Pensionarii, singurii care mai tin in viata putinele sifonarii din oras

Pina in 1990, cind se plictisea de apa de la chiuveta, romanul obisnuia sa faca un drum pina la sifonaria din colt. Odata cu trecerea timpului, apa minerala, desi mai scumpa, a reusit sa scoata sifonul la pensie. Doar persoanele virstnice mai tin in viata cele citeva sifonarii din Iasi. Vinzatoarele de aici, multe dintre ele cu o experienta de peste 30 de ani, au fiecare „urme” cu care se mindresc: cicatrici de la accidentele de munca. Desi au ajuns pe cale de disparitie, sifonaresele sustin ca nu se tem de concurenta apei minerale, deoarece „tot sifonul va ramine baza unui sprit”.
In Iasi exista doua tipuri de sifonarese. Cele care au tradat meseria si vind, pe linga sifon, sucuri si alte lucruri de pe urma carora se poate obtine un profit, si cele care inca tin steagul sus. Sifonariile „ramase intacte”, circa 6-7 la numar, nu se tem de asaltul apei minerale, pentru ca aproape toti clientii, in marea majoritate pensionari, sint fideli si nu ar alege niciodata sifonul in favoarea acesteia. In plus, un litru de sifon costa 2.000 de lei, spre deosebire de unul de apa minerala, care depaseste 10.000 de lei. „Beau sifon de cind ma stiu si nu se compara cu apa minerala. Un sprit bine nu iese decit cu sifon”, ne spune Andrei Matache, client fidel al unei sifonarii. Dintr-un tub de oxigen, achizitionat cu 350.000 de lei, ies in jur de 1.500 de litri de sifon. In general, intr-o luna se epuizeaza aproape doua astfel de tuburi, cu exceptia zilelor toride, cind la sifonarii vin adevarate avalanse de clienti. „Parintii mei au avut la tara un local in care ofereau bauturi amestecate cu sifon. Cind am ajuns in Iasi am devenit vinzatoare la o sifonarie de pe
Sf. Lazar. Fac aceasta meserie de 34 de ani. In 1991 mi-am deschis propria sifonarie, in Podu Ros. Spatiul l-am inchiriat de la «Mica Intreprindere». Acum platesc o chirie lunara de 3 miloane de lei. Totusi, acum sint in litigiu cu ei pentru ca nu vor sa mi-l vinda si va trebui sa parasesc spatiul. Stiu ca nu o sa cistig, dar i-am dat in judecata pentru a mai cistiga putin timp pina imi gasesc un alt spatiu”, ne-a marturisit Iosefina Enache.
Clientii i-au gasit un spatiu
Chiar daca multe dintre sifonarii au capotat din cauza chiriilor foarte mari la spatiile pe care le foloseau, nu este si cazul Iosefinei Enache. De teama sa nu piarda singura sifonarie din cartier, clientii i-au gasit un spatiu pentru un nou magazin. „Clientii mei, majoritatea batrini, cind au auzit ca voi fi data afara din spatiu au inceput sa caute un nou loc prin apropiere. Au gasit unul la parterul unui bloc de vizavi”, a declarat aceasta.
Alta sifonareasca care a razbit in lupta cu apa minerala este Elena Turcu, proprietara sifonariei din Podul de Piatra. „Eu nu vind decit sifon. Chiar daca nu iese cine stie ce profit, voi continua sa vind tot sifon. Nu ma intereseaza ca exista apa minerala. Eu am clientii mei fideli”, a spus aceasta.
O sifonarie fara gauri in pereti nu poate fi numita sifonarie. La presiuni mari, capurile sticlelor sar si de cele mai multe ori le ranesc grav pe vinzatoare.
„Eu am pe mina o cicatrice de 10 centimetri din cauza unui cap de sifon. Totusi, chiar daca uneori mai explodeaza o sticla si ma raneste, sint mindra ca lucrez aici. Fac acest lucru de peste 30 de ani si nu as concepe viata mea fara sifonarie. Spatiul este al meu, asa ca nu va putea nimeni sa ma dea afara”, s-a aratat increzatoare in supravietuirea sifonului Elena Turcu. (C. STOIAN)