Iata 10 idei pentru cele 10 milioane de euro, domnule Simirad!

Subtitlu

duminică, 26 octombrie 2008, 20:13
7 MIN
 Iata 10 idei pentru cele 10 milioane de euro, domnule Simirad!

Alocarea acestor fonduri din bugetul judetului pentru ca 200 de oameni, angajati ai CJ, sa se poata bucura de confort sporit pare o bataie de joc la adresa iesenilor, in conditiile in care prioritatile Iasului par a fi altele. In judet nici jumatate din comune nu beneficiaza de alimentare cu apa, iar sistemele de canalizare inca reprezinta un lux. Mai mult, la nivelul judetului Iasi nu exista nici un proiect concret al autoritatilor de a infiinta un parc industrial si de a atrage investitori oferindu-le facilitati. Autoritatile judetene stau cu mina intinsa la sacul cu fonduri europene si se pling ca nu sint demarate proiecte importante ca Aeroportul sau autostrada Est-Vest, in timp ce aproape un sfert din drumurile judetene sint inca din pamint.  

 

Se pare ca alesii au uitat pentru ce au primit votul unui intreg judet. In loc sa aiba in agenda bifate proiecte pentru dezvoltarea judetului, pina acum cea mai sonora performanta a noilor alesi judeteni este demararea procedurilor in vederea construirii unui nou sediu al CJ. Desi problemele identificate la nivelul judetului sint numeroase, iar milioanele de euro ar putea fi directionate catre alte domenii, alesii judeteni au decis ca aceasta investitie este o prioritate.

"Noul sediu este necesar", a sustinut tot timpul presedintele CJ, Constantin Simirad. Deja a fost anuntata pe 9 decembrie organizarea unei licitatii pentru intocmirea documentatiei tehnico-economice in vederea realizarii obiectivului de investitii "Sediu administrativ CJ Iasi". Pentru aceast prim pas vor fi alocati in jur de 850.000 de lei de la bugetul CJ. In urmatorii ani, daca nu vor fi alocati bani din alte surse, autoritatile judetene ar trebui sa scoata din vistieria proprie cel putin 10 milioane de euro numai pentru construirea sediului, alte fonduri fiind necesare pentru dotari si amenajari.

1. Canalizari – Cu toate acestea, daca s-ar reevalua ordinea prioritatilor, cu zece milioane de euro la nivelul judetului s-ar putea asigura alimentarea cu apa sau canalizarea in zece comune. Potrivit documentatiilor tehnice, un proiect de alimentare cu apa si canalizare pentru trei sate din comuna Cotnari este evaluat la 3,9 milioane de lei, iar pentru infiintarea sistemului de canalizare in comuna Valea Lupului ar fi necesare 3,8 milioane de lei. Practic, s-ar putea face zece asemenea proiecte, in conditiile in care la nivelul judetului doar o treime din comune beneficiaza de sisteme de canalizare, iar Uniunea Europeana impune ca pina in 2015 toate localitatile judetului sa beneficieze de sisteme de alimentare cu apa si canalizare.

2. Asfaltari – O alta necesitate a judetului ar fi investitiile in modernizarea cailor de acces. Cu zece milioane de euro, autoritatile ar putea asfalta 50 de km de drum judetean de pamint, din cei 200 de km de drum judetean de pamint existenti  deja. In conditiile in care asfaltarea unui km de drum din pamint costa in jur de 200.000 de euro, autoritatile judetene ar putea decide ca in urmatorii doi ani un sfert din totalul drumurilor judetene de pamint sa fie refacut complet. Concret, cu cele zece milioane de euro pe care autoritatile judetene intentioneaza sa le aloce ridicarii unui nou sediu in Copou s-ar putea asfalta doua tronsoane de drum judetean care insumeaza aproximativ 40 de km din zona Trifesti, DJ 249 Trifesti-Vladomira-Sculeni, si DJ 208G din comuna Helesteni intre satele Crivesti si Movileni.

3. Ambulatorii – In locul unui nou sediu, CJ ar putea aloca bani pentru modernizarea si dotarea a cinci ambulatorii. Practic, valoarea unui asemenea proiect se ridica la aproximativ doua milioane de euro. Investitiile ar fi necesare in conditiile in care autoritatile judetene au anuntat ca vor sa atraga fonduri europene pentru modernizarea a trei ambulatorii la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie "Cuza Voda", la cel de Pneumoftiziologie si la "Sf. Treime", dar pina in prezent nu s-a reusit nici macar elaborarea documentatiei tehnice. Dotari la standarde europene cu siguranta ar mai fi necesare si in alte spitale din judet, precum cele de la Hirlau sau Tirgu Frumos, chiar daca aceste unitati medicale nu sint in subordinea CJ.

4. Zona cargo – Pentru derularea proiectului de modernizare a Aeroportului autoritatile judetene asteapta sprijin financiar de la Guvern. Potrivit indicatorilor tehnico-economici aporbati de CJ pentru modernizarea Aeroportului Iasi, valoarea intregului proiect ajunge la 194 milioane de euro. Fondurile alocate pentru construirea unui nou sediu al CJ nu ar putea acoperi intregul proiect de modernizare a Aeroportului, dar o parte din costuri ar putea fi suportate de autoritatile judetene. Potrivit documentatiei prezentate de proiectant, lucrarile la modulele 3 si 4 ar ajunge la 9,7 milioane de euro, fara TVA. Practic, autoritatile judetene ar putea construi cu fonduri proprii terminalul cargo si hangarul de intretinere a avioanelor, dar si parcarile aferente acestor obiective de investitii incluse in proiectul de modernizare. Terminalul cu parcarile aferente s-ar intinde pe aproximativ 15.000 de mp, iar modulul in care este inclus hangarul ar ajunge la peste 6.000 de mp.

5. Centre sociale – Zece centre pentru persoane cu dizabilitati ar putea fi modernizare cu zece milioane de euro. Lucrarile de modernizare la centrul pentru persoane cu handicap din Galata cu o capacitate de 50 de locuri se ridica la aproximativ un milion de euro. Acesta va fi refacut cu fonduri europene, insa CJ ar putea investi in zece asemenea centre destinate copiilor cu dizabilitati, persoanelor cu handicap sau batrinilor din judet.

6. Ajutorarea primariilor – Mai mult, CJ ar putea acoperi cu zece milioane de euro bugetul primariilor din judet timp de un an. Astfel, sapte-opt localitati de peste 8.000 de locuitori, precum Raducaneni, ar putea trai un an de zile cu acesti bani. Practic, autoritatile locale suporta din bugetul lor costurile pentru salarizarea profesorilor, a aparatului propriu si deruleaza unele investitii din veniturile proprii timp de un an de zile. CJ ar putea acoperi aceste cheltuieli in conditiile in care numeroase autoritati locale reclama probleme financiare in fiecare an.

7. Centru expozitional – Cu siguranta pentru dezvoltarea judetului ar fi necesara atragerea de investitori. Cu zece milioane de euro, autoritatile judetene ar mai putea construi un Centru Expozitional asemenea celui de la iesirea din Iasi spre CUG, dar, in acelasi timp, ar putea demara un proiect privind infiintarea unui parc industrial in apropierea municipiului Iasi.

8. Biblioteca – Totodata, in locul unui nou sediu destinat angajatilor CJ ar putea fi construit un nou sediu pentru Biblioteca "Gh. Asachi", institutie care nu beneficiaza de un spatiu propriu, iar de serviciile acesteia se bucura numerosi ieseni. Un nou sediu pentru Biblioteca Judeteana este cu atit mai necesar cu cit in urmatorii ani la Palatul Culturii vor fi derulate lucrari de reabilitare, iar conducerea Bibliotecii "Gh. Asachi" a fost somata pina acum de mai multe ori sa elibereze spatiul pe care il detine.

9. Filarmonica – O alta investitie pe care autoritatile judetene ar putea sa o sustina cu cele zece milioane de euro este reabilitarea Filarmonicii. Lucrarile de refacere a imobilului in care isi desfasoara activitatea Filarmonica sint suportate de autoritatile centrale, iar investitia este de peste 17 milioane de lei, adica 4,6 milioane de euro. Aceste fonduri ar fi putut fi alocate si din bugetul CJ, mai ales ca aceasta institutie este subordonata autoritatilor judetene.

10. Manastiri – Pe de alta parte, alesii judeteni ar putea aloca fonduri pentru reabilitatea unor locasuri de cult precum Manastirea Golia, unde lucrarile ajung la 5,8 milioane de euro. Cu fondurile cheltuite pentru viitorul sediu al CJ s-ar putea reface alte doua manastiri sau biserici din Iasi. Astfel, ar putea beneficia de reabilitare Biserica Banu, aflata intr-o vizibila stare de degradare.

Simirad: "Prostii!"

"Si ce ati vrea sa mai fac? De asta ma sunati in timpul meu liber? Cind vi se nazareste sa ma mai intrebati cite ceva, sa o faceti in timpul saptaminii, nu ma mai sunati in orele mele de repaus. Va rog sa nu ma mai sunati niciodata in timpul meu liber pentru orice prostie, pentru ca nu mai raspund", a  afirmat Simirad, contactat telefonic ieri la prinz.

Seful CJ a mai sustinut ca motivele construirii unui nou sediu al CJ au fost prezentate in sedinta de plen de luna trecuta. Practic, pe 30 septembrie, consilierii PSD si PNL au votat pentru demararea acest proiect, singurii care au fost impotriva fiind alesii PD-L.

"O suma estimata acum de 10 milioane de euro se va duce dupa demararea proiectului spre 15-16 milioane de euro, ceea ce reprezinta un efort prea mare pentru bugetul CJ. Sint investitii mult mai importante in judet decit cele care tin de confortul functionarilor, confort pe care multi nici nu l-au cerut. Noi incercam sa construim un fel de monument faraonic in Copou", a precizat la acea data consilierul PD-L Marius Spinu.

Practic, in cursul anului viitor ar putea incepe lucrarile la sediul care se va intinde pe o suprafata de peste 5.200 de mp. Noul sediu al CJ va fi construit in Copou, linga Caminul de Batrini. Potrivit caietului de sarcini, cabinetul presedintelui in viitorul sediul din Copou va avea nu mai putin de 138 de mp, iar cel al vicepresedintilor va fi de 132 de mp, de unde nu vor lipsi doua bai a cite 12 mp. La acelasi etaj va fi amenajata o sala de consiliu de 200 de mp, patru sali pentru sedintele de comisii a cite 30 de mp si o sala de conferinte pentru 250 de persoane.

Din noul sediu al CJ nu vor lipsi cabinetele medicale, spatiile generoase pentru angajati, dar si un punct de alimentatie publica de 260 mp cu sala de mese, bucatarie pentru semipreparate, spatiu de depozitare vesela, dar si vestiare dotate cu dus. "Fiecare etaj va dispune de o sala de recreere de 50 de mp dotata cu vestiar si dusuri, spatiu pentru fumat amenajat si bine ventilat, dar si o sala de conferinte", se arata in documentatie.

Comentarii