgescu.
Craiova si Sfintu Gheorghe iau spuma premiilor, Iasul nimic
Din 2000 incoace, Teatrul National din Iasi nu se poate lauda cu nici un premiu al UNITER-ului. Asta in timp ce institutii similare din orase mult mai mici din tara isi numara distinctiile pe mai mult decit degetele de la o mina. In 2000, Iasul era prezent la UNITER cu trei nominalizari, dar nici una cistigatoare. La sectiunea debut, Dan Vasile a avut o nominalizare, pentru regia spectacolului „Pelicanul” de A. Strindberg, iar Mihaela Arsenescu-Werner s-a aflat printre nominalizatele sectiunii cea mai buna actrita pentru rolurile Ogudalova din „Fata fara zestre” si Eliza din „Pelicanul”. De atunci insa, Iasul nu a mai avut decit o singura propunere pentru un premiu al UNITER-ului: in 2004, Gabriela Iacob, nominalizata la cel mai promitator debut pentru Viola/Cesario din „A douasprezecea noapte”, de Shakespeare. Prezenta Iasului la Gala UNITER pare sa paleasca in comparatie cu surprinzator de multe alte teatre din provincie. De pilda, Teatrul National Craiova, finantat ca si institutia din Iasi de Ministerul Culturii, are la catastif in ultimii cinci ani nu mai putin de sapte nominalizari, dublu decit Iasul in aceeasi perioada. In urma propunerilor la Galele UNITER, Craiova a obtinut patru premii, Iasul niciunul. In 2000, Magda Mugur era nominalizata la sectiunea cea mai buna actrita, iar Helmut Sturmer si Lia Mantoc pentru cea mai buna scenografie. Acestia din urma aveau de altfel sa fie si cistigatorii. In 2001, Luiza Cocora era propusa la premiul pentru debut, dupa rolul Checchina din „Carnavalul Birfelor”, de Goldoni. Pentru Craiova, 2005 a adus cele mai multe nominalizari si premii din ultimii ani. Astfel, in anul in care nici un spectacol al Nationalului din Iasi nu a atras atentia oamenilor de teatru, Craiova era printre preferatii la scenografie, cel mai bun spectacol, cel mai bun actor intr-un rol principal si cea mai buna regie. Cu exceptia sectiunii scenografie, toate celelalte nominalizari s-au concretizat pentru Craiova in premii. In urma colaborarii cu regizorul Silviu Purcarete la „Cum doriti sau Noaptea de la spartul tirgului”, Teatrul craiovean a ramas in istoria UNITER in 2005 cu premiile pentru cea mai buna regie si cel mai bun spectacol. Premiul pentru cel mai bun actor intr-un rol principal a fost cistigat de Ilie Gheorghe pentru rolul Harpagon din „Avarul”.
La Galele UNITER, Iasul se compara cu Braila
Nationalul din Iasi a fost intrecut in ultimii cinci ani la premiile UNITER si de teatre mult mai mici. Un exeplu mai mult decit relevant este al celor doua teatre din Sfintu Gheorghe, care traiesc doar din banii administratiei locale. Spectacolele de la „Tamasi Aron” si „Andrei Muresanu” au un succes de invidiat. Asta incepind cu 2003, cind au inceput sa monopolizeze Premiile UNITER. Dupa colaborarea cu Radu Afrim, unul din cei mai apreciati regizori tineri din tara, pentru spectacolul „Alge”, Teatrul „Andrei Muresanu” a fost nominalizat la premiul pentru cea mai buna regie, iar Ioana Gajdo, interpreta rolului Bernarda din acelasi spectacol, la sectiunea cea mai buna actrita. In 2005, un alt spectacol de Radu Afrim realizat la „Andrei Muresanu” este nominalizat la UNITER. De aceasta data la sectiunea debut: Laszlo Wegroszta pentru scenografia spectacolului „David’s Boutique”. „Simpla prezenta a unor regizori importanti, precum Radu Afrim, constituie un argument in favoarea mentionarii institutiei noastre ca fiind una de prim rang in teatrul romanesc, oricit de provinciala-exotica ar fi amplasarea noastra geografica”, spune Horatiu Mihaiu, directorul Teatrului „Andrei Muresanu”. Si teatrul „Tamasi Aron”, tot din Sfintu Gheorghe, ne poate da o lectie. Institutia a avut doua nominalizari la UNITER, in 2004, pentru regie si cel mai bun actor in rol principal. Teatrul a facut insa o figura si mai frumoasa in acest an, cind a avut nu mai putin de cinci nominalizari: la cel mai bun spectacol, cea mai buna regie, cel bun actor intr-un rol secundar, cea mai buna actrita intr-un rol secundar si cea mai buna actrita intr-un rol principal.
Prestatia Nationalului din Iasi la UNITER e comparabila cu a teatrului din Braila, care are in ultimii cinci ani, doua nominalizari la UNITER, ambele la debut. Una dintre nominalizari a fost facuta in 2001 pentru Sorin Militaru, remarcat pentru regia spectacolului „Salonul nr. 6″, dupa Cehov, iar alta in 2003, cind Marius Manole a fost propus la aceasta sectiune pentru rolul Paulie” din spectacolul „Drept ca o linie”, de Luis Alfaro.
„Excelenta” Nationalului din Iasi e apreciata doar la Vaslui si Galati
Ioan Holban, directorul Teatrului National, adopta mereu pozitia victimei. Nu managementul sau au adus Teatrul unde se afla acum, spune el, ci ignoranta si superficialitatea criticilor. El crede ca institutia pe care o conduce ar fi avut, in 2004, de exemplu destule spectacole care ar fi meritat sa fie macar nominalizate la UNITER. Holban a dat ca exemplu „Despre efectul daunator al nostalgiei”, dupa A.P. Cehov, in regia lui Ion Sapdaru, si „Apus de Soare”, de Barbu Delavrancea. „Trimitem de fiecare data invitatii criticilor pentru toate spectacolele. Si la «Danseaza Fetele Mundy», si la «Cabotinul», si la «Salomeea» am trimis. Nu a venit insa nimeni sa le vada“, spunea Holban, chiar in preajma decernarii premiilor UNITER din aceasta primavara. Tot atunci, a fost insa contrazis. „Eu am primit o singura invitatie, la «Salomeea», in cadrul Festivalului «Goldfaden», si nu pot sa apreciez activitatea Nationalului iesean doar pe baza unui spectacol”, afirma atunci criticul de teatru Cristina Modreanu. „Criticii nu pot ajunge chiar la toate spectacolele. Dar ecourile unui spectacol bun exista. Ori, asta nu se intimpla in cazul Iasului. Nimeni nu aude nimic despre spectacolele de aici”, spune la rindul ei Alice Georgescu. Daca nu a facut performante la UNITER, Iasul s-a multumit cu premiile acordate la festivaluri regionale. In 2003, de exemplu, Mihaela Arsenescu-Werner primea la un festival organizat la Galati premiul pentru cea mai buna actrita intr-un rol secundar, iar Teodor Corban premiul pentru cel mai bun actor. „Funia” Si „Banii n-au miros”, ambele regizate de Ovidiu Lazar erau desemnate cele mai bune spectacole la Sinaia-Busteni, in 2003, respectiv 2004. Teatrul National din Iasi lua in 2002 premiul de excelenta la Vaslui, in 2005 diploma de excelenta la Piatra Neamt, iar in 2003 premiul special al publicului, la Tirgu Mures. „Iasul are foarte multe premii. Daca vreti, vi le arat pe toate”, spune Ioan Holban, aratind cu mina spre biblioteca din spatele biroului sau. Si ni le-a aratat. Sint cele de mai sus.
„Si noi l-am chemat pe Purcarete la Iasi, dar este foarte ocupat”
Cum s-ar putea salva Teatrul din Iasi? Revigorarea teatrului iesean sta, potrivit criticilor „in colaborarile cu regizori buni din tara”. Tot acestia spun insa ca, in ultimii cinci ani, Teatrul National din Iasi nu a avut prezente regizorale notabile, cu exceptia lui Alexander Hausvater, care a montat aici trei spectacole – Livada de visini, in 2000, „No Cinci povesti de dragoste”, in 2002 si „Salomeea”, in 2004 – si Beatrice Rancea, cu „A douasprezecea noapte”, in 2003. „Iasul ba chiar se poate lauda ca a avut colaborari cu regizori foarte buni in ultimii 10 ani”, insista Holban, dindu-i ca exemplu pe Petru Vutcarau, care a montat „Tartuffe” in 2000 si „Fecioara si moartea” in 2001, Moshe Yassur care a facut la Iasi in doua spectacole, in 2003. „Cu Alexandru Dabija am lucrat in 1999 la «Gilcevile din Chioggia», cu Cristian Hadji Culea in 1997 la «Azilul de noapte», cu Vlad Massaci la «Gindirea», in 1998”, enumera Holban aproape orbeste toate spectacolele realizate la Iasi cu regizori cunoscuti, insa inainte de 2000. De atunci, alte teatre din tara au tinut sa se afirme prin colaborari cu Silviu Purcarete, cum este cazul Craiovei sau Radu Afrim, la Sfintu Gheorghe. „Si noi l-am chemat pe Purcarete la Iasi, dar este foarte ocupat, de aceea nu ne-a onorat invitatia”, se justifica Holban. Criticii spun insa ca pentru a colaboara cu un regizor de talia lui Purcarete, un teatru trebuie sa aiba „proiecte manageriale si culturale foarte serioase”. „Stiti cum e…una e sa-i spui lui Purcarete: «Ce-ar fi sa vii la Iasi?» si alta e sa discuti cu el pe baza unor idei si proiecte, explicindu-i ce vrei sa faci”, sustine Alice Georgescu.
Declinul Teatrului coincide cu epoca Holban
Prin comparatie cu teatre la fel de importante din tara, Teatrul National din Iasi este intr-un dezavantaj evident, iar declinul institutiei coincide cu mandatele directorului Ioan Holban. Acesta pare sa reanimeze institutia doar atunci cind trebuie sa-si obtina o prelungire de mandat cum se intimpla chiar in aceasta perioada. Astfel, anul trecut, Nationalul iesean a avut o singura premiera tot anul, iar aceasta abia spre finalul stagiunii, in luna mai, cu „Peer Gynt” – o reprezentatie destul de controversata. Aceasta in timp ce alte teatre au avut peste 7 premiere. „Media premierelor pe stagiune oferite publicului, in ultimii cinci ani, este de 7-9 spectacole”, ne-a spus Mircea Cornisteanu, directorul Teatrului din Craiova. Anul acesta, cu citeva luni inainte de a-si termina mandatul, Holban a scos din palarie doar in doua luni de zile trei spectacole: „Vizitatorul”, „Sluga la doi stapini” si „Viata mea sexuala”. „Nu are nici o legatura asta cu terminarea mandatului meu. In primul rind, mandatul meu nu se termina”, spune categoric Holban, tradind convingerea ca va primi reinnoirea pe post si in mai 2006, cind ii expira ultima numire la conducerea Teatrului. Ioan Holban a fost numit prima data director la National acum aproape 10 ani, in 1996, mandatul sau fiind reinnoit apoi prin ordin de ministru in 1999 si ultima data in 2002. „Chiar acum eu imi pregatesc proiectul managerial pe urmatorii cinci ani. Aceasta este perioada pe care se va face urmatoarea numire”, completeaza Holban, adaugind insa ca „nu tine neaparat sa fie director”. „Daca echipa nu ma mai vrea, eu ma pot retrage. Dar sa vedem cine imi poate lua locul”, spune directorul. (Marinela RATA)
Ateneul Tatarasi concureaza Nationalul la numarul premierelor
Spectacolele Teatrului National „Vasile Alecsandri” au concurenta in ultimii ani, chiar si la Iasi. Ateneul Tatarasi, institutia inaugurata in 2003 si sustinuta din fonduri locale, le-a oferit pina acum iesenilor peste sapte spectacole. Unele apreciate, altele controversate, spectacolele Ateneului reprezinta o alternativa la cele puse in scena de National. In doar doi ani de zile, spectacolele de la Ateneu au reusit sa socheze, sa creeze dispute si sa uimeasca. Asa s-a intimplat cu „Morti si vii”, de Stefan Caraman, in regia lui Ion Sapdaru, cu „Virginitate” sau „Motanul incaltat forever”. Surprizele Ateneului nu se opresc aici, institutia fiind pina acum singura din tara care pare sa aiba curaj sa puna in scena unul din cele mai indraznete texte dramatice: „Evanghelistii”, de Alina Mungiu Pippidi, care a stirnit numeroase proteste ale Bisericii Ortodoxe Romane de fiecare data cind un teatru incerca sa puna in scena. Una dintre initiative a apartinut chiar regizorului Andrei Serban de la Teatrul National din Bucuresti. Piesa a fost premiata insa de UNITER in 1992, iar la premiera de la Iasi de pe 3 decembrie va fi prezenta si autoarea. Nationalul are un alt concurent si in Teatrul „Bon Ton”, patronat de actorul Petru Ciubotaru si deschis in acest an. Iesenii pot vedea la primul teatru particular din Iasi spectacole precum „Piatra din casa”, de Vasile Alecsandri, „Prieteni nedespartiti” sau „Avem Telefon”, de Paul Miron. (M. R.)
Holban e corigent si la felul cum isi promoveaza spectacolele
Cele mai multe reprosuri care i s-au facut pina acum lui Ioan Holban, inclusiv de propriii angajati, sint legate de insuficienta promovare a spectacolelor Teatrului National si lipsa de inventivitate pentru atragerea publicului in sala. Intr-un interviu acordat „Ziarului de Iasi”, actorul Florin Mircea declara in 2004 ca „spectatorii nostri au niste retele extraordinare de
spionaj care ii ajuta sa afle cind sint spectacolele pentru ca noi le tinem intr-un secret total. Nu sint afise”, spunea Florin Mircea. In replica, Holban motiveaza de ani de zile ca spectacolele de la National „nu au suficienta promovare din lipsa panourilor stradale pe care trebuie sa le monteze Primaria”. „Recunosc ca aici avem un punct slab pe care il vom rezolva cit de curind posibil”, spune Holban, replica pe care o repeta de ani buni. In timp ce Nationalul inca isi bate capul cum sa rezolve problema afisajului stradal, alte teatre din tara au gasit deja alte solutii pentru a capta spectatorii. La Sfintu Gheorghe, de exemplu, conducerea Teatrului „Andrei Muresanu” a ales sa promoveze spectacolele cu ajutorul reclamelor agresive. „Institutia noastra se face vizibila prin promovarea cu ajutorul reclamelor agresive, atit la nivel auditiv, cit si vizual, colaborind cu toate canalele media. Promovarea se face insa si prin calitatea intrinseca a spectacolelor”, a spus Horatiu Mihaiu, directorul Teatrului „Andrei „Muresanu”, din Sfintu Gheorghe. La nivel national, acelasi teatru se face cunoscut de 14 ani prin organizarea Festivalului International de Teatru TRANS.FORM, fost Atelier. „Sintem singurul teatru din tara care are in programul managerial, productia de spectacole de teatru alternativ, experimental sau de avangarda”, a mai spus Mihaiu. (M.R.)
„Avram Goldfaden”, unica „aparare” a lui Ioan Holban, demontata de critici
Intrebat cum s-a facut remarcat la nivel national Teatrul „Alecsandri” din Iasi, Ioan Holban invoca de fiecare data organizarea festivalurilor „Don Juan”, „Cehov” si „Avram Goldfaden”. Primul dintre acestea, „Don Juan”, a fost organizat in 1998 in colaborare cu Centrul Cultural Francez, iar criticii si spectactorii aproape ca au uitat de el. Festivalul „Cehov”, din 2004, a avut parte de numeroase critici, astfel ca doar Festivalul „Goldfaden” incearca din 2002 sa convinga. Despre festival s-a scris in „The New York Times”, „Le monde” si „Haretz” – fapt datorat si ecoului pe care evenimentul l-a avut in rindul Comunitatii Evreiesti. La nivel national insa, „Avram Goldfaden” nu si-a capatat notorietatea de eveniment teatral de anvergura.
Criticii spun insa ca festivalurile sint „constructii artificiale, care ascund adesea inactivitatea unui teatru”, cum apreciaza Alice Georgescu. „Este o strategie a teatrelor fara activitate sanatoasa, adica ritmica, bogata, fireasca”, a explicat Alice Georgescu, facind referire la teatrul iesean. Desi considera laudabila initiativa lui Ioan Holban de a organiza la Iasi un festival in memoria primului teatru evreiesc din lume, Alice Georgescu adauga ca „festivalul nu are suportul necesar de a deveni un eveniment anual de anvergura nationala”, intrucit repertoriul este restrictiv. (M.R.)