Se redeschide cazul "Gheorghita"

marți, 19 iunie 2001, 23:00
5 MIN
 Se redeschide cazul "Gheorghita"

Procurorul general Dorin Buzdugan n-a putut ieri sa raspunda la cea mai grea intrebare: de ce a durat trei ore si jumatate pina i s-au recoltat probele biologice magistratului iesean. O explicatie neechivoca ar fi spalat imaginea institutiei pe care o conduce. seful Parchetului spune doar ca intirzierea n-a fost intentionata. Parchetul breveteaza astfel metoda "Gheorghita" in calculul alcoolemiei
Un sprit, atit spune ca a baut prim-procurorul Corneliu Gheorghita, care, in urma cu sase luni, a accidentat grav un om. Colegii sai, procurorii care l-au anchetat, l-au crezut, astfel ca seful Parchetului de pe linga Judecatorie a fost absolvit de orice vina. Gheorghita poate multumi cerului ca victima sa, Constantin Leahu, se mai afla inca in viata, chiar daca acesta este doar un fel de a spune, atit timp cit batrinul risca sa-si petreaca restul vietii in cirje. Parchetul merge in continuare pe minimalizarea faptei lui Corneliu Gheorghita, procurorul general Dorin Buzdugan neavind ieri decit sa regrete ca nu i s-a luat la timp alcoolemia, desi aceasta intirziere a schimbat fundamental datele problemei. Dupa trei ore si jumatate, procurorului, care totusi s-a urcat baut la volan, nu i-a trebuit decit sa calculeze cit alcool poate declara ca a ingurgitat. Ancheta s-a facut pe hirtie si nu pe certitudini, care pentru cetatenii obisnuiti inseamna ace bagate in vena in cel mult 30 de minute de la comiterea unui accident.
S-a gresit, dar fara intentie
Procurorul general al Parchetului Iasi pleaca de la premisa ca cineva urmareste demolarea institutiei pe care o conduce, chiar daca aceasta tocmai a fost supusa reparatiilor capitale. "Ce dosar exploziv reprezinta cazul procurorului Gheorghita?!", a exclamat ieri Dorin Buzdugan referindu-se la articolele din ultimele zile din "Monitorul". El este convins ca accidentul i se datoreaza victimei, ancheta fiind considerata incheiata din momentul in care s-a stabilit ca Leahu n-a traversat pe trecerea de pietoni. Buzdugan n-a avut ieri nici o explicatie plauzibila la intirzierea cu care soferului i s-au recoltat probele biologice, o intirziere de trei ore si jumatate. "A durat mult pina ne-am adunat, pina am inteles ce s-a intimplat, pina cind reprezentantul Parchetului a ajuns la spital. Vreau sa se inteleaga ca nimeni n-a avut intentia sa intirziem recoltarea probelor", a afirmat procurorul general. Procedurile unei anchete firesti au fost incalcate, dar fara intentie, aceasta a fost concluzia intregului discurs al lui Dorin Buzdugan.
"Monitorul" nu urmareste discreditarea celor care conduc Parchetul iesean, ci doar stabilirea adevarului intr-un caz care poate afecta credibilitatea acestei institutii. Simplul fapt ca procurorul Corneliu Gheorghita a baut si apoi s-a urcat la volan reprezinta o incalcare a conduitei unui magistrat. A minti este si mai grav. "Ce inseamna, concret, un sprit?", am intrebat in conferinta de presa. "Un pahar de vin cu apa", a fost raspunsul procurorului Alois Imbrea, cel care a instrumentat acest dosar. Cu toate acestea, calculul retroactiv al alcoolemiei infirma aceasta versiune oficiala, bazata pe declaratia data pe propria raspundere de magistratul Corneliu Gheorghita.
Acesta a spus anchetatorului, colegul Alois Imbrea, ca a baut doar un sprit, cu putin timp inainte de comiterea accidentului. Momentul consumarii bauturii este foarte important, Gheorghita stiind ca alcoolul trece din stomac in singe in aproximativ 15-20 de minute. El a vrut sa demonstreze ca la ora 17.45, cind a dat cu masina peste Constantin Leahu, "spritul" era inca in burta si ca, astfel, alcoolemia sa era de 0 g la mie. Reluind insa drumul alcoolului spre creierul procurorului, se poate ajunge la o alta concluzie.
Cit de mare era halba cu care a baut sprit procurorul Gheorghita?
Corneliu Gheorghita are in jur de 70-75 de kilograme. La ora 21.15, adica dupa trei ore si jumatate de la comiterea accidentului, alcoolemia sa a iesit 0,40 g la mie. Peste o ora, la a doua recoltare, eprubeta a aratat 0,30 g la mie. Era deci in faza de eliminare a bauturii din organism. Urcind panta pina la punctul maxim al alcoolemiei, care – dupa cele declarate de procuror – nu poate fi decit ora 19.15, rezulta ca, in acel moment, avea in singe 0,70 g la mie. Datele sint oferite oficial de catre specialistii in toxicologie de la Institutul de Medicina Legala. Cite pahare de bautura inseamna 0,70 g la mie pentru un om de 70-75 de kilograme? Medicii ne-au raspuns: intre 150 si 200 g de votca de 40º, 700 ml de vin de 10º sau 600 ml de vin mai tare, de 12º sau 1,25 litri de bere de 5º. "Spritul" baut de Corneliu Gheorghita putea fi preparat doar intr-o halba de jumatate de kilogram si tot s-ar fi revarsat pe masa, astfel ca a avut nevoie de o halba de un litru, daca punem la socoteala si apa minerala.
Unui alt procuror i s-au luat probele intr-o ora, la marginea judetului
Fara sa tina cont de acest exercitiu logic, totusi procurorul general Dorin Buzdugan a dat asigurari ieri ca nu este un "curatitor" de dosare. El a declarat ca va retrimite acest dosar la Parchetul General si, in functie de raspunsul primit, va redeschide ancheta. Constantin Leahu, victima accidentului, are, in final, posibilitatea sa depuna o plingere la Judecatorie, avind astfel garantia reluarii anchetei. "Precizez ca, personal, sint impotriva reglementarilor actuale, care prevad ca magistratii sa nu fie anchetati de politisti. As fi absolut de acord ca procurorii sa fie cercetati la fel ca toti ceilalti cetateni", a afirmat Buzdugan, suspect totusi de demagogie, atit timp cit in seara de 14 decembrie, cind a avut loc accidentul, politistilor nu li s-a permis sa ceara pe loc recoltarea probelor biologice de la procurorul Corneliu Gheorghita.
Dar, ceea ce incrimineaza cel mai mult Parchetul in acest caz este un alt accident de circulatie, in care a fost implicat un procuror din Roman, eveniment care a avut loc in urma cu doua saptamini. Pe 3 iunie, masina condusa de Dumitru Tanase a intrat in coliziune cu o Dacie care venea din sens opus. Accidentul s-a petrecut in judetul Iasi, pe raza comunei Miroslovesti, in jurul orei 14.15. Incredibil, dar, intr-o ora, Alois Imbrea, magistratul care l-a cercetat si pe Corneliu Gheorghita, a fost si la locul faptei si a cerut si recoltarea probelor biologice. Imbrea a declarat ieri ca procurorului din Roman i-a fost luat singe la ora 15.15. "A fost intimplare sa ma aflu prin preajma, la parintii mei", a spus Imbrea, seful Serviciului de Urmarire Penala din cadrul Parchetului de pe linga Curtea de Apel Iasi. Intr-o ora, s-au recoltat probe undeva la marginea judetului, in timp ce in Iasi, in cazul lui Gheorghita, acelasi lucru s-a facut dupa trei ore si jumatate. Procurorul general Dorin Buzdugan n-a comentat aceasta contradictie. (Gabriel GACHI)

Comentarii