O parte din moastele Sfintei Parascheva ar putea ajunge in Banat

luni, 13 octombrie 2003, 23:00
4 MIN
 O parte din moastele Sfintei Parascheva ar putea ajunge in Banat

Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au transformat Iasul intr-un mare centru de pelerinaj – cel mai mare din tara si unul dintre cele mai mari din lumea ortodoxa. Ce s-ar intimpla daca moastele ar fi luate de aici si duse in alta parte? Probabil ca cei mai multi dintre credinciosii care vin pe 14 octombrie la Iasi nu si-au pus niciodata aceasta intrebare, asa cum nu s-au gindit nici iesenii la aceasta posibilitate. Nu este insa exclus insa ca o parte din moastele Sfintei Parascheva sa fie duse in alta parte, sustin unii preoti. Daca vreodata Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ar aproba acest lucru, o destinatie a moastelor ar putea fi Dobresti. O localitate din judetul Timis care in acest moment mai numara doar 20 de suflete. Si in care s-a nascut IPS Daniel, mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Ca un semn de evlavie fata de cea care l-a ajutat sa ajunga ierarh si pentru a contracara prozelitismul neoprotestant din acea zona, mitropolitul pregateste ridicarea in inima Banatului a unei manastiri dedicate Cuvioasei Parascheva.
O manastire cu calugari din Moldova in inima Banatului
Mitropolitul Daniel s-a nascut in 1951, la doi pasi de mica biserica din Dobresti, ce poarta numele chiar de „Sfinta Cuvioasa Parascheva”. Ca elev, Dan-Ilie Ciobotea si-a facut acolo un fel de ucenicie intre cele sfinte, si doar o minune a facut, cred apropiatii sai, ca in 1990 acesta sa fie intronizat mitropolit chiar la Iasi, linga moastele Cuvioasei. Se pare ca IPS Daniel insusi a considerat evolutia sa ca pe o binecuvintare cereasca, straduindu-se sa transforme Iasul intr-un mare centru de pelerinaj, milioane de oameni inchinindu-se la moastele Sfintei Parascheva. Aceasta rasplata nu pare a fi insa suficienta pentru ajutorul pe care mitropolitul l-a primit de la Sfinta. De aceea, de citiva ani acesta se gindeste sa-i dedice un alt loc de inchinaciune, in chiar satul in care s-a nascut. Sa faca in judetul Timis, in satul Dobresti, o manastire „ca Voronetul”, cu calugari din Moldova.
Mitropolitul a cumparat deja terenul
Pentru asta, mitropolitul a cumparat aproximativ trei hectare de pamint de la toti cei care i-au fost vecini in copilarie. Doar o „pocaita”, o penticostala, s-a lasat mai greu convinsa. „I-a vindut pina la urma 22 de ari cu 130 de milioane, desi pretul real este de aproape 20 de ori mai mic. A vrut sa profite, auzind ca Inaltul vrea sa faca acolo manastire”, spune parintele Ioan Covaci, bunul prieten al mitropolitului, paroh intr-o comuna alaturata, Chizatau. Acesta a fost cu mitropolitul coleg de grupa si de camera la Institutul Teologic din Sibiu, iar acum a primit imputernicire sa se ocupe de constructia Manastirii „Sfinta Cuvioasa Parascheva”. „Inaltul a trimis deja proiectul pentru biserica si chilii; sint facute la Tirgu Neamt. Deja sint aici si cinci calugari de la Sihastria, ce au venit inca de la Florii in Banat”, spune parintele Covaci, precizind ca tinerii monahi locuiesc deocamdata in casele cumparate cu tot cu terenuri de mitropolit.
Nu este exclus ca o parte din moaste sa ajunga in Banat
Desi IPS Daniel este cel ce a avut initiativa ridicarii acestei manastiri, ea nu-i va fi subordonata. „Ar fi fost o imixtiune in cadrul Mitropoliei Banatului, si de aceea a cerut binecuvintare de aici. Nu va tine de Mitropolia Moldovei si Bucovinei”, adauga apropiatul mitropolitului. In paralel cu ridicarea noii manastiri, biserica din lemn in care a fost botezat mitropolitul va fi renovata, fiind monument istoric de la 1852. O sansa ca manastirea sa devina foarte cunoscuta este asfaltarea drumului ce leaga Dobrestiul de orasul Lipova si care trece si pe la resedinta regala de la Savirsin. „Este foarte important ca aici sa se construiasca aceasta manastire si sa vina oamenii in pelerinaj, pentru ca in zona neoprotestantii au inceput sa-si construiasca adevarate palate. La 30 de km de Dobresti este un institut baptist, la 36 de km unul pensticostal”, a explicat parintele Covaci, bucuros ca astazi, de ziua Cuvioasei, va sluji intr-un sobor de peste zece preoti la Biserica „Sfinta Parascheva” din Dobresti. Desi a fost de mai multe ori la Iasi pe 14 octombrie, slujind alaturi de fostul sau coleg, parintele Covaci spera ca acesta sa poata oficia Liturghia acestei zile la Dobresti. „Poate daca o sa-i ajute Dumnezeu sa ajunga la Bucuresti… „, spune preotul, referindu-se la sansele lui IPS Daniel de a deveni patriarh. „Cred ca este cel mai recomandat pentru asta prin calitatile pe care le are. Cunoaste sapte limbi straine, este o personalitate ecumenica ce nu mai are nevoie de nici o recomandare. Este foarte respectat in lumea occidentala”, apreciaza apropiatul mitropolitului, incheind: „Nu-mi permit sa vorbesc in numele Inaltului Daniel si sa spun daca o parte din moastele Sfintei ar putea fi aduse in manastirea de la Dobresti. Nu este insa exclus, cu aprobarea Sinodului”, spune preotul Ioan Covaci. (Mirela CORLATAN)

Comentarii