Nebunia retrocedarilor

marți, 14 august 2001, 23:00
4 MIN
 Nebunia retrocedarilor

Iasul a intrat sub un adevarat asediu al cererilor de retrocedare. Scorul dintre Primarie si Prefectura este deocamdata egal, la fiecare dintre aceste institutii inregistrindu-se peste 500 de notificari privind revendicarea de catre fostii proprietari sau mostenitori ai acestora a imobilelor nationalizate. Primul pas a fost facut de Regele Mihai, urmat de mostenitorii familiei princiare Sturdza. Noi revendicari de rasunet au venit insa din partea unor persoane mai putin cunoscute. Un anume Lascar Vachtel (sau Wachtel) solicita, printr-o notificare adresata Prefecturii, restituirea in natura a imobilului in care functioneaza in prezent Institutul de Istorie "A.D. Xenopol", situat pe strada Lascar Catargi nr.15. Alte patru cereri de restituire prin despagubiri banesti au venit din partea lui Dan Pavelescu, al carui tata, Petru Pavelescu a fost proprietarul a patru cinematografe existente inainte de 1945 in Iasi. Acesta solicita 100.000 de dolari pentru imobilul din strada Lapusneanu, cunoscut iesenilor sub denumirea de Cinema "Tineretului" (fostul cinematograf "Phoenix"), si alti 200.000 de dolari pentru actualul sediu al cinematografului "Republica" (fostul Cinema "Trianon"). Celelalte doua imobile pe care le revendica Pavelescu sint actualele sedii ale Consiliului Judetean si Hotelului "Unirea", unde au functionat – sustine petitionarul – cinematografele interbelice "Puskin", respectiv "Sidoli" si care au fost demolate. Pentru fiecare din aceste foste proprietati, mostenitorul familiei Pavelescu solicita cite 100.000 de dolari. In notificarea prezentata la Prefectura, Dan Pavelescu a specificat ca actele doveditoare vor fi prezentate in termen de 12 luni de la data depunerii.
O alta familie de mostenitori, raspindita in Israel si SUA, solicita despagubiri banesti in valoare de 6,7 miliarde de lei, adica peste 230.000 de dolari. Spectorman Ben Ami, Meron Fani, Fridman Deboran, din Israel, Tel-Aviv, si Simpson Leah Iordana, Simpson Liora, respectiv Spectorman Hy, stabiliti in SUA, pretind a fi mostenitorii familiei Spectorman Meilich si Moise, care a detinut fabrica de confectii "Viscotex", fosta "Spectorman", nationalizata in 1948. Acestia au evaluat la 6 miliarde de lei valoarea constructiei, la 660 milioane de lei valoarea materiilor prime si produselor finite si la 30 milioane de lei valoarea mobilierului.
Mostenitorii familiei princiare Sturdza mai solicita, pe linga cele cinci imobile revendicate in Iasi, si despagubiri pentru fostul conac al familiei din satul Sprinceana, comuna Erbiceni. Valoarea acestuia a fost apreciata la 50.000 de dolari intrucit constructia a fost demolata, raminind in schimb retrocedarea in natura a 15.200 mp de teren.
Semnalul revendicarilor de rasunet a fost dat de catre Regele Mihai, care a solicitat restituirea a doua imobile situate in str. Codrescu 2, unde in prezent functioneaza Directia Silvica si trei institute de cercetare ale Academiei Romane. "Vom decide in comisia municipala de aplicare a Legii 10/2001, privind retrocedarea fostelor case nationalizate, daca restituirea se va face sau nu in natura. Oricum, daca documentatia care este serios intocmita si demonstreaza ca solicitantii au dreptate, retrocedarea se va face fara nici un fel de probleme", a declarat Mihai Giubernea, directorul DAFIS. Acum doua zile a fost constituita si comisia judeteana de aplicare a Legii 10, al carei presedinte este subprefectul Valentin Soroceanu. "Dupa primirea notificarilor, vor fi verificate actele depuse daca sint conforme legii, iar daca dosarul este complet si corect intocmit de catre solicitant, acesta va fi inaintat catre Ministerul de Finante", a precizat prefectul Corneliu Rusu Banu. (Bogdan PASCANEANU)
Aproape 20 de scoli si gradinite sint revendicate de urmasii fostilor boieri ai Iasului
In putinul timp scurs de la promulgare, efectele legii nr. 10 din 2001 privind retrocedarea terenurilor si cladirilor devin din ce in ce mai vizibile in Iasi. Numai la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), in ultimul timp au fost depuse aproape 20 de cereri prin care mostenitorii cer sa fie pusi in posesia fie a cladirilor unor scoli, fie a unor suprafete de teren din curtea acestora. Numele a trei mari boieri romani se numara in rindul celor care cer cladiri ale unitatilor de invatamint. De exemplu, urmasii familiei Sturdza au solicitat ISJ-ului retrocedarea castelului "P.P.Carp" din Tibanesti, cladire in care functioneaza la ora actuala gradinita, scoala si palatul copiilor din aceasta comuna. De asemenea, Clubul Copiilor din Pascani si Gradinita "Motoc" din Iasi sint revendicate de catre mostenitorii familiei Bratianu. Pe linga cele trei imobile si terenurile aferente, alte cereri depuse de persoane fizice vizeaza terenuri sau spatii apartinind in prezent scolilor din Iasi, unele situate chiar in plin centru civic. Este cazul unei cereri de revendicare a 1500 de mp de treren situat in curtea Liceului "Vasile Alecsandri" sau a unei cladiri anexe detinute de Liceul "Mihai Eminescu". Alte cereri de retrocedare de teren inregistrate la ISJ vizeaza terenuri apartinind scolilor nr. 17, 37, Liceului Sportiv, Grupului Scolar CFR "Cuza Voda" sau terenuri de la gradinitele nr. 23, Bucium si Nicolina. Inspectorii de la oficiul juridic al Inspectoratului Scolar spun ca, desi aplicarea legii nr.10 pe 2001 nu implica procese, adica proprietarii pot fi pusi in posesie fara judecata, elevii si profesorii din scolile ale caror imobile sint revendicate nu trebuie sa-si faca griji ca vor ramine pe drumuri. "Conform articolului 16 din aceasta lege terenurile si cladirile unde functioneaza institutii publice de interes national nu se restituie. Proprietarii de drept urmeaza sa fie despagubiti la preturi recalculate, tinindu-se cont de rata inflatiei si de gradul de uzura a cladirii", ne-a declarat consilierul juridic al ISJ, Mihai Crauciuc. (Dorel CODINA)

Comentarii