Elevul iesean s-a ieftinit peste noapte cu 4 milioane

luni, 17 octombrie 2005, 23:00
1 MIN
 Elevul iesean s-a ieftinit peste noapte cu 4 milioane

Costul mediu pe elev se subtiaza pe zi ce trece. Guvernantii nu sint dispusi sa finanteze un elev in 2006 decit cu 19 milioane de lei pe luna, cu patru milioane mai putin decit suma medie propusa de comisia nationala a proiectului. „Cu acest cost mediu nu facem decit sa persistam in subfinantare”, a spus ieri Camelia Gavrila, sefa ISJ. Mai mult, comisiilor de finantare din judetele in care se piloteaza proiectul, printre care si Iasul, li s-au cerut sa reevalueze necesitatile unui elev, insa in functie de cele 19 milioane de lei disponibili in 2006. „Asta presupune sa facem o lista cu cheltuielile pe care trebuie sa le scadem din lipsa de fonduri si cu cele care nu pot suferi modificari”, a completat Gavrila. Aceasta a adaugat ca, dupa ce guvernantii au taiat din costul mediu pe elev de 23 de milioane de lei, cit a propus comisia nationala, in 2006 vor fi reduse cheltuielile pentru dotari, materiale didactice si investitii. Nu vor fi reduse insa chletuielile pentru salariile profesorilor sau cele pentru manualele elevilor.
La Iasi, comisia judeteana a proiectului initiat de Ministerului Educatiei estimase ca un elev sau prescolar va costa de la 15 la cel mult 40 de milioane lei. Un prescolar de la o gradinita cu program normal din oras nu va costa mai mult de 15 milioane de lei. La liceu, un elev de la Colegiul „Costache Negruzzi”, de exemplu, va costa in jur de 22 milioane de lei. Aceste costuri vor fi insa reevaluate de comisia judeteana. (Marinela RATA)

Comentarii