Gainaria "Alaska"

sâmbătă, 20 aprilie 2002, 23:00
2 MIN
 Gainaria "Alaska"

Pentru promisiuni contracost ca face rost de locuri de munca in Alaska, un iesean a fost arestat sub acuzatia de "inselaciune". Iulian Simion (39 ani) este cercetat de Parchetul de pe linga Judecatoria Iasi pentru savirsirea acestei infractiuni intr-un dosar in care 6 persoane din Republica Moldova au fost "tepuite" de Simion. Conform cercetarilor politistilor, barbatul a gasit un chitantier si o stampila declarate pierdute si, cu acest "ajutor" nesperat, s-a pus pe treaba. Simion s-a dat drept "domnul Nastasescu", si-a "angajat" doi colaboratori si a inceput sa caute naivi care voiau sa plece la munca in strainatate. "Domnul Nastasescu" a confectionat pe calculator formulare de plecare la munca in Alaska. Acestea erau realizate in limba engleza si a reusit sa pacaleasca cu ele mai multe persoane din Moldova, care cautau prin Iasi o posibilitate de a pleca in Occident la munca. Anchetatorii au mai stabilit ca "domnul Nastasescu" a primit aproximativ 37 de milioane de la oamenii pe care i-a inselat. Iulian Simion nu este la prima "afacere" de acest fel. El a fost condamnat de doua ori pentru inselaciune, fiecare condamnare fiind de 4 ani de inchisoare. Imediat dupa ce a iesit din inchisoare, in vara anului trecut, s-a apucat din nou de treaba, insa a fost prins de politisti. In prezent, Iulian Simion este in arestul Politiei, pe numele sau fiind emis un mandat de arestare in alta cauza, tot de inselaciune, care urmeaza sa fie descilcita de politisti si procurori. (Radu BURLACU)

Comentarii