Titularizare cu ochii pe harta

miercuri, 26 iulie 2000, 23:00
3 MIN
 Titularizare cu ochii pe harta

"S-a luat gradinita Borosoaia-Plugari!", le-a spus la un moment dat inspectorul de personal educatoarelor prezente in sala mare a Inspectoratului Scolar Judetean, pentru a-si lua posturile in primire in urma titularizarii. Dupa fiecare cinci minute, vocea inspectorului se auzea din nou, pe masura ce inca un post era ocupat, ceea ce insemna o sansa in minus pentru zecile de femei care se rugau sa prinda o slujba fie si la tara, chiar intr-un loc unde nici trenul si nici masina nu poate patrunde.
Peste 300 de educatoare si invatatoare s-au adunat ieri la ISJ, unde s-a facut repartitia posturilor. In mod surprinzator au venit toti cei care au dat titularizarea, desi posturile disponibile erau mult mai putine: nici un post in oras si numai 22 de posturi la tara pentru cele peste 200 de invatatoare si 5 posturi in Iasi plus 65 la tara pentru mai mult de 100 de educatoare. "In mod normal, nu am nici o sansa sa prind ceva. Sint a 84-a pe lista. Cu toate acestea am venit. Poate ca vor renunta cei din fata mea si n-or sa fie dispusi sa mearga la tara", a spus Laura Popescu, o educatoare proaspat absolventa a Colegiului Pedagogic.
In aceeasi situatie este si colega ei, invatatoarea Roxana Raschitor. Ea este a 121-a pe lista cu rezultatele concursului. Nu sint decit 22 de posturi, si acelea prin cele mai salbatice coclauri. Linga ele, educatoarea Daniela Lespezeanu isi astepta bucuroasa decizia de numire pe post: la Mogosesti-Hadimbu. "Am avut mare noroc ca am prins aici. De la CUG, mai merg un pic: satul este dincolo de Ciorbesti. Pot merge chiar si pe jos", se incuraja ea. "S-a luat gradinita Goesti-Lungani. Si Doroscani-Popesti", a mai spus inspectorul. In timpul asta, educatoarele si invatatoarele din sala cautau satele unde mai ramasesera posturi libere. Din pacate, localitatile erau prea obscure ca sa figureze pe harta. "Pe unde-i Ursita?", a intrebat o educatoare pe alta din fata ei, care avea o harta la ea. "Nu stiu, nu este", i-a raspuns. "Gata, am aflat ca este in zona Mironeasa", a lamurit-o cea care adresase intrebarea. Batalia a fost crunta ieri, la inspectorat. La invatatoare, lista cu posturi s-a terminat in dreptul mediei 8,02. Neavind de ales, majoritatea celor prezenti si-a luat in primire posturile, oricit de proaste ar fi fost acestea. Numai 10 din cele 155 de educatoare au refuzat sa se titularizeze. La invatatoare, renuntarile au fost si mai putine. Cea mai dramatica batalie a fost pentru catedra de invatatoare de la scoala din Dagita, un sat aflat la marginea judetului, unde naveta este practic imposibila. Nedorit de nimeni, postul de la Dagita a fost ocupat ultimul, insa a fost cel mai disputat din toate. S-au batut pentru el doua invatatoare: o femeie din Iasi, cu media 8,10, si o femeie de loc chiar din sat, cu media 8,02. Daca ieseanca ar fi renuntat la post, femeia din Dagita ar fi fost, probabil, una dintre putinele invatatoare care ar fi obtinut ieri exact ce si-a dorit: o slujba aproape de casa. Din pacate, i l-a suflat ieseanca. Femeia din Dagita va face naveta la Scoala speciala din Miclauseni, in timp ce rivala ei va sta in gazda la Dagita, drept rasplata pentru cele opt sutimi in plus la titularizare.(Emilia CHISCOP)

Comentarii