Soferii trebuie sa o intrebe pe mama Omida unde sint trecerile de pietoni

joi, 25 martie 2004, 00:00
3 MIN
 Soferii trebuie sa o intrebe pe mama Omida unde sint trecerile de pietoni

Pentru a circula in siguranta, atit soferii, cit si pietonii ieseni trebuie sa invete sa citeasca urmele, precum razboinicii apasi de odinioara. Marcajele stradale trasate de „Citadin” anul trecut fie s-au sters cu desavirsire, fie mai mult se ghicesc vag decit se vad. Lipsa acestora provoaca nesiguranta si confuzie. Pietonii traverseaza cu frica si sfiala prin locurile unde se aflau cindva „zebrele”, iar soferii nu mai stiu pe ce banda se afla, daca au sau nu voie sa faca depasiri sau daca trebuie sau nu sa dea prioritate unui pieton ce traverseaza aiurea. Sefii orasului ridica din umeri si spun ca iesenii trebuie sa mai rabde o vreme. Adica cel putin o luna de zile. „Vom organiza o licitatie pentru achizitionarea vopselei pe 5 aprilie. Aceasta va putea fi aplicata abia dupa ce vom termina de reparat strazile, adica la inceputul lunii mai”, spune Catalin Neculau, directorul SC „Citadin”.
Vopsea de dusumele pe strazile din Iasi
Iesenii mai trag si acum ponoasele de pe urma afacerii „Zebra”, derulata in urma cu un an. Atunci, „Citadin” a cumparat de la o firma din Bacau peste 30 tone de vopsea pentru marcaje stradale, in valoare de doua miliarde de lei. Desi marcajele ar fi trebuit sa reziste macar o jumatate de an, acestea au disparut la doar doua luni dupa ce au fost aplicate. Responsabilii din Primarie au gasit atunci doua explicatii. Pe de o parte, de vina ar fi fost calitatea vopselei, care era de tipul celei folosite pentru mobila si amenajari interioare, si nu vopsea speciala pentru marcaje. Pe de alta parte, „Citadin” a supraestimat rezistenta vopselei pentru dusumele, in conditiile traficului iesean.
Anul acesta, cu o seninatate dezarmanta, sefii de la „Citadin” se pregatesc sa faca aceleasi greseli. „Vom cumpara circa 30 tone de vopsea acrilica alba, alte 10 tone de vopsea galbena si vreo 500 kilograme de vopsea neagra, corectoare”, a declarat Catalin Neculau, directorul SC „Citadin”. Vopseaua acrilica, preferata de sefii de la „Citadin”, este de acelasi tip cu cea „simpatica”, achizitionata anul trecut.
Daca vopseaua nu rezista, marcajele vor fi „innoite”
Sefii orasului sustin insa ca anul acesta strazile vor fi pictate „ca la carte”. Astfel, „Citadin” va suplini calitatea slaba a vopselei prin cantitate. „Daca vopseaua nu rezista, atunci vom innoi marcajele de mai multe ori, astfel incit acestea sa ramina vizibile”, a explicat primarul Gheorghe Nichita. La rindul sau, directorul „Citadin” sustine ca si-a dublat numarul de utilaje pentru marcat strazi, fata de anul trecut. „Pe linga cele doua masini vopsitoare pe care le detinem, am mai inchiriat doua. Astfel, vom lucra de doua ori mai repede”, a subliniat Neculau. Mai intii, acesta va trebui sa plombeze gaurile din strazi, operatiune care va dura pina la inceputul lunii aprilie, apoi sa aplice covoare asfaltice pe portiuni mai intinse ale principalelor strazi, ceea ce va mai dura o luna. Abia dupa ce se vor termina asfaltarile utilajele „Citadin” se vor putea apuca de vopsit. Neculau a mai precizat ca va termina de marcat strazile pina in iulie, apoi va improspata marcajele sterse, pina in octombrie. (Mihai POPA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii