Uluitoarea poveste a unui student la Litere cu o vointa supraomeneasca
Bogdan – un caz zguduitor

In vara anului 2000, Bogdan a suferit un accident care poate parea banal, dar care a avut consecinte dramatice asupra intregii sale existente. Mai exact, in urma unei sarituri in Siret, Bogdan si-a fracturat coloana vertebrala. „Ce ai patit? Te-ai lovit de ceva?”, l-am intrebat pe Messenger, calea de pe Internet prin care Bogdan comunica acum cu ceilalti, care il tine conectat cu lumea de-afara, inaccesibila lui. „Nici eu nu stiu. As vrea sa inteleg si eu”, vine raspunsul lui Bogdan. Diagnosticul medicilor a fost categoric: paralizia membrelor inferioare si superioare, in termeni medicali „fractura cominutiva somatica a coloanei cervicale, nivel C5”. Mult timp dupa aceea a stat prin spitale. La opt luni de la accident a suportat o complicata interventie chirurgicala, care insa nu i-a imbunatatit cu nimic starea de sanatate. S-a vazut nevoit, astfel, sa renunte la unul dintre cele mai frumoase visuri ale sale: de a-si trai viata asa cum ii place, in libertate. Nu incorsetat intr-un scaun cu rotile.
„O viata inapoi”
Dupa patru ani de la accident, Bogdan se afla la un pas de examenul de licenta. Peste citeva zile, el isi va sustine lucrarea de diploma. Altii in locul sau nu ar fi ajuns, poate, aici. S-ar fi lasat coplesiti de boala si de lipsa de orizont. Stari pe care si Bogdan le traieste adesea. Spune ca uneori este satul sa fie bombardat de cei din jur cu „clisee” de genul: „fii optimst”, „esti tinar, ai o viata inainte!”. La toate acestea, Bogdan raspunde, printre dinti: „Si o viata inapoi”. Momentul accidentului de acum patru ani a rupt firul vietii lui Bogdan in doua parti inegale: de o parte 23 de ani de libertate si planuri; de cealalta, o viata intre patru pereti, „intr-un oras mort din toate punctele de vedere, unde nu se intimpla nimic -Tecuciul”, cum spune Bogdan. Insa, incurajat de familie, profesori si colegi, Bogdan a reusit sa-si depaseasca disperarea. A luat-o de la capat. In timp ce mama sa, inginer agronom, intretine material familia, iar fratele mai mic este plecat la munca in Italia, tatal sau sta cu el in cea mai mare parte a zilei, ajutindu-l sa-si faca „gimnastica de intretinere”, dupa cum glumeste amar Bogdan. Colegii l-au ajutat si ei cum au putut, cautind sponsori pentru a-i cumpara un computer: prietenul de nadejde al tinarului, fara de care ar fi fost condamnat nu doar la imobilitate, ci si la izolare. Calculatorul a facut posibila pastrarea legaturilor cu colegii de la Iasi si cu profesorii sai de la Litere. Intelegindu-i situatia, acestia din urma s-au oferit si ei sa ii dea o sansa si sa il ajute pe Bogdan sa mearga mai departe.
Doi profesori s-au deplasat in fiecare sesiune la patul lui Bogdan
In fiecare sesiune, decanul Iulian Popescu si profesorul Dumitru Dorobat (de la Catedra de Limba engleza) mergeau la Tecuci, ajutindu-l sa isi dea examenele. „Inregistram conversatia cu Bogdan, dupa care cadrele didactice dadeau notele in functie de raspunsuri. Este un student model, are note de la 8 in sus”, spune prof.dr. Dumitru Dorobat. „Am un respect si o simpatie deosebite pentru Domnul Dorobat. M-a ajutat, poate, cel mai mult”, ne spune Bogdan, care peste citeva zile isi va sustine licenta. Tema de licenta a lui Bogdan este, potrivit spuselor coordonatorului de lucrare, una dintre cele mai grele – in traductologie: „Lucrarea este despre procedeele indirecte de traducere. Acum ea se gaseste in forma finala. Se vede ca este muncita. Bogdan lucreaza la ea de aproximativ un an, iar rezultatele vor fi pe masura”, spune coordonatoarea lucrarii de licenta a lui Bogdan, conf.dr. Rodica Dimitriu. Colegii l-au ajutat si de aceasta data. Madalina Podoleanu s-a oferit sa-i listeze si sa-i lege teza de licenta, care trebuia depusa la facultate.
I-ar placea sa-si cistige existenta facind traduceri
Intrebat ce va face dupa licenta, Bogdan spune ca nu stie. „Suna penibil, dar chiar nu stiu”, spune, in replica, Bogdan. I-ar placea sa isi poata cistiga existenta pe cont propriu, chiar in starea in care se afla, facind traduceri pentru diverse comenzi. „Pe linga traduceri, i-am sugerat sa acorde si meditatii”, ne-a spus indrumatoarea de licenta a lui Bogdan.
Gindindu-se la viitor, Bogdan este marcat de incertitudine, de nesiguranta. Nu a inclus in planurile sale accidentul de acum patru ani, si totusi acesta s-a intimplat. In aceste conditii, el refuza acum sa-si mai faca planuri, lasindu-si viata in mrejele sortii, acceptind fara voia lui intorsaturile neasteptate de situatie care ar mai putea avea loc. Nu stie cit ar putea sa dureze acesta stare a lui de neputinta. Se teme sa mai spere. A suferit o interventie chirurgicala la opt luni dupa accident, dar a fost prea tirziu si nu crede in minuni. „In cazuri de traumatisme medulare, daca maduva nu e sectionata, trebuie actionat cit mai repede posibil, altfel e prea tirziu. De aceea, eu nu stiu ce se mai poate face acum”, spune Bogdan. Cu toate acestea, in primavara va merge la Bucuresti, pentru unele analize, radiografii mai complexe, dorind sa incerce sa se vindece, chiar daca nu vrea sa isi mai faca iluzii. Sansele sint foarte mici, dar important este ca nu sint inexistente.
„Nu cauta o lume mai buna”
Pentru a putea supravietui, Bogdan s-a refugiat in muzica celor de la Nightwish, ale caror versuri le cunoaste pe de rost: „Nu cauta o lume mai buna/ Ea este deja construita, jucata si spusa mai departe”. Altfel spus, Bogdan se intreaba uneori de ce ar mai cauta sa schimbe ceva in soarta lui atit timp cit cartile vietii sale au fost deja jucate de altcineva, cu o putere mai mare decit a sa: forta destinului. Increderea care il caracteriza odinioara pe Bogdan nu mai are nimic de-a face cu umbra de optimism din momentul de fata. „Optimismul e ca starea de foame sau de sete, care nu stii de unde vin. Poti sa-ti impui sa-ti fie foame sau sete? Poti sa explici de ce ti-e foame sau sete?”. Este explicatia unui tinar de 27 de ani la intrebarea „De ce nu mai esti optimist?”. Sansa lui Bogdan este insa simtul umorului, ironia ce o aplica atit siesi, cit si celor din jur. „Eu, de felul meu, sint o persoana sociabila, voioasa, uneori chiar nebunatica. Dar, cind trebuie sa vorbesc despre mine si tot ce are legatura cu mine, devin foarte agitat”, explica Bogdan, marturisind:
„Imi place sa visez, da, imi place… sa visez la propriu; in vis ma simt foarte-foarte bine, citeodata sint chiar fericit, desi visele isi iau ingrediente neplacute din realitate”. Viata lui dinainte de accident pare, acum, tot un vis. Cu intimplari la pescuit, cu prietenii din copilarie si cu partide de fotbal. Acum a rupt legatura cu fostii prieteni. Traduce sonetele lui Shakespeare si asculta muzica rock: „M-am retras in lumea mea, a cuvintelor, a muzicii celor de la Pink Floyd si Led Zeppelin. O lume straina prietenilor mei din copilarie, cu care jucam fotbal sau mergeam la pescuit”, spune cu amaraciune Bogdan.
„Bogdan a dovedit ca este un om mai liber decit multi oameni care se misca liber”
Povestea lui Bogdan ridica problema sanselor la o viata normala pe care le au persoanele ajunse in incapacitatea de a se deplasa. Aflind insa povestea studentului de la Litere, psihologul Ioan Dafinoiu, profesor la Universitatea „Al.I. Cuza”, crede ca aceasta demonstreaza ca „cele mai mari obstacole pe care le intilnim in viata nu sint neaparat cele exterioare, ci cele interioare. Cele mai multe obstacole sint limitarile pe care ni le impunem noi insine printr-o anumita imagine pe care o avem despre noi si lume. Tinarul la care va referiti a demonstrat ca si-a depasit aceste limite si ca este un om mai liber decit multi oameni care se misca liber”.
Pe de alta parte insa, nu trebuie minimalizate conditiile pe care societatea le ofera persoanelor cu dizabilitati. „La noi, abia s-a reusit inlocuirea termenului de «handicap» cu cel de «dizabilitate». Ce sa mai spunem de modul in care sint amenajate spatiile publice?” a mai comentat prof.dr. Ioan Dafinoiu. El a adaugat ca in strainatate exista o cu totul alta perceptie asupra persoanelor condamnate sa traiasca intr-un scaun cu rotile. „Chiar aceasta este tema unui proiect european in care lucram in prezent, intitulat «Fara bariere pentru persoanele cu dizabilitati». Dar mai e mult pina sa fie inlaturate barierele; la noi nu sint inca rampe speciale pe strada sau telefoane publice pentru cei in carucioare”, a exemplificat Dafinoiu, adaugind ca in Occident exista servicii sociale care garanteaza persoanelor cu probleme accesul la educatie, la o viata sociala normala, in ultima instanta. (Cristina ORHEANU)