Saptamina viitoare nu va circula nici un tren intre orele 7 si 11

vineri, 17 iunie 2005, 23:00
2 MIN
 Saptamina viitoare nu va circula nici un tren intre orele 7 si 11

Greva ceferistilor ia amploare. Astfel, de luni pina vineri, intre orele 7 si 11, nu va circula nici un tren. „Cele care vor fi surprinse pe traseu vor circula pina la prima statie unde vor stationa pina la ora 11”, a declarat Constantin Axinia, directorul CFR Calatori. Decizia ceferistilor de a lua o asemenea masura a venit ca raspuns la modul in care s-au desfasurat negocierile. „E clar ca, daca s-a ajuns la o asemenea situatie, sindicalistii sint nemumultumiti de rezultatele negocierilor. Un argument in plus, in acest sens, il constituie faptul ca grevistilor de la Sindicatul Tractiune si Vagoane li se vor alatura si cei de la Miscare comerciala”, a precizat Axinia. Revendicarile ceferistilor ramin aceleasi. „Solicitam in continuare majorarea salariilor cu aproximativ 10%, majorarea numarului de tichete de masa acordate si imbunatatirea conditiilor de munca”, a declarat Misu Brinzei, liderul Sindicatului Mecanici de Locomotiva. Solutii posibile pentru rezolvarea acestor revendicari ar fi, insa grevistii nu le accepta. „Primul-ministru a spus ca ne poate mari salariile numai daca se scumpesc biletele. Cu alte cuvinte, vrea sa ne ridice noua calatorii in cap. Si pentru tichete au gasit o solutie mai marii nostri. Ne aburesc ca ne mai dau inca zece, dar nu toate odata”, a spus Brinzei. Cit priveste cea de a treia solicitare, cea privind imbunatatirea conditiilor de munca, parerile sint impartite. In timp ce reprezentantii administratiei centrale sustin ca au solutii pentru a rezolva aceasta revendicare, sindicalistii contesta acest lucru. „Ca sa fie imbunatatite conditiile de munca trebuie facute foarte multe schimbari in intreaga Regionala, ori cei din administratia centrala vin doar cu niste cifre care nu spun nimic”, a completat liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotiva. (Mariana ZBERIANU)

Comentarii