Masina de stors banii locatarilor

Subtitlu

joi, 04 iunie 2009, 20:11
5 MIN
 Masina de stors banii locatarilor

"Ziarul de Iasi" a refacut devizul dupa preturile de pe piata. Ne-a iesit o factura mai mica de doua ori decit cea platita de municipalitate. 

 

Programul de reabilitare termica a locuintelor pare ca a ajuns vaca de muls a afaceristilor locali. Lucrarile de reabilitare termica platite de Primarie s-au facut la preturi enorme fata de cele de pe piata. De aceea, si programul este extrem de greu de implementat. Pina acum, in municipiu au fost reabilitate termic doar patru blocuri.

Reporterii "Ziarului de Iasi" au luat ca exemplu unul din aceste blocuri. Apoi, pe fiecare categorie de cheltuieli in parte, s-au comparat preturile solicitate de alte firme din municipiu. S-au consultat si oameni de afaceri care detin firme de constructii.

Rezultatul este unul extrem de clar: cu aceleasi materiale se fac lucrari mult mai ieftine, uneori chiar la jumatate de pret fata de cele platite de Primarie. In acest context este de inteles de ce iesenii nu sint foarte incintati de un program care ar trebui sa le sporeasca mult confortul si facturile la intretinere.

0,4% din blocuri

Publicatiile de specialitate sint pline de anunturi cu oferte care mai de care mai avantajoase. Se fac tot felul de lucrari, de la anveloparea blocurilor si pina la schimbarea instalatiilor termice.

Cu doar citeva telefoane si discutii cu reprezentanti ai firmelor de constructii se poate vedea de ce iesenii prefera sa isi izoleze singuri locuintele decit sa participe la programul guvernamental, care ofera multe facilitati. Astfel, din cele peste 1.000 de blocuri din Iasi, doar pentru aproximativ 100 au fost eliberate certificate de urbanism in vederea reabilitarii termice. Dintre acestea, doar patru lucrari au fost duse la capat de Primarie.

Diferenta reprezinta ieseni care s-au saturat de birocratia din programul guvernamental, dar si de preturile foarte mari vehiculate. In unele cazuri s-a ajuns ca suma achitata de proprietar prin programul statului sa fie la fel de mare ca aceea obtinuta pe cont propriu.

Prin programul guvernamental insa, proprietarul platea doar 30% din valoarea lucrarilor, iar din acest an se va plati doar 20%. Cu alte cuvinte, izolarea unui apartament pe cont propriu ajunge practic sa fie de 3-5 ori mai ieftina decit prin programul oficial.

Izolarea, mai scumpa cu 50%

Uneori insa, iesenii nu platesc mai nimic. Este cazul blocului E situat pe strada Vasile Alecsandri, care are parter si trei etaje. Proprietarii au intrat in programul guvernamental, iar municipalitatea a facut toate demersurile necesare. De curind lucrarile realizate de firma Conest s-au finalizat, iar iesenii care locuiesc acolo s-au declarat multumiti de rezultate. Luate la bani marunti, lucrarile ridica mari semne de intrebare.

Astfel, lucrarile de la blocul E de pe strada Vasile Alecsandri au costat in total peste 500.000 lei, cu tot cu TVA. Acolo s-au realizat patru tipuri mari de lucrari. S-a anvelopat intreg blocul, s-a schimbat timplaria de la geamuri, usi, balcoane, s-a schimbat instalatia termica, iar apartamentele racordate la sistemul centralizat de incalzire au primit gigacalorimetre.

O alta lucrare a vizat consolidarea si refacerea acoperisului din tigla. Conform datelor obtinute de la Primarie, in cazul termosistemului, costurile s-au ridicat la 245.000 lei, adica aproximativ 150 lei/mp. Oficialii din Palatul Roznovanu sustin ca s-a utilizat polistiren expandat de 10 cm, cu o densitate de 20 de kg/mc, iar deasupra s-a finisat cu tencuiala decorativa.

Doua firme contactate de reporterii "Ziarului de Iasi" au prezentat insa preturi mult mai mici. Societatile au si oferte pentru cazul in care se reabiliteaza intreg blocul, cum de altfel s-a intimplat la blocul E. "Avem mai multe oferte. Nu cred ca este nevoie de polistiren de 20 kg/mc. Este de ajuns cel de 15 kg/mc, daca este de calitate. Cu un astfel de material si ce ati mai cerut, pretul este intre 50 lei/mp si 80 lei/mp. Daca se fac mai multe apartamente, pretul mai scade. Avem multe lucrari de acest fel in Iasi", a spus telefonic reprezentantul unei firme.

Un altul a avansat preturi ceva mai mari, dar tot foarte departe de pretul platit de Primarie. "Nu stiu cine a spus sa folositi polistiren de 20 kg/mc. La noi nu se gaseste, in Germania se gaseste. Este foarte bun cel de 15 kg/mc. La un bloc de parter si trei etaje, pretul poate varia intre 70 lei/mp si 95 lei/mp, in functie de calitatea lucrarii si de materialele folosite. Aceasta oferta contine tencuiala decorativa. La 95 lei/mp se obtine o calitate superioara", a explicat un alt constructor.

Practic, pe aceasta categorie de lucrari, cea mai optimista varianta ar fi ca pretul platit de Primarie este cu cel putin 50% mai mare decit ce se gaseste acum pe piata.

Timplaria, de 3-4 ori mai scumpa

Un alt tip de lucrare a fost cel de inlocuire a timplariei cu una din PVC. Si in aceasta situatie ofertele din piata sint foarte generoase. La Primarie, costul mediu a fost de 470 lei/mp cu tot cu TVA, iar suma totala de la acest capitol a fost de aproximativ 70.000 lei. In piata, ofertele pornesc de la aproximativ 30 de euro/mp, adica in jur de 125 lei/mp, pentru timplarie de PVC, profile cu cinci camere, iar transportul si montajul sint gratuite. In plus, multe firme acorda acum reduceri importante, dar si facilitati precum plata in rate. Exista si oferte mai scumpe, dar nici una nu ajunge la pretul gasit prin licitatie de Primarie. "Timplarie de buna calitate, de culoare alba, poate ajunge pina la 80 euro/mp, maxim 90 euro/mp (intre 328 lei/mp si 370 lei/mp – n.r.)", a explicat omul de afaceri Radu Botez, consilier local al PNL.

Un alt capitol de lucrari l-a reprezentat instalatia termica. Aceasta a fost scoasa pe casa scarii, iar la fiecare apartament racordat la sistemul centralizat. Operatiunea a costat 70.000 lei. "Eu lucrez acum la o cladire de birouri cu trei etaje. Cu tevi si celelalte materiale, manopera, centrale pe gaz si calorifere m-a ajuns in jur de 36.000 lei – 40.000 lei. Nu stiu in schimb cit costa gigacalorimetrele", a completat Botez.

Fata de lucrarea omului de afaceri, la blocul de pe Vasile Alecsandri nu s-au montat centrale, iar caloriferele au fost doar spalate. Suplimentar au fost gigacalorimetrele care costa in mod normal pina la 15.000 lei, la toate apartamentele racordate inca la CET. "In cazul acoperisului de tigla, costurile nu pot ajunge mai mult de 70 euro/mp (aproape 300 lei/mp)", a explicat Botez. Lucrarea Primariei a costat insa in jur de 400 lei/mp. "Nu stiu de ce la alte firme este mai ieftin. Poate nu dau facturi. Poate au oameni care lucreaza fara acte. Stiu ca noi am folosit materiale bune. S-a anvelopat intreg blocul, inclusiv tavanul, partea de subsol. S-a folosit si profil de soclu la fundatia blocului, coltare din aluminiu, dibluri", a precizat Dumitru Tomorug, directorul de investitii al Primariei.

Explicatii par, asadar, sa existe. Mai grav este insa ca, din cauza acestor preturi ridicate practicate de firmele cu care lucreaza Primaria, un program laudabil al statului, cum este cel de reabilitare termica a blocurilor, ar putea fi compromis la Iasi.

Comentarii